Jador a dat iar cu bățul în baltă. Oamenii legii nu au avut pic de milă. „Mă omoară”

Jador a dat iar cu bățul în baltă. Oamenii legii nu au avut pic de milă. „Mă omoară”

Teribilismul lui Jador, unul dintre cei mai populari maneliști din România, i-a adus mai multe amenzi și, în cele din urmă, suspendarea permisului.

Ba mai mult, manelistul s-a ales și cu permisul de conducere suspendat, însă nu își face nicio grija.

„Astea două le-am luat acum trei zile. Amândouă în aceeași zi și permisul suspendat. Am dovadă două zile. Am luat multe amenzi, permisul l-am mai avut suspendat o dată, tot din cauza vitezei, mă omoară viteza. Nu știu, când te grăbești îi dai un pic”, a povestit Jador, la Antena Stars.

Cum trebuie să fie femeia care să-l cucerească

Ne puteți urmări și pe Google News

Cu toate că la capitolul capitolul profesional lucrurile merg strună. la capitolul viață amoroasă, manelistul se consideră ghinionist și susține că au trecut 2 ani de când nu a mai avut o întâlnire serioasă.

„Nu am mai avut o întâlnire. De doi ani nu am mai avut întâlnire. M-am dus la o fată o dată și m-a înregistrat, jur. Și de atunci mi-e frică. M-a înregistrat când întreprindeam niște activități și de atunci gata…Cuminte, foarte cuminte trebuie să fie, nici măcar să mă înșele cu gândul. Urăsc să mă înșele. Nu m-a înșelat niciodată. (…) Mi-am dat seama că atunci când te trezești lângă o femeie frumoasă, viața ta e frumoasă”, a spus Jador, despre felul în care trebuie să fie femeia de lângă el.

Jador, criticat în termeni duri de fosta iubită

Fosta iubită a lui Jador, Ella de la Puterea Dragostei (Kanal D), a decis să povestească detalii incendiare despre relaţia avută cu manelistul.

„Da. El este frustrat că am plecat de acasă, dar eu nu pot să accept comportamentul lui dual.

Nu pot să trec cu vederea faptul  se așează cu  nonșalanță lângă o fată, fără să aibă vreun scrupul, când eu sunt acolo și văd lucrurile astea.

Dacă tot vrei să faci ceva, păi, fă-o  fără să știe nimeni. Dacă sunt iubită si respectată, eu nu plec niciodată de undeva, dar în cazul lui Jador nu am simțit că încearcă măcar să mă facă să mă simt așa cum îmi doresc.

Vreau să se termine! Relația nu a mers, asta e, nu trebuie dată vina pe x sau y. Ce a fost a fost, sper să rămână măcar un pic de respect.

Ce m-a deranjat… și vă spun sincer, aceasta este și durerea mea mare, este faptul că nu recunoaște ce face și nu își asumă tot ce face prin spate în fața mea, nu în fața oamenilor, a mea… repet!

La final, din respect pentru tot ce a fost între noi, îi doresc fericire ăi succes în toate”, a spus Ella pentru wowbiz.ro.