Înainte de a fi alb, megastarul a fost primul artist de culoare cu o poziţie din toate punctele de vedere dominantă în muzică.
Anii ’80, o zi cenuşie, ca multe altele, Bucureşti, Şoseaua Viilor: un 173 plin dă să plece din staţie, dar nu poate închide uşa din mijloc pentru că o mamă se chinuieşte să convingă un copil de 4-5 ani să urce în autobuz. Copilul are un băţ de două ori mai lung decât el, cules din boscheţi, la care nu vrea să renunţe: - Hai, Mihăiţă, hai, lasă dracului băţul ăla! - Nuuu vleaaaau, îmi tleeebuieee! - Hai, Mihăiţă, aruncă porcăria aia şi urcă! Ce vrei să faci cu el? - Vleau să-l bat pe Cliiiistiiii! - Te izbesc! Treci în autobuz. Ce-ai cu Cristi, de ce vrei săl baţi? - Mi-a luuupt poza cu Maaaaicăăăl! De ce a făcut moartea lui Michael Jackson înconjurul lumii? Pentru acelaşi motiv pentru care Mihăiţă şi “Clisti” se încăierau pe o “surpriză” cu “Maicăl” într-o Românie în care, probabil, copiii cu cravată de pionier şi adolescenţii cu carnet de UTC nu ştiau să spună pe de rost mai mult de 10 nume de celebrităţi mondiale.
Dacă e să ne luăm după biografie, contează faptul că Michael Jackson a murit la 50 de ani biologici şi vreo 45 de de carieră. Cu alte cuvinte, că s-a apucat de cântat de meserie, cu Jackson 5, în 1964, anul în care Beatlesii cucereau lumea cu primul turneu în SUA şi Ranger 6 se izbea de suprafaţa Lunii, ratând prima transmisie de imagini de acolo. Alţii au o carieră mai lungă şi nu sunt celebri. Meritele şi păcatele lui Michael Jackson au fost deja etalate de media internaţională şi românească. “Thriller” (1982) este cel mai vândut album din istorie, cu 109 milioane de exemplare şi, printre altele, piesa titulară a însemnat transformarea videoclipului într-o formă de artă şi un vehicul de marketing puternic, contribuind la explozia MTV. Poveştile cu copii abuzaţi, schimbări de culoare şi datorii imense sunt şi ele pe toate posturile TV, deşi, poate, nu era cazul. Că, în plus, înainte de a fi alb, megastarul a fost primul artist de culoare cu o poziţie din toate punctele de vedere dominantă în muzică este, iarăşi, doar un paragraf de istorie.
Toată această listă de merite şi episoade suculente pentru tabloide, dorinţa omenească de a repeta un succes într-adevăr irepetabil sunt doar piese ale unui puzzle care se compune în imaginea ultimului mare artist de mainstream. Acest statut ţine şi de mecanismele de marketing legate de muzica populară, dar şi de controlul creativ pe care Michael Jackson l-a exercitat în toate aspectele prestaţiei, de la începutul carierei solo.
Ca el, mai e doar Madonna. Până la ei, muzica la modă era “de un fel”, după ei, mainstream-ul sau trendul dominant s-a diversificat în mai multe curente concurente. Nu trebuie să îţi placă muzica lui Michael Jackson ca să observi că urmaşii lui sunt mai curând vedete confecţionate, în timp ce artiştii autentici, care combină talentul de compozitor cu vocea şi prestaţia scenică, au migrat către underground.
Jackson se opune total unei Britney Spears, o fată până la un punct silitoare care a făcut ceea ce i s-a spus (atâta timp cât a făcut). Pe vremuri, Andrei Pleşu ofta, văzându-l la televizor: “O marionetă perfectă. Ce risipă de virtuozitate îi trebuie omului pentru a părea mai puţin decât este!” Din punctul de vedere al intelectualului rafinat, este perfect adevărat. Însă păpuşa era mânuită chiar de păpuşă.
Citiţi şi: