Iuşcenko a "înviorat" protestele de la Tbilisi

Demonstraţiile începute ieri după amiază în Tbilisi au continuat şi noaptea.

Începând cu ora locală 21.00, câteva zeci de mii de georgieni s-au întors pe bulevardul central al oraşului, Şota Rustaveli, pentru a protesta, dar, de data aceasta pe un ton mai violent împotriva atacurilor ruseşti. Una dintre lozincile strigate cel mai des de demonstranţi a fost "Putin eşti un ticălos".

Protestatarii i-au avut de data aceasta alături şi pe preşedinţii statelor baltice, Letonia, Lituania şi Estonia, dar şi pe şeful de stat al Ucrainei Viktor Iuşcenko. Acesta a fost de multe ori asemănat cu preşedintele georgian Miheil Saakaşvili dat fiind că cei doi au câştigat puterea prin metode identice, Iuşcenko prin revoluţia portocalie, iar Saakaşvili prin cea a trandafirilor.

De la microfonul amplasat pe un podium în mijlocul manifestanţilor, pe care au urcat câţiva militanţi în echipament de luptă, Iuşcenko şi ceilalţi oficilai le-au spus locuitorilor din Tbilisi că sunt alături de ei în lupta pentru păstrarea întegrităţii teritoriale a Georgiei. Manifestanţii s-au dispersat la miezul nopţii, fiind înceiată de lozinci patriotice şi de imnul de stat al Georgiei.

Deşi iniţial protestatarii anunţasesră că vor continua manifestaţia în faţa Ambasadei Federaţiei Ruse, odată ajunşi acolo, ei s-au răzgândit la aflarea veştii că diplomaţii Kremlinului nu se află în incintă.