Jaf în țara celor mai sigure bănci din lume. Pățania unui român care a aruncat în aer un bancomat elvețian

Jaf în țara celor mai sigure bănci din lume. Pățania unui român care a aruncat în aer un bancomat elvețian Sursa foto: arhiva EVZ

Un român a încercat să dea lovitura vieții în Elveția, țară renumită pentru băncile sale în care își păstrază banii cei mai bogați oameni ai lumii.

În stilul gangsterilor americani, din perioada interbelică, românul a încercat să jefuiască, nu o bancă, ci un bancomat. Acesta era amplasat la parterul unei clădiri de apartamente dintr-o localitate elvețiană, Sevelan. Iar românul a crezut că lucrurile vor merge ușor și va reuși să se facă nevăzut înainte ca oamenii legii să-și facă apariția.

Doar că socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea de la bancomat, iar lovitura s-a încheiat prost, cu multe daune pe care va trebui să le plătească din buzunarul personal.

Românul, în vârstă de 30 de ani, a fost arestat în Austria și trimis în Elveția pentru a fi cercetat și judecat. Prejudiciul și pagubele pe care le-a produs se ridică la aproape 230.000 de franci elvețieni.

Ne puteți urmări și pe Google News

Acest jaf s-a petrecut în luna decembrie a anului 2019, în localitatea Sevelen. Bărbatul a aruncat în aer bancomatul și a reușit să fure 126.000 de franci elvețieni. Pe de altă parte, explozia a produs pagube clădirii care au fost estimate la aproape 100.000 de franci elvețieni.

Sursa foto: Stiri Diaspora

Bărbatul a fost arestat în Austria

Ancheta a durat, de la comiterea jafului, din decembrie 2019, până în iunie 2020, când suspectul român a fost descoperit și arestat în Austria. Conform portalului de știri fm1today.ch, bărbatul a fost arestat, iar Procuratura Generală din Elveția a formulat acuzațiile împotriva sa. Iar acestea nu sunt deloc ușoare.

Dat fiind că bancomatul era amplasat în exteriorul unei clădiri rezidențiale și comerciale cu mai multe etaje, românul a fost acuzat că a acționat „cu bună știință și cu intenție criminal”. Autoritățile din Elveția au apreciat că acesta a dat lovitura cu toate că știa că ar putea vătăma mai multe persoane și va produce pagube materiale.

Inculpatul român este acuzat de punere în pericol prin folosirea de explozibili și gaze toxice, furt calificat și distrugere calificată de bunuri, după cum relatează portatul de știri.