Procurorii DNA Braşov au dispus disjungerea cauzei în ceea ce priveşte pe senatorii Ilie Sârbu şi Dan Şova, precum şi alte persoane, din dosarul în care a fost trimis în judecată Viorel Hrebenciuc, întrucât cercetările nu au fost finalizate din motive obiective până la momentul întocmirii rechizitoriului.
Potrivit rechizitoriului prin care au fost trimişi în judecată Viorel Hrebenciuc, fiul său, Andrei, parlamentarii Ioan Adam şi Tudor Chiuariu şi alţi inculpaţi pentru fapte privind retrocedarea unor mari suprafeţe de pădure, cu privire la unele fapte cercetările nu au fost finalizate.
Având în vedere faptul că cercetările nu au fost finalizate din motive obiective până la momentul întocmirii rechizitoriului cu privire la toate faptele şi persoanele, nefiind lămurită, dincolo de orice îndoială, existenţa tuturor faptelor şi contribuţia tuturor persoanelor implicate, se va dispune disjungerea cauzei, formarea unui nou dosar şi continuarea cercetărilor cu privire la:
- Viorel Hrebenciuc pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 47 C.pen rap. la art. 13 din Legea nr. 78/2000 (faptă comisă în legătură cu suspectul Sîrbu Ilie); art. 13 din Legea nr. 78/2000 (faptă comisă în legătură cu suspectul Şova Dan); art. 292 C.pen. rap la art. 6 şi art. 7 lit. a din Legea nr. 78/2000 (faptă comisă în legătură cu suspectul Şova Dan);
- Avocata Melinda Ordog (soțul ei Lorand Ordog a fost trimis în judecată) pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 48 C.pen. rap. la art. 289 C.pen. rap. la art. 7 lit. b din Legea nr. 78/2000;
- Judecătorul Gabriel Uță de la Tribunalul Covasna, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 13 ind. 2 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 C. pen. rap. la art. 309 C.pen.;
- Prințul Gheorghe Paltin-Sturdza pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 47 C.pen. rap. la art. 13 ind. 2 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 C. pen. rap. la art. 309 C.pen.;
- Afaceristul Dan-Costin Bengescu și Horațiu Hanganu, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 290 alin. 1 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (faptă comisă în legătură cu suspectul Pîslaru Aurel);
- Aurel Pîslaru pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 289 alin. 1 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000;
- Daniel Constantin Călugăr pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 292 C.pen. şi 48 alin. 1 C.pen. rap. la art. 29 alin. 1 lit. b din Legea nr. 656/2002 (faptă în legătură cu inculpatul Chiuariu Tudor Alexandru);
- Sorin Ion Iacob pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de 292 C.pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (2 fapte – în legătură cu Poteacă Andrei şi Olari Aurel) şi art. 291 alin. 1 C.pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (în legătură cu Al României Paul Philippe);
- Iosif Kadas şi Ioan Mătăsel pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 292 alin. 1 C.pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (2 fapte - în legătură cu Poteacă Andrei şi Olari Aurel);
- Aurel Olari pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de 367 alin. 1 C.pen. şi art. 291 alin. 1 C.pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000;
- Andrei Poteacă pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 367 alin. 1 C.pen. şi art. 291 alin. 1 C.pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000;
- Judecătoarea Maria-Daniela Velican pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 298 C.pen.; Senatorul Ilie Sîrbu pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 13 din Legea nr. 78/2000 şi art. 367 alin. 1 C.pen.;
- Avocații Victor Adrian Prodan, Nicolae Mergeani și Carmen Drăgoi pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 29 alin. 1 lit. b din Legea nr. 656/2002;
- Senatorul Dan Șova pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 291 rap. la art. 6, art. 7 lit. a din Legea nr. 78/2000;
- Paul Philippe al României și Lia Georgia a României pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 292 C.pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000;
- Alina Carmen Ciocoiu pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 48 C.pen. rap.. la art. 6 din Legea nr. 78/2000;
- Gabriel Vlase pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 291 C.pen. rap. la art. 7 lit. a din Legea nr. 78/2000;
- Viorel Gheorghe Ghelasă pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 13 ind. 2 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 C.pen, art. 309 C. pen şi art. 367 alin.1 C.pen.; pentru fapta de dare de mită, prev. de art. 290 alin. 1 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (ordonanţa din 14.07.2014); pentru fapta de instigare la abuz în serviciu prev. de art. 47 C.pen. rap. la art. 13 ind. 2 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 C.pen. şi art. 13 ind. 2 din Legea nr. 78/2000 (ordonanţa din 03.12.2014); pentru fapta de instigare prev. de art. 47 rap. la art. 13 ind. 2 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 C.pen. (), fapta reunită la prezenta cauză.