Italia înregistrează cel mai mare număr de morți de după cel de-al Doilea Război Mondial

Italia înregistrează cel mai mare număr de morți de după cel de-al Doilea Război Mondial

Italia a înregistrat anul trecut cel mai mare număr de morți de după cel de-al Doilea Război Mondial, arată cifrele oficiale.

Au fost înregistrate în total 746.146 de decese, cu 15% mai mult decât media anuală pentru anii 2015-2019, a declarat, vineri, biroul de statistică Istat din Roma.

Țara de 60 de milioane de locuitori a fost afectată la sfârșitul lunii februarie 2020 de un prim val de coronavirus. Prin urmare, autoritățile au analizat excesul de mortalitate observat între lunile martie și decembrie. Numărul deceselor a fost cu 20% mai mare decât mediile înregistrate în aceeași perioadă între 2015 și 2019. Acest lucru nu înseamnă că toate decesele excedentare sunt legate direct de coronavirus. Experții au subliniat deja că excesul de mortalitate ar putea fi legat și de saturația spitalelor.

Vineri, autoritățile sanitare au numărat peste 24.000 de noi contaminări în 24 de ore. Prin urmare, Italia a depășit oficial punctul de reper de 3 milioane de contaminări de la începutul epidemiei. Cu toate acestea, se așteaptă ca numărul real să fie mai mare, cu multe persoane care prezintă puține simptome sau nu sunt testate. În ultimele 24 de ore, 297 de persoane au murit de Covid în Italia.

Ne puteți urmări și pe Google News

Situația se deteriorează în țară. Ministrul Sănătății, Roberto Speranza, a anunțat, vineri, o intensificare a luptei împotriva epidemiei, introducând noi restricții în trei regiuni. Friuli-Venezia Giulia și Veneto (nord), clasificate până acum în galben (risc moderat), trec la portocaliu (risc mediu), în timp ce Campania, regiunea Napoli, se schimbă în roșu (risc ridicat) de luni, 8 martie.

Bilanț devastator în Italia

Aceste măsuri intervin în timp ce Institutul Superior de Sănătate (ISS), care sfătuiește guvernul în lupta împotriva Covid, a subliniat vineri că, pentru prima dată în șapte săptămâni, rata de reproducere, care măsoară viteza de răspândire a virusului, a crescut peste valoarea critică de 1 la 1,06. Peste 1, considerăm că epidemia tinde să crească, deoarece un pacient infectează în medie mai mult de o altă persoană.

Restricțiile în diferite zone variază, cea mai strictă fiind în zonele roșii, cu închiderea barurilor, restaurantelor, școlilor și creșelor și interzicerea circulației, cu excepția motivelor de muncă sau de sănătate.

TRADUCERE: RADOR