Cel puţin în decursul unei ore din 2007, pe un post de televiziune neprecizat, reglementările privind numărul maxim de minute de reclamă au fost încălcate de aşa natură încât "pauza de publicitate" a fost mai lungă decât programul propriu-zis: 31 de minute faţă de 29.
Acest fapt, consemnat de anuarul editat de Initiative Media şi lansat joi, „Media Fact Book 2008“, e simptomatic pentru mass-media românească, o industrie care devine din ce în ce mai mult mass şi mai puţin media.
Presa scrisă şi audiovizuală din România încearcă să se adreseze tot mai multora, comunicând însă din ce în ce mai puţin, cu alte cuvinte. Totuşi, asta e o afacere bună pentru proprietarii ziarelor şi televiziunilor, fiindcă advertiserii - companiile de telefonie mobilă, servicii financiare, cosmetice, auto şi altele care dau bani grei pe reclamă - au nevoie de massmedia, spre deosebire de cititori.
Cu alte cuvinte, consumul total de televiziune a scăzut în 2007, cu aproximativ 9%, dar asta nu a gonit companiile doritoare de publicitate, ci, dimpotrivă, le-a înghesuit în grilă.
Situaţia se explică prin modul cum se vinde reclama TV. De la introducerea unor măsurători riguroase, ceea ce se plăteşte este punctul de rating, prin intermediul aşa-numitului cost pe punct (CPP). Ca să atingi acelaşi număr de telespectatori ca acum un an, trebuie să compensezi scăderea de consum prin difuzarea de mai multe ori a unui spot TV. Aşa se ajunge la recorduri bizare, care încalcă reglementările legale, de felul celor 31 de minute de publicitate pe oră.
Tot acest mecanism este pus în mişcare de scăderea interesului telespectatorilor pentru televiziune. S-a spus că o mare parte din public a migrat către internet, dar consumatorii masivi ai acestui mediu stau şi un număr mare de ore la televizor. Mai curând, explicaţia pură şi simplă a situaţiei este calitatea proastă a programelor TV. Iar aceasta are la rândul ei nişte cauze.
Din 2005 încoace, Sorin Ovidiu Vîntu a construit un grup TV, alăturând, preluatei Realitatea TV, Romantica şi Money Channel, cărora li s-a adăugat şi Telesport cu ocazia licitaţiei. Familia Voiculescu deţine nu una, ci şapte televiziuni (dacă numărăm trei GSP TV-uri), iar Pro TV şi-a rotunjit portofoliul cu Sport.ro şi MTV România. Între toate aceste posturi trebuie să se împartă nu numai publicul - acum pe canalele de nişă se uită 35% din români, faţă de 20% în 2005, spune „Media Fact Book“, ci şi oamenii de televiziune, cei care produc conţinutul bun sau rău cu care ne hrănesc grupurile de media româneşti.
Paradoxal, în timp ce toate cele de mai sus scad, există şi ceva care creşte: profitul marilor proprietari de media din România. Cum se explică asta? Costul unui punct de rating creşte - cu 30 până la 45%, conform sursei citate, iar advertiserii difuzează mai multă reclamă pe posturi cu rating mai mic.
Veştile bune vin de la saturarea pieţei de publicitate. Aceasta va creşte, pe televiziune, cu 24% în 2008, dar procentul e mai mic decât în anii trecuţi. Atunci când e vorba de aceiaşi bani care se pot împărţi în mai multe feluri, competiţia apare în sensul calităţii. Ceea ce înseamnă că profitul televiziunilor scade din cauza costurilor mai mari, dar publicul e mai mulţumit.