Jennifer Lopez neagă pretenţiile de divă

Celebra cântăreaţă pune capăt speculaţiilor potrivit cărora ar fi emis pretenţii ieşite din comun pentru a participa la emisiunea "American Idol" şi subliniază că nu se va comporta ca o divă pe durata acesteia.

"După atâţia ani în industria showbiz, sunt obişnuită cu astfel de lucruri. Chiar şi cu speculaţiile", a mai spus J Lo în cadrul unei conferinţe de presă susţinute în Inglewood, Calif.

Nigel Lythgoe, producătorul executiv al American Idol a făcut haz de reputaţia de care se bucură artista.

"I-am spus, azi, lui Jennifer că am auzit că îi plac numai bomboanele M&M galbene. Mă întreb acum cine va sta să le culeagă pentru ea", povesteşte Lythgoe. Deşi amuzată, cântăreţa a negat vehement şi acest zvon.

Lopez i se va alătura vocalistului trupei Aerosmith, Steven Tyler, şi basistului Randy Jackson, pentru a forma juriul celui de-al zecelea sezon al American Idol. Emisiunea va fi difuzată pe micile ecrane de la începutul anului viitor.

Jennifer, Steven şi Randy îi înlocuiesc pe trei dintre membrii juriului celei de-a noua ediţii, Simon Cowell, Ellen DeGeneres şi Kara DioGuardi, care s-au retras.

  • Selecţia concurenţilor a început, astăzi, la Los Angeles şi va continua, săptămâna viitoare, în New Jersey.