Judecătorul CCR Iulia Motoc dezvăluie discuţii purtate de plenul instituţiei cu delegaţia de experţi străini
O delegaţie de experţi ai Comisiei pentru Democraţie prin Drept se afla în aceste zile la Bucureşti, pentru întâlniri cu "părţile implicate" în operaţiunea care a pus la îndoială statutul României de stat de drept. Una dintre instituţiile puse sub tirul presiunilor a fost Curtea Constituţională a României. Ce au spus judecătorii CCR experţilor şi care a fost răspunsul acestora, aflăm de la judecătoarea CCR Iulia Motoc. Evenimentul zilei: Doamna judecător, care a fost scopul vizitei în România a delegaţiei Comisiei de la Veneţia? Iulia Motoc: Reprezentanţii Comisiei de la Veneţia au venit în România la solicitarea secretarului general al Consiliului Europei, domnul Thorbjørn Jagland, care pe 7 septembrie a reacţionat la votul exprimat pe 6 iulie, în Parlamentul României, cu privire la suspendarea preşedintelui Traian Băsescu. El a afirmat că este foarte îngrijorat de "evoluţiile recente din România, în special cu privire la acţiunile întreprinse de către Guvern şi Parlament referitoare la instituţiile democratice cheie". Prin această declaraţie, care poate fi citită şi pe site-ul Comisiei de la Veneţia, secretarul general al Consiliului Europei a declarat că a solicitat opinia Comisiei pentru Democraţie prin Drept pentru a se pronunţa dacă aceste acţiuni sunt compatibile cu principiile democratice şi cu statul de drept. Dar a fost şi o solicitare din partea Guvernului Ponta... Da. În data de 9 iulie, premierul României a solicitat Comisiei să exprime o opinie cu privire la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.41/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului şi referitor la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 38 /2012 pentru modificarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. Pentru cititorii noştri, vă rugăm să explicaţi ce este mai exact această Comisie de la Veneţia, cât de greu este cuvântul acestui for? Pentru a mă exprima concis, Comisia pentru Democraţie prin Drept, din cadrul Consiliului Europei, este formată dintr-un grup de experţi constituţionali. Aceşti experţi examinează respectarea, de către statele membre, a normelor Consiliului Europei privitoare la democraţie şi statul de drept. Comisia de la Veneţia, cum i se mai spune, este un organism consultativ al Consiliului Europei creat în 1990. Comisia lucrează în mai multe domenii, printre care şi asistenţa constituţională. Această instituţie s-a impus în timp prin caracterul independent şi profesionalismul experţilor săi. Opiniile sale sunt respectate şi apreciate. Judecătorii CCR au spus experţilor Comisiei de la Veneţia că nu exista nicio urgenţă care să justifice modificările făcute prin ordonanţe de urgenţă "Membrii delegaţiei au exprimat susţinerea Comisiei de la Veneţia pentru activitatea instituţiei noastre" IULIA MOTOC, judecător constituţional Ce a spus plenul CCR experţilor străini Evenimentul zilei: Curtea a trimis două scrisori Comisiei de la Veneţia, sesizând ce anume, mai exact? Iulia Motoc: În prima scrisoare, care a fost semnată de toţi judecătorii Curţii, atrăgeam atenţia asupra atacurilor politice la adresa judecătorilor CCR. În a doua sesizare, preşedintele Curţii, în virtutea atribuţiilor pe care le are, de reprezentare în faţa autorităţilor publice internaţionale, a continuat să expună situaţia în care se afla Curtea, în special după ce doamna judecător Aspazia Cojocaru a fost ameninţată cu moartea. El a mai sesizat Comisiei şi termenul absolut nerezonabil acordat Curţii pentru emiterea avizuluide suspendare: acel interval de 24 de ore. Dar şi faptul că instituţia constituţională a fost nevoită, tot într-un timp foarte scurt, să ia şase decizii extrem de dificile. Acum are loc această vizită, care este un fel de "cercetare la faţa locului"?! Aşa cum se ştie, atât preşedintele Comisiei de la Veneţia, domnul Giani Buquicchio, cât şi comisarul european, doamna Viviane Reding, şi-au exprimat profunda îngrijorare cu privire la presiunile exercitate asupra CCR, pentru a-i submina independenţa. Ei au făcut apel la toate autorităţile statului şi la partidele politice din România să respecte deplin independenţa CCR şi să se abţină de la a exercita presiune. Prin aceeaşi declaraţie din 7 august, dacă v-o amintiţi şi care poate fi citită pe site-ul Comisiei, Giani Buquicchio şi-a exprimat consensul că se aşteaptă ca autorităţile române să protejeze judecătorii în cauză şi familiile lor şi să se ia toate măsurile necesare pentru a aduce autorii unor astfel de ameninţări în faţa justiţiei. Aceste critici se regăsesc şi în raportul Comisiei Europene referitor la Mecanismul de Cooperare şi Verificare. Ce aţi discutat luni cu experţii Comisiei de la Veneţia? Am discutat despre problema statutului juridic al ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului, dacă exista urgenţă în adoptarea celor două ordonanţe, una referitoare la restrângerea competenţelor Curţii, cealaltă la modificarea Legii referendumului. Eu întrebam, de fapt, ce le-a spus plenul CCR experţilor Comisiei de la Veneţia? Judecătorii Curţii care au intervenit în această discuţie au evidenţiat faptul că nu exista nicio urgenţă şi unii judecători s-au exprimat în sensul că în mod evident competenţele Curţii au fost restrânse pentru a nu mai putea controla cele trei revocări amintite mai sus şi, în ultimă instanţă, suspendarea preşedintelui. Aceeaşi judecători au subliniat că revocarea Avocatului Poporului a fost făcută cu scopul de a bloca posibilitatea ca acesta să atace ordonanţele la Curtea Constituţională. Aşa cum ştiţi, interimatul Avocatului Poporului, potrivit Legii nr. 35/1997 se poate face numai prin desemnare de către Avocatul Poporului însuşi, ori această desemnare era imposibilă pentru că Avocatul Poporului fusese revocat. Majoritatea judecătoriilor Curţii au arătat că atât revocările, cât şi conflictul de constituţionalitate între Preşedinte şi Parlament au fost respinse ca inadmisibile pentru că în prealabil competenţele Curţii fuseseră restrânse prin ordoananţe de urgenţă. Deci Curtea nu s-a putut pronunţa pe fond în acele cauze. La finalul întâlnirii, membrii delegaţiei de experţi şi-au exprimat susţinerea acestui organism pentru activitatea CCR, atât pentru perioada dificilă care a trecut, cât şi pentru perioada ulterioară. Experţii s-au întâlnit cu toate părţile implicate, ca să mă exprim aşa. Cum apreciaţi că va fi reacţia experţilor Comisiei de la Veneţia, concluziile lor? Vă daţi seama că nu pot să răspund la această întrebare. Experţii Comisiei se vor pronunţa în cursul lunii octombrie. La sfârşitul anului, Comisia Europeană va elabora un nou raport în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare. Credeţi că raportul Comisiei de la Veneţia va avea o influenţă pentru raportul MCV din decembrie? Cu siguranţa da. Am văzut şi până acum modul în care au cooperat Comisia de la Venetia şi Comisia Europeană. CITIŢI ŞI:
- Vasile Blaga: I-am informat pe reprezentanţii Comisiei de la Veneţia despre "duplicitatea în declaraţii a USL"
- Declaraţiile lui Antonescu la adresa CCR, luate la bani mărunţi de Comisia de la Veneţia
- România, inspectată la democraţie
- Crin Antonescu a venit cu translator la întâlnirea cu delegaţia Comisiei de la Veneţia
- Victor Ponta face un secret din întâlnirea cu Comisia de la Veneţia
- Băsescu către membrii Comisiei de la Veneţia: USL a comis "un lanţ de abuzuri"