JAF ca în filme la o primărie din Arad. Au furat seiful cu totul. Hoţii sunt în libertate

JAF ca în filme la o primărie din Arad. Au furat seiful cu totul. Hoţii sunt în libertate

Primăria din comuna Livada, judeţul Arad a fost jefuită de persoane necunoscute, noaptea de luni spre marţi seara. Potrivit poliţiştilor care anchetează cazul afirmă că hoţii au intrat pe unul din geamurile primăriei şi au furat seiful din casierie în care se aflau 13.000 de lei.

Viceprimarul comunei Livada, Dorin Ștef, a declarat că primăria este dotată cu o cameră de supraveghere dar hoţii au tăiat firele şi nu există nicio înregistrare video, potrivit cancan.ro

“Seiful era înalt, aproximativ 1,2 metri, și era destul de greu, era pus în picioare pe un perete. Hoții au intrat pe geam și au ieșit tot pe geam, casieria se află la parterul instituției. Primăria este dotată cu camera de supraveghere video, însă firele au fost tăiate de către hoți. Ce s-a văzut pe camere au luat polițiștii. S-au mai adunat imagini și de la celelalte camere montate în sat. Sunt și ceva urme de mașină în fața primăriei. Cei aproximativ 13.000 de lei aflați în seif au reprezentat banii încasați din taxe și impozite pe parcursul zilei de ieri (n.r. luni)”, a afirmat Dorin Ștef.

De asemenea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Arad, Lorena Radu, a declarat că se fac cercetări pentru furt calificat.

Ne puteți urmări și pe Google News

“Prin escaladare, persoane necunoscute au pătruns într-un imobil, de unde au sustras un seif în care se aflau aproximativ 13.000 de lei. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii de furt calificat. Există deja un cerc de suspecți”, a precizat Lorena Radu.