"Ca să parafrazăm, toamna nu-i ca toamna. Noiembrie românesc nu seamănă cu cel american".
America, noiembrie 2008: Primul preşedinte de culoare din istoria SUA ţine un discurs care va rămâne probabil în analele oratoriei politice, după o campanie atipică şi sclipitoare, care face din criză un avantaj. Lupta electorală s-a desfăşurat până în ziua votului, cu voluntari care au dus alegătorii de culoare la secţii, interviuri live ale celor doi oponenţi, chiar în ziua aceluiaşi vot, jurnale speciale, dedicate integral evenimentelor, în care reporteri-hologramă răstoarnă cu susu-n jos convenţiile transmisiilor în direct. Federal Communication Comission, CNA-ul american, n-are nimic de obiectat la reflectarea liberă, şi totuşi echilibrată, a alegerilor pe NBC, ABC sau CNN. Rezultatul: o participare la vot de 66 la sută şi sentimentul unui nou început, cu Barack Obama, sentiment care se propagă oriunde există mass-media care să relateze toată povestea. Şi în România.
România, noiembrie 2008: De pe bannerele care împânzesc oraşele, politicienii locali, prost machiaţi, prost fotografiaţi, cu sloganuri la fel de pleoştite, previzibile şi ieftine precum cravatele, se încruntă decis şi dau din mâini stângaci. Umorul e interzis. Prezenţa pe TVR e obligatorie. Apariţiile pe alte posturi sunt reglementate farmaceutic, conform legii şi deciziilor CNA. Nu e voie să dai ştiri de campanie decât în calupul cu ştiri de campanie, toată lumea veghează asupra reflectării echilibrate, neutralităţii şi altor principii jurnalistice înalte. Un mic detaliu: ca să apari la TV costă. Dan Diaconescu, cel mai transparent, îşi anunţă tarifele pe post, aşa cum a cerut CNA-ul. Ofertele altor televiziuni circulă pe e-mail şi fac lumea să râdă. Toate sunt la locul lor, posturile TV sunt obligate să ceară aceleaşi tarife pentru toate partidele, echitabil, realizează „performanţe jurnalistice“ de 80.000 de telespectatori pe minut. Emisiunile principale primesc un pătrăţel roşu de promovare electorală, se tipăresc facturiere noi. Politicienii sunt de acord, doar ei au votat legea că în campanie, la televizor, vor apărea pe bani. Şi când apar, s-au înmuiat. Nici măcar nu se mai calomniază, denigrează, înjură reciproc, ca unică metodă de poziţionare într-un spectru politic în care ceaţa portocalie acoperă un trandafir veştejit, roşu, liberalii măresc pensii, iar stânga progresistă face regresie în 2001.
Motivul? Jocurile sunt făcute. Există colegii ale PSD-ului care a fugit la PDL, ale PNL-ului care a fugit la stânga, ale stângii care fuge de propriu-i electorat. Candidaţii umblă pe afişe câte 3rei Sud Est, unul mai înalt şi alţi doi mai scunzi, deputaţi plus senator. Dar, cu câteva excepţii, totul e-ntr-o doară, fiindcă sondajele anunţă deja fiefurile electorale şi baronii multicolori care le posedă alert.
Ca să parafrazăm, toamna nu-i ca toamna. Noiembrie românesc nu seamănă cu cel american. Ne-am luat toate precauţiile, am scris topuri de legi, legea contra tăierii copacilor a costat cinci păduri. Avem reguli, organe de control al respectării regulilor, organe de control ale organelor de control şi organe ale organelor organelor. Precauţi, că doar am dat în atâtea gropi, interzicem interdicţia interdicţiei interdicţiei. Europa a pus ochii pe noi, iar după ce i-a făcut o clipă mari, pleoapele au început să i se lipească una de alta. Dacă n-ar fi ţara, statul n-ar conta deloc.