Iuliu Mureşan: "Ioan Andone nu vine la CFR"

Iuliu Mureşan, preşedintele echipei clujene, l-a confirmat pe portughezul Jorge Costa în funcţia de antrenor.

După ce a pierdut în ultimele două etape ale Ligii I, echipa CFR Cluj a reuşit să se reabiliteze. Vineri, pe teren propriu, în cadrul etapei a 5-a a campionatului, ardelenii au făcut instrucţie cu Sportul Studenţesc, pe care au învins-o cu 6-1. CFR a reuşit astfel scorul sezonului. La partida din Gruia a fost prezent şi Ioan Andone, tehnicianul care a adus CFR-ului eventul în ediţia 2007-2008, dar care a fost dat afară de patronul Arpad Paszkany chiar înainte ca echipa să debuteze, în toamna anului 2008, în grupele Ligii Campionilor.

Prezenţa lui Andone la meci a dat naştere la speculaţii. "Fălcosul" a participat la o nuntă în Cluj Săptămâna trecută, tehnicianul portughez Jorge Costa a fost băgat în şedinţă şi "săpunit" de conducere, din pricina înfrângerilor suferite în campionat, contra celor de la Gaz Metan (0-2, acasă) şi a celor de la Pandurii Târgu-Jiu (0-2, în deplasare).

Preşedintele Iuliu Mureşan exclude o revenire a lui Andone pe banca tehnică a CFR-ului şi spune că "Fălcosul" s-a aflat întâmplător la partida de vineri. "Se afla în Cluj, pentru că avea o nuntă, şi a venit să vadă şi meciul nostru cu Sportul. Noi avem antrenor. Ioan Andone nu vine la CFR. Postul lui Jorge Costa nu este în pericol", ne-a declarat preşedintele ardelenilor. Ca o coincidenţă, Andone a mai urmărit un meci al celor din Cluj după concedierea din 2008. "Nu ne permitem altceva decât titlul de campioană"

În toamna acelui an, Ioan Andone a asistat la o confruntare a ardelenilor, în Cupa României, tot contra celor de la Sportul Studenţesc. Iuliu Mureşan ne-a mai spus că jocul ezitant din primele etape se datorează şi lipsei de omogenitate a echipei.

Pe de altă parte, preşedintele CFR-ului îi atrage atenţia lui Costa că mecanismul trebuie uns din mers cât mai repede cu putinţă. "Înţelegem că sunt destule lucruri de reglat, mai ales că avem foarte mulţi jucători noi. Asta este treaba antrenorului. Deocamdată, suntem mulţumiţi de Costa. Comunicăm bine cu el. Vine dintr-o şcoală foarte bună de antrenori, cea portugheză. Lucrează foarte mult cu mingea şi nu pune accent doar pe pregătirea fizică. Costa trebuie să pună jocul la punct cât mai repede. Cu Sportul, am jucat prost în prima repriză. Indiscutabil, obiectivul nostru este câştigarea titlului. Nu ne permitem altceva", ne-a declarat Mureşan. Neparticiparea ardelenilor în acest sezon al cupelor europenear putea constitui un avantaj pentru cei de la CFR Cluj. "Este un atu pe care noi nu ni l-am dorit. Sigur că am fi vrut să jucăm şi noi în Europa. Acum trebuie să speculăm acest avantaj. Cred că rivalelor noastre le va fi greu după meciurile europene. Ăsta este un fapt pe care şi noi l-am testat pe pielea noastră", ne-a mai spus Iuliu Mureşan, omul de încredere al lui Arpad Paszkany.