Reacţiile din mass-media au fost pentru prima oară extins critice, la unison. De ce s-a produs acum această aliniere?
Acest titlu s-a dat de mai multe ori în decursul mandatului lui Traian Băsescu, dar până acum era într-o oarecare măsură o exagerare jurnalistică. După declaraţiile preşedintelui de la TVR 1, când acesta a înfierat grupurile media ale lui Vîntu şi Voiculescu - dar şi, indirect, pe cel al lui Patriciu, prin menţiunea referitoare la Rompetrol -, reacţiile din mass-media au fost pentru prima oară extins critice, la unison. De ce s-a produs acum această aliniere? Balanţa au înclinat-o „Cotidianul“ şi Realitatea TV. După ce, în trecut, ele au beneficiat de un fel de „scutire de mogul“, prin clasificarea oarecum pleonastică de către preşedinte a lui Vîntu ca „oligarh financiar“ şi nu politic, acum au fost în egală măsură ţinta criticilor prezidenţiale.
Traian Băsescu este un om impulsiv, dar are o experienţă prea îndelungată şi un simţ politic prea dezvoltat pentru a se fi pus într-o astfel de situaţie din eroare. Ieri, în presă au existat voci dezolate, notorii, care au recapitulat susţinerea onestă acordată lui Băsescu pentru ca acesta să afirme că „le iese din gură propaganda mirosind a Rompetrol şi alta mirosind a bani de la FNI“. Dacă mergem pe ipoteza premeditării, putem conchide că preşedintele nu consideră că are nevoie de susţinerea presei. Pare periculos, dar la o privire mai atentă gestul se dovedeşte mai puţin riscant. Mass-media nu se poate indigna de declaraţiile prezidenţiale fără a le aduce la cunoştinţa publicului. Şi, în ultimă instanţă, cel care votează este publicul, şi nu redacţiile.
A contraria sau enerva presa se poate dovedi o socoteală bună chiar şi în cazuri mai bizare, precum inaplicabila lege Ghişe-Funar. Cei doi politicieni au fost supuşi unui bombardament critic de câteva zile de către ziare şi televiziuni, dar din toată povestea s-au ales mai curând cu notorietate şi cu convingerea publicului că pe undeva au dreptate cu iniţiativa lor legală, care cere ştiri pe teme pozitive, fiindcă crimele şi accidentele sunt prea numeroase la TV. Traian Băsescu n-a făcut decât să dea frâu liber naturii sale polemice, care i-a adus o poziţionare foarte bună pe scena politică. Înarmat doar cu un discurs puternic, el a reuşit să se definească în campion al luptei împotriva corupţiei, al reformei clasei politice şi al altor imperative cu iz de Charta 77.
Este motivul pentru care politicienii se bălăcăresc atât de tare la televizor: cei pe care îi înjuri te definesc, spre deosebire de advertising, unde aşa ceva e în general interzis. Iar presa, încă o dată, nu poate decât să se supere pe un preşedinte pe care l-a admirat adesea şi care a răsplătit această admiraţie cu jigniri. Ceea ce nu e mare lucru. Fiindcă aceeaşi presă mai are nevoie de ceva pentru ca să devină periculoasă pentru preşedinte: un contracandidat pe măsură la alegerile din 2009, pe care să-l îmbrăţişeze într-o lună de miere precum aceea de care a beneficiat Băsescu în 2004. Declaraţiile repetat dispreţuitoare ale acestuia la adresa unor anumite părţi ale presei arată doar că el însuşi - ca şi mulţi alţii - nu crede într-un asemenea contracandidat.