Europarlamentarul Cătălin Ivan a declarat că excluderile din PSD au fost forţate şi incorecte şi că, în opinia sa, la Congresul partidului trebuie să existe o dezbatere sănătoasă şi reală cu cât mai multe idei, platforme şi proiecte.
„Eu m-am pronunţat încă de la momentul luării deciziei şi nu aş vrea să mai insist, dar decizia de excludere a celor trei (Mircea Geoană, Marian Vanghelie şi Dan Şova, în noiembrie 2014 - n.r.) a fost şi forţată şi incorectă. În vederea alegerilor, este de preferat, sau cel puţin aşa văd eu lucrurile, având în vedere momentul dificil prin care trece partidul, să avem o dezbatere cu cât mai multe idei, cu cât mai multe proiecte, cu cât mai multe platforme”, a spus Ivan, citat de Mediafax.
Ivan a susţinut că sunt mulţi oameni în partid „cu experienţă şi viziune” care ar putea să contribuie cu soluţii într-o dezbatere „sănătoasă şi reală” în partid.
„Orice idee, orice platformă, orice proiect care să ducă partidul la câştigarea alegerilor în 2016 este binevenită. Nu vorbesc aici doar de Mircea Geoană, eu încurajez toţi colegii de partid să contribuie la găsirea unor soluţii”, a precizat Ivan.
El a spus că la Comitetul Executiv va propune un proiect „cap-coadă”, cu soluţii în toate domeniile.
„Eu voi propune un proiect cap-coadă cu soluţii în toate domeniile: intern, naţional, extern, cum vedem noi, cei care lucrăm la acest proeict că ar trebui să arate partidul după Congresul din aprilie - bănuiesc că va fi - ca să aibă şanse reale să câştige alegerile din 2016. E un proiect la care lucrez cu membri de partid cu experienţă foarte mare în partid, dar şi cu tineri cu potenţial, cu viitor, care vor fi în conducerile viitoare ale partidului”, a mai spus Ivan.
Senatorul Mircea Geoană a declarat că intenţionează să propună o platformă pentru Congresul PSD şi să candideze alături de alţi colegi pentru conducerea partidului, susţinând totodată că, dacă în fruntea formaţiunii rămân actualii lideri, el va avea "obligaţia ca noul PSD să fie început ca proiect nou".