Italia pregăteşte repatrierea imigranţilor africani

Premierul italian, Silvio Berlusconi, a anunţat astăzi că Guvernul de la Roma pregăteşte măsuri pentru facilitarea repatrierii imigranţilor clandestini de origine africană.

"Sunt în curs de pregătire măsuri pentru facilitarea repatrierii imigranţilor aflaţi în situaţie ilegală", a declarat Berlusconi. "Voi lua legătura cu ţările mediteraneene pentru consolidarea acordurilor de repatriere existente cu acestea. Mă gândesc şi la deschiderea de şcoli pentru mai buna pregătire profesională a persoanelor care pot veni în Italia", subliniază Berlusconi.

Premierul a evocat posibilitatea sporirii "prezenţei" italiene în aceste ţări, menţionând companiile Eni, Enel şi Finmeccanica, ce pot favoriza "dezvoltarea".

Unele dintre măsurile anunţate în urmă cu două săptămâni sunt foarte controversate, în special introducerea delictului de imigraţie şi înăsprirea pedepselor pentru infracţiunile comise de clandestini.

Berlusconi a sporit marţi confuzia declarând că imigraţia clandestină nu va deveni infracţiune, dar va fi considerată o circumstanţă agravantă.

(18:05)

Sursa: Mediafax