Jandarm erou: s-a făcut scară umană ca să salveze un tânăr din incendiu, blocat în mansardă, apoi a evacuat și câteva mașini

Jandarm erou: s-a făcut scară umană ca să salveze un tânăr din incendiu, blocat în mansardă, apoi a evacuat și câteva mașini

Un jandarm din Timişoara a salvat viaţa unui tânăr care a rămas captiv într-o casă ce a luat foc, noaptea trecută. Fără să ezite, jandarmul s-a făcut scară umană pentru victimă, imediat după ce l-a remarcat pe tânăr disperat, la etajul locuinței.

Incendiul a izbucnit noaptea trecută pe Calea Girocului din Timișoara. A luatr foc o vulcaniuzare, apoi flăcările au cuprins și două case din apropiere. Intervenția pompierilor a fost una dificilă. S-a acționat cu 7 autospeciale de stingere cu apă și spumă ASAS, cu o  autoscară B42, la fața locului ajungând un echipaj SMURD, un echipaj de poliție, 25 de pompieri. Plus jandarmul Pertru Marocico, aflat în timpul liber.

Maior Petru Morocico

Ne puteți urmări și pe Google News

În timp ce mulţi trecători erau preocupaţi să transmită, în imagini pe internet, incendiul ce a avut loc acum o zi, în Calea Martirilor din municipiul Timişoara, jandarmul Pertru Marocico a intervenit şi a scos din calea flăcărilor un tânăr. Jandarmul a observat la mansarda uneia din casele incendiate o persoană care nu avea posibilitatea să coboare decât pe geam, întrucât intrarea de acces era cuprinsă de fum şi foc. Jandarmul nu a ezitat şi a escaladat un gard de peste doi metri înălţime, a ajutat tânărul să coboare pe umerii săi, fiind sprijinit de un cetăţean pe care l-a chemat în ajutor. După ce s-a asigurat că nu mai este nimeni în imobilul cuprins de foc, jandarmul a mai evacuat două autovehicule din curte, care ar fi fost în pericol să explodeze.

Maiorul Petru Marocico, este ofiţer în cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Glad Voievod” Timişoara şi are vârsta de 44 de ani. De-a lungul celor 20 de ani de carieră în Jandarmeria Română, a îndeplinit misiuni de ordine publică, intervenţie antiteroristă iar, în prezent, este ofiţer în Statul Major al unităţii.