Într-o scrisoare deschisă adresată premierului Viorica Dăncilă, el arată că, în prezent, între pensiile activiștilor PCR și securiștilor și cele ale victimelor lor este un imoral și de-a dreptul aberant raport mediu de șapte la unu. Proiectul de lege elaborat de Marius Oprea ar urma să fi e înaintat Parlamentului de către Guvern, în calitate de inițiator.

 

Doamnei Prim Ministru Viorica Dăncilă

(Scrisoare Deschisă de la Periprava)

 

Deși mă aflu la Periprava, unde a funcționat unul dintre cele mai teribile lagăre de exterminare din universul concentraționar al României comuniste (suntem în a doua zi de săpături, dar am găsit deja zece morți, îngropați la jumătate de metru adâncime, în nisip) am luat cunoștință de Decizia Dvs. de înființare a „Comitetului Interministerial pentru combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și discursului de ură”, al cărui rol este elaborarea „Strategiei Naționale” din acest domeniu, sub coordonarea ministrului Afacerilor Externe, comitet din care mai fac parte demnitarii din Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiției, Ministerul Educației Naționale, Ministerul Culturii și Identității Naționale, din Secretariatul General al Guvernului, Cancelaria primului-ministru, precum şi reprezentantul Institutului „Elie Wiesel” pentru Studierea Holocaustului din România (cf. Monitorul Oficial nr.553/5 iulie 2019, p.11-12). Este, fără umbră de îndoială, o inițiativă lăudabilă, menită inclusiv să ridice gradul de educație în materie și să schimbe unele paradigme mentale, încă tributare unui naționalism găunos, sădit în special în ultimul deceniu al regimului Ceaușescu, ale cărui sechele își arată încă semnele.

Holocaustul și crimele comunismului sunt fețele aceleiași monede

Dar această inițiativă lăudabilă poate fi socotită, după cum eu cred, din nefericire și una unilaterală, deci insuficientă. Îmi permit, cu tot respectul cuvenit, să vă atrag atenția că nu există nicio legislație adecvată în același domeniu și cu atât mai puțin o „strategie națională” în ceea ce privește totalitarismul comunist din România. S-ar lăsa senzația că, în același timp în care se caută măsuri pentru eradicarea discursului public antisemit, xenofob, bazat pe ură de rasă, comunismul, în schimb, care s-a bazat în mod fundamental și programatic pe ura de clasă „stă bine mersi”, de parcă ar fi doar un vis din care nu ne trezim încă și nu o realitate istorică, în care s-au săvârșit crime și orori la fel de mari precum cele fasciste, pe care aici la Periprava le văd cu ochii mei și le pot imagina, atingând osemintele celor uciși în acest lagăr. Asemenea momente pe care le trăiesc din 2006 încoace, de când am inițiat programul de arheologie a victimelor comunismului m-au făcut să cred că Holocaustul și crimele comunismului sunt fețele aceleiași monede, crima împotriva umanității și că, legislativ și juridic, acestea trebuie tratate la fel.

S-a amputat capacitatea IICCMER de a investiga crimele regimului comunist

În decembrie acest an se împlinesc treizeci de ani de la Revoluția anticomunistă din România și treisprezece de când comunismul a fost declarat un regim ”ilegitim și criminal”. De la această declarație încoace, în toți acești ani nu s-au petrecut lucruri notabile pentru o condamnare reală a atrocităților săvârșite în timpul regimului comunist. Dimpotrivă. În mod paradoxal, tocmai în perioada în care Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc a fost condus de Vladimir Tismăneanu, coordonatorul Raportulul în baza căruia președintele Traian Băsescu a „condamnat comunismul”, s-a amputat prin hotărâre de guvern capacitatea IICCMER de a investiga crimele și abuzurile săvârșite în anii regimului comunist. Institutul devenise o agenție guvernamentală între multe altele, ocupată doar cu „cercetarea fundamentală” a istoriei fostului regim, fără a mai putea face sesizări penale împotriva vinovaților pentru crimele politice înfăptuite atunci. Aceasta a rămas în sarcina exclusivă a Parchetului, care nu a instrumentat însă din proprie inițiativă niciun dosar. Era previzibil – procurorii nu se pot transforma peste noapte în investigatori ai arhivelor regimului comunist sau arheologi, dar nici nu s-au grăbit în genere să dea curs sesizărilor noastre cu privire la crimele comunismului, invocând ani de zile prescrierea lor, socotindu-le de drept simple omoruri. Atribuțiile de a acționa împotriva vinovaților de aceste crime au fost redate Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc abia în 2012, când și eu am fost reprimit la IICCMER, institutul pe care îl creasem, cu statutul de „detașat în interes de serviciu” (pe care îl am și în prezent). Vechile dosare întocmite de noi au fost reluate, au fost deschise altele noi și, astfel, s-a ajuns la două condamnări pentru crime împotriva umanității, a lui Alexandru Vișinescu și Ioan Ficior, comandanți ai penitenciarului Râmnicu Sărat, respectiv al lagărului de aici, de la Periprava.

Justiția a rămas oarbă

În România justiția a rămas oarbă în primele două decenii și jumătate de la Revoluție în ceea ce privește atât torționarii, cât și victimele regimului comunist și Parlamentul a fost multă vreme mut în legătură cu acest subiect, în afara acelei patetice și total formale „condamnări a comunismului”, declarat fără vreo consecință legală drept „ilegitim și criminal” de către președintele Traian Băsescu, în decembrie 2006. Nu au existat nici un fel de consecințe, adeverindu-se temerile mele de atunci, legate de un simplu joc politic, un exercițiu de imagine care a avut drept singură miză câștigarea unui segment semnificativ al elitei intelctuale, care a căzut pradă demagogiei prezidențiale.

Condamnarea comunismului s-a aplicat numai în cazul „acarilor Păun”

În România crimele fascismului și ale legionarilor și apologia acestora au fost sancționate prin Legea 217/2015, la propunerea fostului președinte al Camerei Deputaților, domnul Crin Antonescu, iar acum fac obiectul activității acestui Comitet Interministerial. În schimb, în privința crimelor comunismului nu există nici o prevedere legală similară și abia de curând s-a pus în discuție realizarea unui muzeu care să le înfățișeze, dar până la a cărui realizare practică se va aniversa, probabil și realist, semicentenarul Revoluției anticomuniste din decembrie 1989. Este drept că s-a promulgat de către președintele Klaus Johannis o lege a guvernului Ponta (10/2016), care conduce la reducerea salariului sau a pensiei celor vinovați de abuzuri și crime în timpul și în numele comunismului, prin sentințe rămase definitive. S-a dovedit însă o lege promulgată doar pentru doi oameni, Vișinescu și Ficior, și ei decedați între timp; condamnarea comunismului s-a aplicat numai în cazul acestor „acari Păun”, pentru toate crimele și abuzurile regimului comunist.

SONY DSC

Sancționarea apologiei totalitarismului comunist, cât și a exponenților regimului

Doamnă Prim Ministru,

În acest an, când se împlinesc trei decenii de la prăbușirea comunismului, să nu ne dovedim încă o dată neputincioși în raportarea noastră la trecut. Tocmai de aceea, propun şi vă supun atenției, având în vedere toate demersurile eșuate până acum (așa s-a întâmplat cu Legea lustrației și cu Legea 221) un proiect de lege care, cred și sper, nu poate fi socotit nici neconstituțional, prin restrângerea drepturilor unor categorii de persoane, dar nici rezumat ca efect la numai două (câte au fost condamnate până acum). Proiectul de lege a cărui motivație largă o expun în cele ce urmează privește sancționarea apologiei totalitarismului comunist, cât și a exponenților regimului, a foștilor ofițeri de Securitate și a colaboratorilor lor, stabiliți ca atare prin sentințe definitive ale justiției care cauționează deciziile Consiliului Național de Studiere a Arhivelor Securității. Proiectul are în vedere și victimele comunismului – foștii deținuți politici, atâția câți se încăpățânează să mai supraviețuiască printre noi, așteptând ca lor și celor ca ei, care nu mai sunt, să li se facă dreptate. Ca și Legea 221/2009, prin care încercam repararea nedreptăților regimului comunist, acest proiect de lege are o latură reparatorie – să facă astfel încât între pensiile activiștilor de partid și securiștilor și cele ale victimelor lor să nu mai fie, ca în prezent, un imoral și de-a dreptul aberant raport mediu de șapte la unu. Este un demers prin care condamnarea comunismului trebuie să devină un fapt, și nu să rămână doar un joc politic și de imagine.

Pensia Doinei Cornea era mai mică decât factura la gaz

Am fost ani de zile consilierul regretatului Constantin Ticu Dumitrescu și l-am sprijinit concret și activ în redactarea legii de deconspirare a Securității. Legea, chiar așa ciuntită cum a ieșit din Parlament, funcționează – ca și instituția pe care a creat-o, și produce efecte. După același model și inspirat de mentorul meu, în ultimii ani ai vieții sale am redactat, în calitate de consilier de stat în Guvernul Tăriceanu, Hotărârea de Guvern prin care s-a înființat în 2005 Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, amintita Lege 221/2009, prin care pedepsele cu caracter politic au fost anulate și s-au oferit compensații victimelor comunismului (din păcate însă, această din urmă măsură a devenit inoperantă, prin intervenția Curții Constiuționale) și am făcut posibilă acordarea de pensii pentru participanții la Revolta din 15 noiembrie 1987 și a celor care au fost anchetați pentru solidarizarea cu aceasta (văduva eroului anticomunist Liviu Babeș, sau doamna Doina Cornea, a cărei unică pensie de lector universitar a fost aproape cinsprezece ani de zile, după căderea comunismului, mai mică decât factura la gaz care îi venea în lunile de iarnă).

Rotația cadrelor

Am elaborat proiectul de lege aici de față bazându-mă pe experiența acumulată vreme de aproape trei decenii în cercetarea istorică și în investigarea crimelor fostului regim, cât și pe cunoștințele de tehnică legislativă, pe care le-am deprins în anii în care am fost consilier al președintelui Emil Constantinescu și apoi al premierului Călin Popescu Tăriceanu, ambii promotori necondiționat ai unei reale condamnări a comunismului și ale unor măsuri reparatorii pentru victimele represiunii acestuia. Cărora, Doamnă Prim Ministru Viorica Dăncilă, sper din toată inima să vă alăturați. Vreau să cred că se mai poate face ceva pentru deținuții politici și împotriva torționarilor lor, măcar acum, după treizeci de ani de la căderea comunismului, în urma unei Revoluții care, lipsită în plan legislativ de valența ei anticomunistă, cum este în prezent, n-ar avea decât semnificația unei ”rotații a cadrelor”.

Doamnă Prim Ministru,

Cu respect mă adresez Dumnevoastră de aici, de la Periprava, unde cei zece morții descoperiți în acest an (unuia, pentru că nu a încăput în lada de lemn pregătită, gardienii i-au rupt gâtul), mi-au dat imboldul de a Vă transmite această schiță de proiect legislativ pe care, în numele celor morți și îngropați goi și fără cruce în acest nisip arzător, vă rog să nu o ignorați.

Dr. Marius Oprea

Către,

Biroul Permanent al Senatului,

 

În temeiul Art. 74 alin. 1 și al Art. 75 alin. 1 din Constituţia României[1], republicată și al Art.88 al. 1 și 7 din Regulamentul Senatului, se înaintează în vederea dezbaterii şi adoptării, propunerea legislativă pentru adoptarea Legii privind prevenirea și combaterea propagandei totalitar-comuniste, a promovării cultului persoanelor vinovate de instaurarea și funcționarea regimului comunist și a aparatului său represiv în România, a sancționării actelor de represiune politică și pentru reparații materiale acordate victimelor comunismului și urmașilor acestora.

 

Inițiator: GUVERNUL ROMÂNIEI

 

EXPUNERE DE MOTIVE

 

  1. Cadrul legislativ actual în România cu privire la condamnarea comunismului

 

Tema condamnării comunismului are în România o lungă istorie, pe care o vom rezuma, cronologic, doar la planul instituțional și legislativ.

 

În decembrie 1993, senatorul Constantin Ticu Dumitrescu a avut iniţiativa introducerii unei moţiuni simple atât în Senatul României, cât și în  Camera Deputaților, privitoare la informatorii și ofițerii fostei Securităţi, această temă fiind pe atunci crucială pentru opoziţia democratică, aceasta acuzând prezenţa lor în posturile de conducere din aparatul de stat, în viaţa publică și în serviciile de informaţii. Documentul este una dintre foarte puţinele moţiuni adoptată în ambele Camere și, în ciuda faptului că a întrunit voturile parlamentarilor (la Senat 104 voturi pentru, 2 contra şi 2 abţineri; la Camera Deputaţilor 178 pentru, 52 contra), ea nu a produs efecte concrete în plan legislativ[2].

 

Tot în anul 1993 s-a înființat Institututul Național pentru Studiul Totalitarismului, sub egida Academiei Române, care are ca scop ”culegerea, arhivarea, cercetarea si publicarea documentelor referitoare la formele totalitarismului în România”.

 

În plan civic, s-a manifestat concret acțiunea Fundației Academia Civică. Aceasta, între altele, a preluat în 1995 cu acordul Ministerului Justiției clădirea în ruină fostei închisori politice de la Sighet, transformând-o ulterior, printr-un lăudabil și notabil efort, în cunoscutul Memorial al Victimelor Comunismului.

 

La data de 20 octombrie 1999, în urma eforturilor aceluiași senator Constantin Ticu Dumitrescu, Parlamentul României a adoptat Legea 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității[3], în preambulul căreia se constată pentru prima oară într-un act legislativ în România post-decembristă că ”puterea comunistă instaurată în România începând cu data de 6 martie 1945 a exercitat […] o permanentă teroare împotriva cetăţenilor ţării, a drepturilor şi libertăţilor lor fundamentale”. Prin această lege s-a înființat Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.  În ianuarie 2008, Curtea Constituţională a României, a declarat neconstituţională Legea nr. 187/1999[4]. Funcționarea instituției a fost însă restabilită în parametri constituționali prin O.U.G. nr. 243/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii[5].

 

În 21 decembrie 2005 s-a înființat prin Hotărârea de Guvern 1774 Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, agenție guvernamentală în subordinea Secretariatuilui General al Guvernului, care ”are ca scop investigarea știintifică şi identificarea crimelor, abuzurilor şi încălcărilor drepturilor omului pe întreaga durată a regimului comunist în România, precum şi sesizarea organelor în drept în acele cazuri în care sunt depistate situaţii de încălcare a legii”[6].

 

La data de 18 decembrie 2006, pe baza Raportului final al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, președintele României Traian Băsescu a declarat oficial, în plenul Camerelor Reunite ale Parlamentului, regimul comunist drept ”ilegitim și criminal”. Între Recomandările finale ale Raportului final, asumat de șeful statului, s-a reținut între altele că ”Securitatea a fost o instituție ilegală și criminal de la începutul și până la sfârșitul ei”. Concluziile Raportului, citite în Plen, au inclus un număr de propuneri legislative. Se arăta: ”Toate nedreptățile și nelegiuirile făcute de regimul comunist trebuie reparate prin legi. De exemplu, foștii activiști comuniști de frunte, foștii conducători ai Miliției și ai Ministerului de Interne, ai Justiției comuniste, foștii torționari să nu poată beneficia de pensii peste nivelul minim al populației. Pensia foștilor deținuți politici și a urmașilor direcți ai acestora să fie considerabil majorată”.  Niciuna dintre asemenea măsuri legislative nu a fost concretizată, de atunci și până în prezent.

 

Cu un an înainte, în 2005, o inițiativă legislativă a societății civile (”Societatea Timișoara”) a fost preluată de trei parlamentari liberali[7] și depusă la Parlament sub forma unui  ”Proiect pentru Legea lustrației”, care avea ca persoanelor care, în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, au făcut parte din structurile de putere sau din cele ale aparatului represiv al regimului comunist, să li se interzică să candideze sau să fie numite timp de 10 ani pentru o serie de demnități și funcții publice. Textul legislativ a fost adoptat de Senat la 10 aprilie 2006 și a fost trimis la Camera Deputaților, unde legea a fost adoptată în 28 februarie 2012, cu toate că anterior, prin  Decizia nr. 820 din 7 iunie 2010[8] varianta adoptată de Senat fusese declarată neconstituțională. Ulterior adoptării ei de către Cameră, Curtea s-a pronunțat din nou,  referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii lustrației, privind limitarea temporară a accesului la unele funcții si demnități publice pentru persoanele care au făcut parte din structurile de putere și din aparatul represiv al regimului comunist în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, prin Decizia Nr.308 din 28 martie 2012[9], admițând din nou obiecția de neconstituționalitate a legii și subliniind că ea este definitivă şi general obligatorie.

 

La 16 septembrie 2013 Ministerul Justiției a pus în dezbatere publică un proiect de lege privind stabilirea plății unor despăgubiri în sarcina persoanelor condamnate definitiv pentru săvârșirea unor fapte împotriva persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată la data de 6 martie 1945. Proiectul de lege a fost înregistrat la Senat în 2 decembrie același an, iar legea a fost adoptată pe 22 decembrie 2015 de Camera Deputaților. Legea a fost promulgată de președintele României, la 15 ianuarie 2016 (Legea 10/2016), prin care se dispune ca persoanele condamnate definitiv pentru săvârșirea unor fapte care au condus la încălcări grave ale drepturilor omului din motive politice să fie obligate la plata unor compensații lunare persoanelor persecutate, pe o perioadă de minimum 5 ani.

 

În ceea ce privește măsurile reparatorii pentru victimele represiunii comuniste, imediat după 1989, s-a constituit un cadru legal de compensare materială a acestora, mai întâi prin Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi a celor deportate în țară sau în străinătate, ori constituite prizonieri. A urmat Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999, privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice, precum şi persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive. Prin Legea 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, s-a dispus anularea de drept a tuturor acestor condamnări și a consecințelor acestora, precum și acordarea de măsuri compensatorii victimelor, prin sentințe definitive obținute de acestea în procese civile intentate statului român (Art.5., ulterior abrogat de Curtea Constituțională, din motive de oportunitate).

 

  1. Argumente pentru completarea cadrului legislativ actual cu privire la condamnarea totalitaritarismului comunist în România și la măsurile compensatorii pentru victimele acestuia

 

2.1. Cu privire la prevenirea și combaterea propagandei totalitar-comuniste, a promovării cultului persoanelor vinovate de instaurarea și funcționarea regimului comunist și a aparatului său represiv în România

 

Caracterul criminal al regimului comunist a fost pe larg recunoscut, pentru toate țările foste comuniste, prin mai multe rezoluții internaționale: Rezoluția Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei nr.1.096 (1996) intitulată Măsurile de eliminare a moștenirii fostelor sisteme totalitare comuniste și Rezoluția aceleiași Adunări cu nr.1.481 (2006) intitulată Necesitatea condamnării internaționale a crimelor comise de regimul comunist. Potrivit acestor acte cu caracter de recomandare pentru statele membre ale Consiliului Europei (la care România este parte prin Legea nr.64/1993 pentru aderarea Romaniei la Statutul Consiliului Europei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.238 din 4 octombrie 1993), având în vedere încălcarea drepturilor omului de către regimul comunist, se justifica în genere condamnarea regimurilor totalitare comuniste.

 

Astfel, Rezoluția 1096 (1996) privind măsurile de desființare a patrimoniului fostelor regimuri comuniste totalitare arată că ”regimurile comuniste totalitare care au dominat în Europa Centrală și de Est în secolul trecut și care mai există încă în mai multe țări din întreaga lume sunt, fără excepție, caracterizate prin violări masive ale drepturilor omului. Aceste încălcări, care au variat în funcție de cultură, țară și perioadă istorică, au inclus asasinate și execuții individuale sau colective, decese în lagărele de concentrare, moarte prin înfometare, deportări, tortură, muncă forțată și alte forme de teroare fizică colective, persecuția pe grupuri etnice sau religioase, atacuri la libertatea de conștiință, gândire și de exprimare, la libertatea presei și la lipsa pluralismului politic. Crimele au fost justificate în numele teoriei luptei de clasă și a principiului dictaturii proletariatului. Interpretarea acestor două principii făcea legitimă eliminarea persoanelor considerate periculoase pentru construirea unei societăți noi și, prin urmare, declarate dușmani ai regimurilor comuniste totalitare. În fiecare țară, victimele erau în mare parte reprezentanți ai națiunilor majoritare”.

 

Se mai recunoaște în această Rezoluție că prăbușirea regimurilor comuniste totalitare din Europa Centrală și de Est ”nu a fost întodeauna urmată de o anchetă internațională cu privire la crimele comise de acestea. În plus, autorii crimelor nu au fost aduși în fața justiției de către comunitatea internațională, cum a fost cazul pentru crimele oribile comise de către național socialism (nazism)” și că, ”în consecință, publicul larg este prea puțin conștient de crimele comise de regimurile comuniste totalitare”. La articolele 7 și 12 se arată că ”Adunarea este convinsă că o conștientizare a istoriei este una dintre condițiile necesare pentru prevenirea crimelor similare în viitor. În plus, evaluarea morală și condamnarea crimelor comise joacă un rol important în educarea tinerei generații […]. Adunarea condamnă ferm încălcările masive ale drepturilor omului comise de regimurile comuniste totalitare și își exprimă compasiunea, înțelegerea și recunoașterea suferinței victimelor acestor crime”.

 

În iunie 2008, temele dezbaterii europene asupra condamnării crimelor comunismului au fost sintetizate în Declarația de la Praga privind conștiința europeană și comunismul. Declarația a fost elaborată de semnatari într-un stil imperativ și totodată de natură să sensibilizeze Europa Occidentală, mai puțin familiarizată cu natura criminală a regimurilor comuniste din țările estului și centrului continentului. În ea se arată motivele condamnării comunismului și implicit a necesității adoptării acestui proiect de lege. Această condamare este necesară ”întrucât ideologia comunistă este direct responsabilă de crime împotriva umanității, întrucât o conștiintă încărcată de trecutul comunist este o povară grea pentru viitorul Europei și al copiilor noștri […], întrucât conștiinta crimelor împotriva umanitătii comise de regimurile comuniste pe întregul continent trebuie să se răsfrângă asupra tuturor minților europene în aceeași măsură în care sunt cunoscute crimele regimurilor naziste, întrucât există similarități substanțiale între nazism și comunism, în ceea ce priveste caracterul lor abominabil și crimele săvârșite împotriva umanității”.

Se mai propunea stabilirea datei de 23 august, ziua semnarii Pactului între Hitler și Stalin în 1939 (cunoscut ca Pactul Molotov Ribbentrop) ca zi de comemorare a victimelor regimurilor totalitare, atât naziste cât și comuniste, în același mod în care Europa comemorează victimele Holocaustului, la data de 27 ianuarie. Fondul Declarației de la Praga a fost adoptat ulterior printr-o Rezoluție a Parlamentului European (533 voturi pentru, 44 împotrivă și 33 abțineri), la 2 aprilie 2009.

 

Tema condamnării comunismului a fost reluată în Declarația de la Vilnius a Adunării Parlamentare a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), care a fost adoptată în 3 iulie 2009 în capitala Lituaniei, din care cităm: ”în secolul XX țările europene au cunoscut două mari regimuri totalitare, anume nazismul și stalinismul, care au cauzat genociduri, violări ale drepturilor omului și a libertăților fundamentale, crime de razboi și crime împotriva umanității”. Recunoscându-se specificitatea Holocaustului, se arată totodată fără echivoc caracterul genocidar al comunismului și se amintește ”tendința de glorificare a nazismului, cât și a comunismului”.  Dealtfel, în plan public se constatase ”recrudescența politică a fondului ideologic comunist în forma unor noi partide de succes precum Die Linke din Germania, a formațiunilor care se revendică expres din tradiția comunistă și care sunt/au fost la putere în Bielorusia, Ucraina, Rusia sau Moldova”[10].

 

Amintim în continuare că legiuitorul are în vedere atât condamnarea unor fapte din trecut, cât și situații viitoare. La noi a fost adoptată în sensul combaterii recrudescenței extremismului de dreapta Legea nr. 217/2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002, privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii, promulgată de Președintele României și în vigoare de la 30 iulie 2015, care are drept scop sancționarea unor asemenea manifestări.

 

Recunoscându-se de către legiuitor pericolul extremismului de dreapta, cu atât mai mult, se întrevede necesitatea adoptării prezentului proiect de lege, care prevede numai prevenirea și combaterea propagandei totalitar-comuniste, a promovării cultului persoanelor vinovate de instaurarea și funcționarea regimului comunist și a aparatului său represiv în România. Ne aflăm, între altele și în situația invocată Legea 217/2015, care în nota de fundamentare face apel la Legea 51/1991 privind siguranţa naţională a României, care menţionează la art 3 lit h) printre ameninţări la adresa siguranţei naţionale ”iniţierea, organizarea, săvârşirea sau sprijinirea în orice mod a acţiunilor totalitariste sau extremiste de sorginte comunistă, fascistă, legionară sau de orice altă natură, rasiste, antisemite, revizioniste, separatiste care pot pune în pericol sub orice formă unitatea şi integritatea teritorială a României, precum şi incitarea la fapte ce pot periclita ordinea statului de drept“.

 

Prevederile legii de față privesc exculsiv aceste situații, prin interzicerea apologiei și propovăduirii făuririi unei societăți bazate pe răsturnarea ordinii constituționale prin teroare și construirea unei societăți bazate pe ura de clasă[11], prin interzicerea cultului personalităților regimului comunist. În același timp, nu se îngrădește în nici un fel studierea istoriei și propagandei comuniste, a clasicilor acestei doctrine, sau utilizarea simbolurilor și a oricăror alte artefacte sau documente din timpul regimului comunist în România în scopuri educative, culturale, de documentare istorică, muzeografice sau în deținere privată.

 

  • Cu privire la sancționarea actelor de represiune politică și pentru reparații materiale acordate victimelor comunismului și urmașilor acestora

 

 

În Expunerea de motive a Legii lustrației, inițiatorii acesteia arătau între altele: ”Faţă de trecutul neclar al ţării, întreţinut de oameni care pe vremea dictaturii ceauşiste se bucurau de prerogativele conducerii de partid, iar ulterior s-au ascuns după cele ale unei puteri democratice, considerăm că trebuie făcută lumină şi în clasa oamenilor cu putere de decizie în această ţară […]. Trebuie să putem privi cu mândrie şi cu conştiinţa împăcată că suntem o ţară curăţată de vechi metehne […].Ținând cont de ineficienţa înlăturării unui abuz cu altul, legea lustraţiei se subscrie legii fundamentale a statului, Constituţia, care menţionează expres condiţiile în care anumite drepturi şi libertăţi pot fi îngrădite. Astfel, conform dispoziţiilor articolului 53 din Constituţie, exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru apărarea ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice”. Curtea Constituțională a considerat însă drept o excedare a Constituției excluderea de la viața publică a persoanelor care au făcut parte din vechile structuri comuniste, în lipsa unei individualizări a vinovăției și a gradului de implicare în acțiuni de natură să lezeze drepturile și libertățile omului, emițând, cum s-a arătat, două decizii de neconstituționalitate a măsurilor de lustrație.

 

Aceasta nu înseamnă că nu trebuiesc întreprinse măsuri punctuale de către autoritățile statului democratic împotriva celor vinovați, potrivit legii, de încălcarea drepturilor omului în timpul regimului comunist, cât și în vederea unei reforme morale a societății, ”întrucât crimele comunismului încă trebuie să fie evaluate din punct de vedere legal, moral, politic și istoric, întrucât mulți dintre cei care au comis crime în numele comunismului nu au fost încă aduși în fața Justitiei iar victimele lor nu au fost încă despăgubite”, cum se arăta în Declarația de la Praga din 3 iunie 2008.

 

Dealtfel, chiar Curtea Constituțională considera în 2010 în motivația sa de respingere a Legii lustrației în forma adoptării ei de Senat și că ”lustrația se poate constitui ca reper moral, de rememorare a ororilor comunismului, dar și ca măsură temporară de exculdere de la funcțiile de conducere a unor autorități și instituții publice a persoanelor care au lucrat sau colaborat cu regimul comunist”, dar numai în limitele respectării drepturilor constituționale și a cadrului legal și că ”are, per ansamblu, un efect pozitiv în perioada de tranziţie a fostelor ţări comuniste în vederea trecerii la un stat democratic, de drept, bineînţeles, dacă este adoptată în conformitate cu prevederile constituţionale ale statului respectiv”.

 

Se mai arăta că ”lustrația nu înseamnă însă epurare sau răzbunare pentru alegeri ideologice greșite ori accidente biografice, ci încercarea de regăsire a demnității și încrederii, precum și redarea autorității instituților fundamentale ale statului. Lustrația accentuează mai ales principiul responsabilității în exercitarea demnităților publice”. Decizia specifica și că ”în condițiile legislației actuale, o asemenea condiție este prevăzută numai de Legea 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici”. Din păcate, aplicarea măsurilor prevăzute în acesta nu a fost, până în prezent, administrată într-un mod eficient de către Instituția Prefectului în România, prin punerea în executare a deciziilor rămase definitive privind aprtenența sau colaboararea cu Securitatea a unor funcționari publici.

 

Amintita Decizie a Curții preciza că ”la ora actuală, în România, în ceea ce privește funcțiile de demnitate publică, nu există o condiționare a ocupării acestora de neapartenența la vechile structuri comuniste, ci există doar obligația de a declara pe propria răspundere apartenența sau neaparteneța la poliția politică”. În Decizia aceleiași Curți Constituționale se admite că ”în România comunismul a fost condamnat la nivel de doctrină, schimbarea regimului fiind consacrată prin acte juridice cu valoare constituțională, precum Comunicatul către țară al Consiliului Frontului Salvării Naționale, publicat în Monitorul Oficial nr.1 din 22 decembrie 1989 și Decretul Lege privind constituirea și funcționarea Consiliului Frointului Salvării Naționale și a consiliilor teritoriale ale Frontului Salvării Naționale, publicat în Monitorul Oficial nr.4 din 27 decembrie 1989”, acte care au consacrat încetarea funcționării regimului comunist, ca un regim de teroare.

 

Chiar și în Decizia Curții Constituționale 308 din 28 martie 2012 care respingea Legea lustrației prin sentință subliniată ca fiind definitivă și general obligatorie, se admite că „lustraţia este permisă doar cu privire la acele persoane care au luat parte efectiv, împreună cu organizaţii ale statului, la grave încălcări ale drepturilor şi libertăţilor omului”. Trebuie să subliniem că sunt consacrate și aplicate deja de lege prevederi care pot fi socotite îngrădiri ale unor drepturi, potrivit articolului 53 din Constituție. Primul este conținut de Legea 14/1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații, care arată la Art.27 că ”nu pot activa în Serviciul Român de Informaţii aceia care, făcând parte din structurile represive ale statului totalitar, au comis abuzuri, informatorii şi colaboratorii securităţii, precum şi foştii activişti ai partidului comunist, vinovaţi de fapte îndreptate împotriva drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”. O restricție similară este prevăzută și în Legea 188/1999, amintită și în Decizia Curții Constituționale din 2010 cu privire la lustrație, care restrânge dreptul de face parte din corpul funcționarilor publici persoanei care ”a fost condamnată pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității” (Art.54, lit.h) sau ”a desfășurat activitate de poliție politică, astfel cum este definită prin lege” (lit.j). Se face astfel apel la legea privind deconspirarea Securității, a agenților și informatorilor ei.

 

În Expunerea de motive a Legii 10/2016, parte integrantă a acesteia, se arată între altele: ”în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, regimul totalitar comunist a exercitat un regim de teroare şi opresiune, supunând proprii cetăţeni unor numeroase acte de violenţă fizică şi psihică. Prin aparatul de partid, precum şi prin structurile de represiune ale statului comunist au fost încălcate în mod repetat şi constant drepturile şi libertăţile cetăţeneşti. În cei 45 de ani de dictatură, angajaţi ai instituţiilor represive au comis numeroase abuzuri şi crime politice cu scopul instaurării şi perpetuării unui regim de teroare […]. Represiunea comunistă a avut grave consecinţe la nivelul societăţii româneşti, prin lichidarea fizică a unor membri ai comunităţii, precum şi prin incriminarea oricărei forme de opoziţie. Acţiunile cu caracter represiv au fost instrumentate de către persoanele care făceau parte din instituţiile de ordine şi siguranţă publică, justiţie, Partidul Comunist, prin încercarea de a distruge o parte a cetăţenilor statului totalitar”. După o trecere în revistă a măsurilor reparatorii care au fost stabilite pentru victimele regimului comunist, în continuare se arată că ”în mod corelativ acestor drepturi, persoanele care au contribuit la susţinerea regimului comunist, care au săvârşit crime şi abuzuri grave împotriva drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor nu au suportat nicio rigoare a legii”.

 

Venind în urmarea argumentației și a prevederilor Legii 10/2016, prezentul proiect de lege își propune să extindă prevederile acestei legi asupra persoanelor care ocupă funcțiile prevăzute la Art.3, lit.a – z al O.U.G.243 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii[12], aprobată prin Legea 293/2008 și care, potrivit legii, au fost lucrători sau colaboratori ai Securității, calitate stabilită în baza unor hotărâri judecătorești definitive sau ale unor decizii neatacate ale Colegiului Consiliului pentru Studierea Arhivelor Securității[13]. Astfel, aceste persoane, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului proiect de lege vor fi supuși prevederilor Legii 10/2016, urmând să răspundă inclusiv penal, după caz, în situația încălcării prevederilor Art.292 din Codul Penal, în situația completării cu date false a Anexei 1 din Legea privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii.

 

Acest proiect de lege propune ca mai multe categorii de persoane să contribuie la fondul de despăgubire a victimelor regimului comunist, constituit prin Art.1 al Legii nr. 10/2016 privind stabilirea plăţii unor despăgubiri în sarcina persoanelor condamnate definitiv pentru săvârşirea unor fapte împotriva persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată la data de 6 martie 1945.

Se are în vedere faptul invocat în expunerea de motive a legii de mai sus, promulgate și intrată în vigoare, potrivit căreia în sarcina persoanelor vinovate de instaurarea și funcționarea regimului comunist și a aparatului său represiv în România ”nu a fost instituită nicio măsură de sancţionare, penală, bănească sau de altă natură. Aceste persoane au beneficiat de venituri substanţiale (salarii şi pensii) ca urmare a deservirii regimului totalitar, ca urmare a rolului şi funcţiei deţinute în aparatul represiv comunist, venituri care s-au menţinut şi după anul 1989, chiar până în prezent”. În acest sens, prezentul proiect propune aplicarea prevederilor Legii 10/2016 inclusiv persoanelor care au fost lucrători sau colaboratori ai Securității, potrivit legii, stabiliți ca atare prin decizii definitive ale instanțelor sau prin neatacarea deciziilor Colegiului Consiliului Național de Studiere a Arhivelor fostei Securități. Această măsură poate fi extinsă în urma unor acțiuni penale și/sau civile împotriva oricărui responsabil din cadrul partidului comunist, al aparatului de stat și al fostei Securități, ale cărui acțiuni cu caracter represiv sunt dovedite și stabilite prin sentințe definitive de către instanțele de judecată.

 

În favoarea acestor măsuri prevăzute de prezentul proiect de lege stă faptul că, până în prezent, raportul între situația celor care au participat activ la funcționarea regimului comunist și a victimelor lor este încă unul inechitabil.

 

Această inițiativă legislativă are la bază rațiuni de echitate socială și reformă morală a societății. Este de notorietate că o parte însemnată a activității responsabililor regimului comunist contravenea inclusiv normelor constituționale în vigoare atunci (Constuțiile din 1948 și 1965), precum și tratatelor internaționale la care România era parte. Ori, mulți dintre aceștia au întreprins măsuri de anihilare a oricărei forme de opoziție față de regim, reprimând orice formă de manifestare a libertății de conștiință prin lipsiri de libertate ilegale, supunerea la muncă forțată, deportări, condamnări politice și chiar crime, majoriatea însoțite de acte de tortură și mutilare fizică și psihică, la care au fost supuși atât cei socotiți vinovați, cât și familiile lor. Mult mai grav este că majoritatea acestora aveau reprezentarea clară a măsurilor arbitrare și abuzive pe care le întreprind, precum și a consecințelor acestora. Împrejurarea că activitățile amintite prin care erau încălcate sistematic și grosolan cele mai elementare drepturi și libertăți fundamentale era ”legiferată” prin acte normative, îndeosebi ordine sau chiar decrete cu caracter secret (dar fiind toate de forță juridică net inferioare Constituției și tratatelor internaționale) nu diminuează cu nimic gravitatea faptelor.

 

De asemenea este deplin evident faptul că responsabilii partidului comunist și ai aparatului represiv aveau deplina reprezentare că servesc un regim ilegitim, totalitar și criminal, fiind în același timp recompensați pe măsură, prin statutul lor social, prin salarii și pensii foarte mari și prin alte avantaje substanțiale în raport cu marea masa a cetățenilor, pentru serviciile aduse regimului. Această inechitate a fost și este inacceptabilă inclusiv prin raportare la normele legislației muncii din perioada comunistă, în care remunerarea muncii se făcea ”în funcție de importanța socială a muncii prestate”.

Nici Constituția, nici o măsură legislativă publică nu stabilea că tortura, lipsirea de libertate și crima ar fi  avut o importanță socială deosebită, care să justifice veniturile în bani și celelalte avantaje de care se bucurau activiștii din nomenclatură și ”activiștii de partid cu sarcini speciale”, cum erau numiți ofițerii de securitate. din sistemul represiv. Aceasta ilustrează în sine importanța pe o avea latura represivă în aparatul de stat comunist. Astfel, cum se arăta și în expunerea de motive care este parte a Legii 10/2016, ”se impune şi repararea nedreptăţii sociale decurgând din încasarea de către aceste persoane (atât pe perioada exercitării funcţiei în aparatul de stat, cât şi ulterior pensionării, dar în considerarea veniturilor salariale obţinute în timpul activităţii) a unor venituri semnificative, lipsite de echitate socială”. Această ”reparare a nedreptății” se impune prin extinderea prevederilor legii citate și asupra altor categorii de persoane.

 

Veniturile în bani pe care persoane deja dovedite drept lucrători sau colaboratori ai Securității din aparatul de stat comunist le primesc în continuare de la buget sunt exagerat de mari tocmai pentru că salariile lor au fost exagerat de mari, în raport cu veniturile generale ale populației – și acestea au reprezentat, în fond, recompensa loialității lor necondiționate față de un regim ”ilegitim și criminal”. Prezentul proiect de lege își propune ca, în baza normelor constituționale și a legislației existente, să îndrepte această inechitate și să completeze astfel reparațiile materiale și morale cuvenite victimelor regimului totalitar comunist.

 

Argument final

 

O legislație similară cu aceea prevăzută în Legea 217/2015, care să privească interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter comunist şi a promovării cultului persoanelor vinovate de instaurarea și funcționarea regimului comunist și a aparatului său represiv în România, precum și adoptarea unor prevederi care să conducă la sancționatea acestora prin hotărâri judecătorești rămase definitive, în baza legii, ca și a unor măsuri de responsabilizare în raport cu propria lor activitate represivă din trecut, cât și cu victimele este absolut necesară.

În lipsa prevederilor cuprinse în acest proiect de lege, s-ar acredita ideea că în România doar extrema dreaptă este nocivă, în timp ce comunismul se bucură de simpatie implicită, inclusiv din partea autorităților statului, existând o stare de empatizare cu totalitarismul comunist și trecândus-se cu vederea caracterul său genocidar.

Sancționarea celor care au fost stabiliți în baza legii drept lucrători sau colaboratori ai aparatului represiv comunist este un act de echitate socială și de reparație morală. În lipsa unei asemenea legi, am asista la persistența unei realități care arată că ”la finalul razboiului rece, știm foarte bine cine a pierdut, victimele, și cine a câștigat, torționarii. Se continuă astfel strategia comunismului însuși care dorea realizarea omului nou înainte de toate prin dezrădăcinarea lui istorică”, sau, altfel spus, după cum afirma istoricul britanic Tony Judt, ”în timp ce național-socialismul (fascismul) a fost cel mai mare rău, comunismul rămâne cel mai mare pericol”.

 

Proiect

 

Lege privind prevenirea și combaterea propagandei totalitar-comuniste, a promovării cultului persoanelor vinovate de instaurarea și funcționarea regimului comunist și a aparatului său represiv în România, a sancționării actelor de represiune politică și pentru reparații materiale acordate victimelor comunismului și urmașilor acestora

 

 

CAPITOLUL I: DISPOZIȚII GENERALE

 

Art. 1.

(a) Prin propagandă totalitar-comunistă se înțelege promovarea ideilor, concepţiilor sau ideologiei comuniste extremiste, bazate pe ura de clasă, pe doctrina superiorității unor clase și categorii sociale și inferioritatea altora și care proclamă recurgerea la insurecție și acte de violență pentru răsturnarea ordinii constituţionale, a instituţiilor democratice ale statului de drept și a pluralismului politic, în numele ideilor, concepțiilor sau ideologiei comuniste.

(b) Prin simboluri totalitar-comuniste se înţeleg: drapelul Partidului Comunist Român, însemnele și sloganurile acestuia, care promovează ideile, concepţiile sau ideologiei comuniste extremiste, prevăzute la lit. a).

 

Art.2.

(a) Fapta persoanei de a promova în public propaganda totalitar-comunistă, cultul persoanelor vinovate de instaurarea și funcționarea regimului comunist și a aparatului său represiv în România, precum și fapta de a denigra în public Revoluția anticomunistă care a avut loc în decembrie 1989 se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi sau amendă.

(b) Este interzisă utilizarea sau arborarea simbolurilor totalitar-comuniste în spațiul public.

(c) Sunt exceptate de la prevederile Art.2 alin. a) și b) activitățile în interesul artei sau ştiinţei, cercetării ori educaţiei, a manifestărilor științifice, cultural-educative și artistice (filme, spectacole, expoziții, licitații de artă etc).

(c) Utilizarea în public în scopurile menționate la Art.1 a simbolurilor totalitar-comuniste se pedepsește cu amendă penală, închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi sau amendă.

 

Art. 3.

(a) Negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a caracterului ilegitim și criminal al totalitarismului comunist, a crimelor și abuzurilor săvârșite în numele și pe parcursul totalitarismului comunist  în România se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau amendă.

(b) Săvârşirea faptelor prevăzute la alin. (a) prin intermediul unui sistem informatic constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.

 

Art. 4.

În cazul infracţiunilor prevăzute la Art. 2-3 urmărirea penală se efectuează, în mod obligatoriu, de către procuror.

 

Art. 5

(1) Pot fi dizolvate prin hotărâre judecătorească persoanele juridice care desfăşoară una sau mai multe dintre următoarele activităţi:

(a) propagandă totalitar-comunistă, în sensul Art. 1.

(b) răspândirea, vânzarea sau confecţionarea de simboluri comuniste, deţinerea, în vederea răspândirii a unor astfel de simboluri ori utilizarea lor în public, în scopurile menționate la Art.1.

(c) promovarea cultului persoanelor vinovate de instaurarea și funcționarea regimului comunist și a aparatului său represiv în România, precum şi fapta de a promova în public ideile, concepţiile sau ideologia comunistă în sensul Art.1, prin propagandă săvârşită prin orice mijloace, în public.

(2) Cererea de dizolvare poate fi introdusă de Ministerul Public din oficiu, sau la solicitarea oricărei persoane interesate.

(3) Competenţa de a judeca în primă instanţă cererea de dizolvare aparţine Tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul persoanei juridice.

(4) Hotărârea Tribunalului este supusă căilor de atac, în condiţiile Codului de procedură civilă.

 

Art. 6.

Dispoziţiile prezentei legi nu se aplică persoanelor fizice și juridice care desfăşoară activităţile exceptate la Art. 2, lit.c).

 

Art. 7.

Se interzice ridicarea sau menţinerea în locuri publice, cu excepţia muzeelor, a unor statui, grupuri statuare, plăci comemorative care privesc persoane vinovate de instaurarea și funcționarea regimului comunist și a aparatului său represiv în România.

 

Art.8.

Se interzice acordarea numelor persoanelor vinovate de instaurarea și funcționarea regimului comunist și a aparatului său represiv în România unor străzi, bulevarde, scuaruri, pieţe, parcuri sau altor locuri publice, sau unor organizaţii, cu sau fără personalitate juridică.

 

CAPITOLUL II: DISPOZIȚII SPECIALE

 

Art.9.

Dispozițiile Legii 10/2016, Art.2) – 4) privind stabilirea plăţii unor despăgubiri în sarcina persoanelor condamnate definitiv pentru săvârşirea unor fapte împotriva persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată la data de 6 martie 1945 se aplică și asupra persoanelor responsabile de funcționarea regimului comunist și a aparatului său represiv în România, aflate în evidența sistemului de pensii de stat, după cum urmează:

 

  1. membrii Consiliului de Miniștri, până la nivelul directorilor din ministere;
  2. membrii și membrii supleanți ai Comitetului Politic Executiv al Comitetului Central al Partidului Comunist Român;
  3. membrii plini și supleanți ai Comitetului Central al Partidului Comunist Român;
  4. membrii Prezidiului Marii Adunări Naționale;
  5. conducerea Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste(preşedinte, vicepreşedinţi şi secretari de stat), redactorii șefi ai organelor de presă ale partidului communist român, centrale și locale;
  6. primii secretari județeni, secretarii adjuncți județeni ai Partidului Comunist Român și secretarii pe municipii;
  7. conducerea fostei Securități, până la nivelul adjuncților șefilor Direcțiilor centrale, a comandanților Inspectoratelor județene de Securitate și a șefilor serviciilor județene;
  8. ofițerii din fosta Direcție a VI-a de cercetări penale a Securității;
  9. președinții și membrii instanțelor de judecată ai Tribunalelor Militare speciale și ai instanțelor civile care au pronunțat condamnări politice;
  10. comandanții, ofițerii loctțiitori cu paza și regimul și ofițerii politici ai penitenciarelor, lagărelor și coloniilor de muncă în care au fost depuși deținuți politic;
  11. persoanele care, prin sentință definitivă sau necontestarea în instanță a deciziilor Colegiului Consiliului de Studeiere a Arhivelor Securității și care, potrivit legii, au fost stabilite ca lucrători ai Securității. Aceste persoane, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului proiect de lege vor fi supuși dispozițiilor Legii 10/2016, Art.2) – 4), privind stabilirea plăţii unor despăgubiri în sarcina persoanelor condamnate definitiv pentru săvârşirea unor fapte împotriva persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată la data de 6 martie 1945
  12. persoanele prevăzute la alineatul k) sunt pasibile de răspunderea penală în situația încălcării prevederilor Art.292 din Codul Penal, în situația completării cu date false a Anexei 1 din Legea privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii.

 

Art.10.

 

Prevederile Art.9) nu se aplică asupra pensiei ocupaționale de bază și asupra încadrării și vechimii după 22 decembrie 1989, ci numai asupra pensiei pentru perioada încadrării în aparatul de partid și de securitate în timpul regimului comunist.

 

Art.11.

Aplicarea dispozițiilor Legii 10/2016 cu completările conform Art.9) din prezenta lege se dispune de Ministerul Public, la sesizarea instituțiilor abilitate (Consiliul Național de Studiere a Arhivelor Securității, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc), precum și la sesizarea oricărei persoane juridice sau fizice.

 

Art.12.

(a) Competenţa de a judeca în primă instanţă cererea aplicării Legii 10/2016 cu modificările prevăzute în Art.11, lit.a) din prezenta lege aparţine Tribunalului în a cărui circumscripţie se află domiciliul persoanei asupra căreia s-a făcut sesizarea, cu calea de atac prevăzută de lege.

(b) În termen de 30 de zile de la sentința definitivă, aceasta se comunică  Casei de pensii de care aparține persoana în cauză, pentru a se opera cu celeritate modificările dispuse de instanță.

 

Art.13.

(a) Fondul de despăgubire a victimelor regimului comunist, constituit prin Art.1 al Legii nr. 10/2016 privind stabilirea plăţii unor despăgubiri în sarcina persoanelor condamnate definitiv pentru săvârşirea unor fapte împotriva persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată la data de 6 martie 1945 este destinat majorării pensiilor persoanelor persecutate politic și constituirii pensiei de urmaș ai acestora.

(b) Pensiile de urmaș se acordă numai pentru urmașii de gradul 1 și este de 400 lei lunar pentru urmașii foștilor condamnați politic prin sentințe penale sau măsuri administrative și 200 lei lunar pentru urmașii de gradul 1 ai foștilor deportați în România ori fosta URSS sau constituiți ca prizonieri.

 

CAPTOLUL III: DISPOZIȚII FINALE

 

Art.14.

Dispozițiile acestei legi intră în vigoare la data promulgări ei și a publicării în Monitorul Oficial.

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor Art. 75 şi ale Art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.

 

 

 

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
MARCEL ION CIOLACU

 

 

 

PREŞEDINTELE       SENATULUI
CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

 

[1] CONSTITUȚIA ROMÂNIEI, ARTICOLUL 74 (1) Iniţiativa legislativă aparţine, după caz, Guvernului, deputaţilor, senatorilor sau unui număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot. Cetăţenii care îşi manifestă dreptul la iniţiativă legislativă trebuie să provină din cel puţin un sfert din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe, respectiv în municipiul Bucureşti, trebuie să fie înregistrate cel puţin 5.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative. ARTICOLUL 75
(1) Se supun spre dezbatere şi adoptare Camerei Deputaţilor, ca primă Cameră sesizată, proiectele de legi şi propunerile legislative pentru ratificarea tratatelor sau a altor acorduri internaţionale şi a măsurilor legislative ce rezultă din aplicarea acestor tratate sau acorduri, precum şi proiectele legilor organice prevăzute la articolul 31 alineatul (5) , articolul 40 alineatul (3) , articolul 55 alineatul (2) , articolul 58 alineatul (3) , articolul 73 alineatul (3) literele e) , k) , l) , n) , o) , articolul 79 alineatul (2) , articolul 102 alineatul (3) , articolul 105 alineatul (2) , articolul 117 alineatul (3) , articolul 118 alineatele (2) şi (3) , articolul 120 alineatul (2) , articolul 126 alineatele (4) şi (5) şi articolul 142 alineatul (5) . Celelalte proiecte de legi sau propuneri legislative se supun dezbaterii şi adoptării, ca primă Cameră sesizată, Senatului. (2) Prima Cameră sesizată se pronunţă în termen de 45 de zile. Pentru coduri şi alte legi de complexitate deosebită termenul este de 60 de zile. În cazul depăşirii acestor termene se consideră că proiectele de legi sau propunerile legislative au fost adoptate.

 

[2] Iulia Huiu, Dezbaterile privind condamnarea comunismului în mediul politic al României postcomuniste, în Caiet documentar: procesul comunismului – apărut sub egida Fundaţiei Horia Rusu (3), 2006

[3] Legea care dispune înființarea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (C.N.S.A.S.), a fost declarată neconstituțională prin Decizia 51/2008; ca urmare, Guvernul a emis O.U.G. nr. 24/2008  privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, în baza căreia instituția funcționează în prezent.
[4] Decizia nr. 51/31.01.2008 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea poliţiei politice comuniste.

[5] Publicată în Monitorul Oficial nr.182/10.03.2008 și aprobată prin Legea nr. 293/14.11.2008 (M. O. nr. 810/03.12.2008).

 

[6] Ulterior, comasat cu Institutul pentru Memoria Exilului Românesc, a devenit Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER; pentru cadrul legislativ actual, vezi site-ul instituției).

[7]  Viorel Oancea, Mona Muscă, Adrian Cioroianu și Eugen Nicolăescu.

[8] Publicata în Monitorul Oficial nr. 420 din 23 iunie 2010

[9] Publicată în Monitorul Oficial nr. 309 din 09.05.2012

[10] Radu Preda, loc.cit.

[11] Legea ia act de decizia în cauza Partidul Comuniștilor Nepeceriști și Ungureanu contra României, 2005, a Curții Europene a Drepturilor Omulului. Aceasta a considerat că nici contextul istoric, nici experiența totalitaristă trăită în România până în 1989 nu justifică necesitatea unei ingerințe de genul interzicerii înscrierii unui partid pe motiv că va promova doctrina comunistă, de vreme ce aceste partide există în mai multe state semnatare ale Convenției europene, iar democrația se clădește pe pluralism politic.

 

[12] Legea nr. 293/14.11.2008 (M. O. nr. 810/03.12.2008).

[13] a) Potrivit legii, la art.2, lit.a, se definește ”lucrător al Securităţii – orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofier al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945 – 1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului”, iar la alineatul următor calitatea de ”colaborator al Securităţii – persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului (…). Colaborator al Securităţii este şi persoana care a înlesnit culegerea de informaţii de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziţia Securităţii a locuinţei sau a altui spaţiu pe care îl deţinea, precum şi cei care, având calitatea de rezidenţi ai Securităţii, coordonau activitatea informatorilor”.

 

Te-ar putea interesa și: