Jidvei şi Cotnari lansează noi soiuri de vin roşu

Timişoara va găzdui, luna viitoare, primul salon internaţional de vin în cadrul căruia vizitatorii îşi vor putea folosi smartphone-urile pentru a decoda etichetele sticlelor de vin. Tot atunci, Jidvei şi Cotnari au anunţat că vor prezenta, în premieră, două noi soiuri de vin roşu.

Ediţia a opta a Salonului Internaţional de Vinuri Vinvest va avea loc între 15 şi 17 aprilie, iar printre participanţi se vor afla 22 dintre cei mai cunoscuţi producători autohtoni de vin, şapte distribuitori, numeroase firme specializate în domenii conexe vinului şi vinificaţiei, dar şi producători din străinătate. Pentru prima dată la o expoziţie de vinuri, toate standurile vor avea coduri bidimensionale, iar posesorii de smartphone-uri vor putea afla, fotografiind eticheta sticlei de vin, la ce temperatură trebuie servit vinul respectiv sau cu ce fel de mâncare se potriveşte. Anul acesta, Concursul naţional de Vinuri, adiacent salonului, va pune accent pe soiurile autohtone. "În cadrul concursului am ales să prezentăm câteva dintre soiurile tradiţionale româneşti de vin: fetească albă şi neagră, băbească", a declarat oenologul Lucia Pârvu, organizatorul evenimentului.