Istorii necunoscute. Cum și-a bătut joc Nicolae Ceaușescu de Ion Iliescu, la Iași.

Istorii necunoscute. Cum și-a bătut joc Nicolae Ceaușescu de Ion Iliescu, la Iași.

Fragment din cartea "Puterea Umbrei", care va fi lansată astăzi, ora 17.00, la Târgul de Carte, sala Virgil Madgearu, editura Proema. Despre vizita la Iași a lui Nicolae Ceaușescu în perioada în care Ion Iliescu era prim-secretar al județului.

Fragment din cartea "Puterea Umbrei", care va fi lansată astăzi, ora 17.00, la Târgul de Carte, sala Virgil Madgearu, editura Proema. Despre vizita la Iași a lui Nicolae Ceaușescu în perioada în care Ion Iliescu era prim-secretar al județului. Gen. Aurel Rogojan: Înainte de sosirea lui Ceaușescu, ofițerii din direcțiile centrale au efectuat recunoșterea traseului și a obiectivelor vizitei. Ofițerul care răspundea de problema învățămîntului superior a sesizat că macheta amenajării hidrotehnice a bazinului rîului Someș, realizată de Institutul de Construcții din București în colaborare cu specialiști de la facultățile de profil din Cluj, Timișoara și Iași, fusese expusă la deschiderea anului universitar precedent la Cluj, lui Nicolae Ceaușescu fiindu-i însă cunoscută de la Timișoara. Ofițerul coordonator al problemei zootehniei a sesizat că «bălțata de Maramureș» o rasă de vaci creată pe suportul genetic elvețian al rasei Simmental, a fost prezentă și în alte expoziții vizionate de Ceaușescu. Ofițerul Direcției a II-a responsabil pe domeniul construcțiilor de locuințe a raportat că într-un cvartal ce urma a fi prezentat ca finalizat nu sunt gata decît cîteva blocuri, cele din frontul stradal sunt pavoazate cu drapele, lozinci și panouri propagadistice și că cel puțin 800 de familii fără locuință îl vor întîmpina pe Ceaușescu «cu jalba în proțap». Ofițerul care a efectuat recunoșterea la Ferma pomicolă Bivolari a sesizat că în merii de pe marginea aleii pe care va trece Nicolae Ceaușescu s-au agățat mere cu fir textil nesesizabil. Dan Andronic: Seamănă din ce în ce mai mult cu satele-fantomă prezentate Împărătesei Ecaterina a II-a, ceea ce ne arată că imaginația celor care vor să fie pe placul stăpînilor este destul de limitată. A.R.: Cam așa ceva. În seara premergătoare vizitei lui Ceaușescu, șeful Inspectoratului Județean al Ministerului de Interne, în calitatea sa și de membru al Comitetului Județean de Partid, a fost mandatat să prezinte aspectele mai sus-menționate lui Ion Iliescu și membrilor Biroului Comitetului Județean Iaşi, convocat special pentru analiza stadiului pregătirii vizitei. Ion Iliescu nu a fost deloc receptiv, ba, mai mult, s-a exprimat că rutina cu care se fac vizitele nu lasă loc observării unor detalii de nimic. A doua zi, în timpul vizitei la Universitatea din Iași, Nicolae Ceaușescu, cu ironie, a remarcat că macheta amenajării bazinului Someșului a fost adusă acolo probabil din dorința hidrotehnicianului Ion Iliescu de a demara amenajarea bazinelor hidrografice ale rîurilor Prut și Siret, căci lui macheta i-a mai fost prezentată la Cluj și Timișoara. La ferma zootehnică a reproșat că biata văcuță bălțată se află în turneu permanent. În livada pomicolă, Elena Ceaușescu a poftit să culeagă personal un măr roșu arătos, dar Emil Bobu, care cunoștea înșelătoria, s-a repezit el, dar nu a avut dexteritatea necesară și trăgea fără succes de mărul ce nu se dădea dezlegat. A salvat situația un aghiotant din escortă, dar Nicolae Ceaușescu observase, deși mergea grăbit. D.A.: Deja pare o comedie bufă. A.R.: A urmat vizita în cvartalul de locuințe cu probleme. O mare de oameni se bulucea, forțînd cordonul de jalonieri, să ajungă la Nicolae Ceaușescu cu scrisorile în mînă. Președintele a intervenit imediat: «Neagoe, dă ordin să se preia toate scrisorile». Marin Neagoe era aghiotantul principal, șeful escortei prezidențiale. Coloana a încetinit și vrafuri, vrafuri scrisorile erau depuse chiar pe bancheta din spate a autoturismului de teren «ARO» decapotat. Ca din senin apare o familie, soț și soție, aceasta cu un sugar în brațe. Nicolae Ceaușescu cere șoferului să oprească. Femeia cu copilul începe: «Conașule, domnule Ceaușescu, dacă ne-ai dat casă, nu ai vrea mata cu doamna să ne creștinați puradelul, să aibă parte de noroc pe lume? Nicolae Ceaușescu, zîmbind îi zice: «О să-i trimit un cadou la botez. Reține, Neagoe, Iliescu, să te ocupi personal» În seara zilei respective, Nicolae Ceaușescu s-a întîlnit cu Comitetul județean de partid, unde l-a criticat sever pe Ion Iliescu, apreciindu-i ca nemulțumitoare activitatea și reproșîndu-i că numai cu propaganda și agitația nu se vor putea rezolva problemele sociale ale județului. În dimineața zilei următoare, Ion Iliescu s-a văzut cu generalul Iulian Vlad în holul Hotelului «Traian» împrejurare în care, foarte nervos, i-a adresat reproșuri că Securitatea dinadins l-a informat pe Ceaușescu numai despre lucrurile negative din activitatea sa și că pentru el, ca prim-secretar, vizita a fost un eșec creat de Securitate. Cînd vorbea, bătea sacadat cu tocul pantofului drept în pardoseală. Cînd nu vorbea, clănțănea și scrîșnea din măsele.” Fragment din cartea "Puterea Umbrei", care va fi lansată astăzi, ora 17.00, la Târgul de Carte, sala Virgil Madgearu, editura Proema.