Premierul Republicii Moldova, Iurie Leancă, a fost sancţionat pentru sprijinul acordat candidaturii lui Victor Ponta la preşedinţie, mai mulţi utilizatori Facebook criticându-l pe pagina sa personală. Premierul moldovean a participat sâmbătă la lansarea oficială a candidaturii lui Ponta, pe stadionul Arena Naţională, el susţinând şi un discurs elogios la adresa liderului social-democrat.
Premierul Iuire Leancă nu s-a limitat la oda închinată lui Victor Ponta, pe secna Arenei Naţionale, şi a marcat momentul şi printr-o postare pe pagina sa de Facebook. "Astăzi, cu ocazia lansării în campania prezidențială i-am urat succes Prim-ministrului României, Victor Ponta. Mă bucur că integrarea europeană a Republicii Moldova a devenit şi proiectul național al României. Sunt convins că prin eforturi comune şi o Românie condusă de Victor Ponta vom asigura succesul acestui proiect", a scris ieri premierul moldovean.
Criticile nu au întârziat să apară, mai mulţi internauţi grăbindu-se să comenteze postarea premierului moldovean, transmiţându-i că ar trebui să-i fie ruşine pentru gestul politic de susţinere a unui "mincinos dovedit, susţinut de nomenclaturiştii comunişti, care îi ţin pe români departe de civilizaţie" sau a unui "impostor".
"Ruşine, Iurie Leanca. Sa girati un plagiator, un mincinos, un interlop, sustinut de alti interlopi care fura tara asta si fug de DNA, un nimeni acest Victor Ponta! Asemenea spectacol gretos, ca pe vremea lui Ceausescu, nu poate fi inghitit de poporul roman cinstit si onest. Doar prostii si spalatii pe creier il sustin pe ponta. Ruşine,ca deja il si vedeti presedinte.Nici sa-i faca pantofii lui Traian Basescu nu merita!!!!!Ce-or sa spuna prietenii dv.din PPE????", scrie unul dintre comentatorii.
"Jenant pactul asta cu Ponta. La toamna si noi, romanii din România, vom saluta si sustine candidatura lui Voronin", scrie altul.
"Îmi pare rău domnule Leancă. Nu credeam ca puteți chiar asa. Avem un mare respect pentru dumneavoastră dar nu înțeleg cum ați putut elogia un plagiator", curg comentariile pe pagina de Facebook a premierului moldovean.
"Domnule Leancă, mai bine cititi comentariile de la acest post. Cetatenii Moldovei stiu mai bine decat d-voastra cum stau lucrurile", spune un alt comentator.
"Ruşine să vă fie, d-le Leancă!!!!!!! Să vedem acum ce explicatii veti da popularilor europeni.. Eu personal v-am crezut mai sus ca hotul filea, dar vad ca sunteti o apa si un pamant.. NOAPTE BUNA, MOLDOVA!!! Nici fraudand alegerile nu mai reusiti voi sa-i bateti pe comunisti... "MULTUMIM MULT", conchide un alt comentator.