Acum două săptămâni, autorul acestor rânduri publica în acest colţ de pagină un comentariu referitor la modul cum televiziunile urmau să reflecteze scrutinul din 30 noiembrie, intitulat "Ce (n-)o să vedeţi la televizor de alegeri".
Ca nenumărate alte texte publicate de presa scrisă, articolul s-a propagat pe internet, pornind de la ediţia electronică a ziarului, disponibilă la EVZ.ro. Ca şi cărţile, articolele tipărite au azi soarta lor, dar pe internet. Cât de legală, benefică pentru cititori, utilă pentru interesele de afaceri ale editorului este această carieră?
O căutare pe Google cu titlul menţionat, între ghilimele, întorcea ieri 262 de rezultate. Cu alte cuvinte, articolul a fost preluat nu doar într-un ziar de hârtie şi pe site-ul lui, ci şi pe alte câteva sute de site-uri, integral, parţial sau ca titlu. Pe primele pagini Google se află blogul personal al autorului (de unde acesta a făcut doar o trimitere), Inpolitics.ro, Ziare.com, HotNews.ro, Alegeriparlamentare2008. ro, Saptamana.com, Pescurt.ro, Online-stiri.ro. Şi multe altele.
Ce face cititorul de internet cu atâtea site-uri în care poate citi unul şi acelaşi articol? Mai nimic. Mult mai mult fac site-urile înseşi. Preluând automat sau cu sofisticare material din mai multe surse, încearcă să prezinte o sinteză cât mai conformă cu gusturile utilizatorului. Metoda se numeşte, în termeni tehnici, agregare de conţinut. Sub raportul drepturilor de autor, atât persoana care a scris respectivul articol, cât şi editorul care a plătit-o pentru ca s-o facă s-ar putea considera lezate. Dacă preluarea se face integral (aşa-numitul copy/paste, dar nu e numai asta), fără niciun acord prealabil, e de bun-simţ că site-ul care a preluat beneficiază de munca altora, gratuit, pentru ca la rândul lui să (încerce să) obţină beneficii materiale de pe urma ei. În plus, autorul şi editorul se văd concuraţi pe internet de ei înşişi, de pe un alt domeniu.
Această situaţie este, totuşi, destul de rar întâlnită. Acum câţiva ani, Clubul Român de Presă a cerut proprietarilor de site să preia articole din publicaţiile membrilor săi doar în limita a 500 de caractere/nu mai mult de o jumătate din text. Lucrurile se fac adesea cu respectul legilor în vigoare. Cine şi ce bani primeşte de pe urma muncii autorului şi editorului e o altă problemă. Un site bine optimizat pentru căutarea Google ajunge să aducă articolul respectiv mai sus, în paginile de răspunsuri, decât sursa primară. Şi, în general, sintezele oferite de independenţi pot fi mai interesante decât ceea ce propune cititorilor fiecare ziar sau televiziune în parte. În plus, marile grupuri de media clasică s-au lămurit mai târziu decât publisherii născuţi pe internet ce avantaje poate aduce o prezenţă bine pusă la punct pe on-line, ceea ce a produs un decalaj.
Veniturile obţinute de editori din ediţiile tipă rite scad inevitabil în urma acestui proces, iar problema care se pune în ziua de azi este dacă marile redacţii, specializate în furnizarea de informaţ ie, coroborarea surselor, ordonarea evenimentelor mai sunt sustenabile pe termen mediu şi lung. Răspunsul e mai curând negativ. Vestea bună e însă că o parte din atribuţiile lor sunt preluate de un jurnalist-surpriză: cititorul însuşi.