Jennifer Garner, cea mai frumoasă femeie a anului 2019

Jennifer Garner, cea mai frumoasă femeie a anului 2019

Jennifer Garner, actriţă, antreprenoare şi activistă pentru drepturile copiilor, a fost desemnată de revista People cea mai frumoasă femeie a anului 2019.

Publicaţia a explicat că a ales starul în vârstă de 47 de ani pentru cariera în actorie şi munca ei în scopuri caritabile şi pentru felul în care îşi creşte cei trei copii pe care îi are cu fostul soţ, Ben Affleck. Pe lângă actorie, Garner a cofondat compania de hrană organică pentru copii, Once Upon a Farm, şi este ambasador al organizaţiei Salvaţi Copiii. Ea a declarat pentru People că nu s-a considerat niciodată, pe când locuia în Virginia de Vest, „una dintre fetele drăguţe”. Actriţa a mărturisit că îmbracă de cele mai multe ori haine comode, făcând excepţie atunci când se află pe covorul roşu, şi că cei trei copii ai ei o preferă să arate „ca o mamă”. Numărul People dedicat frumuseţii va fi lansat pe 6 mai. În 2018, aleasă a fost cântăreaţa Pink, iar un an înainte, actriţa Julia Roberts.

 

Ne puteți urmări și pe Google News