Umberto Eco scrie despre uratenia in arta.
Daca vrajitoarele din actul intai din „Macbeth” strigau „frumosul e urat si uratul e frumos”, renumitul semiotician Umberto Eco a monografiat, pornind de la tot ce s-a scris din Antichitate pana la filosofii modernitatii, „Istoria frumusetii”, pe care ulterior a pus-o in oglinda cu „Istoria uratului”, album care apare in aceasta saptamana la Editura Rao.
Eco a publicat asadar mai intai „Istoria frumusetii”, iar ambele volume sunt editate in conditii grafice exceptionale, cu reproduceri color ale unor capodopere din istoria artei, semnate de Giotto, Leornardo da Vinci, Rafael, Goya, Rembrandt, Delacroix, Picasso, Duchamp, Salvador Dali sau Andy Warhol.
Frumusetea diavolului in pictura
In cele doua volume, Eco surprinde diversele ipostaze ale conceptelor de frumos si de urat de-a lungul secolelor. „Istoria uratului”, o evocare a „frumusetii diavolului”, realizeaza o analiza diacronica a materializarii uratului in pictura, in gandirea filosofica si in literatura. Albumul este mai degraba un elogiu pe care Eco il aduce urateniei, definit prin opozitie cu frumusetea, un repertoriu impresionant al metamorfozelor ororii care poate atinge sublimul.
Fetele cosmarului care sparg canoanele clasice
Fragmentele antologate in aceasta carte traseaza un itinerar cosmaresc, de aproape trei mii de ani, in care gesturile de respingere merg mana in mana cu sentimente induiosatoare de compasiune, iar refuzul diformitatii este insotit de extazuri decadente in fata celor mai seducatoare violari ale oricarui canon clasic.
Printre demoni, nebuni, dusmani infricosatori si prezente tulburatoare, printre abisuri ravasitoare si diformitati care ating sublimul, printre „freaks” si morti vii, descoperim un filon iconografic fascinant. Uratul omenesc si din natura, asimetria, dizarmonia, desfigurarea sunt prezentate intr-o succesiune textuala si imagistica frenetica.
Diformul in lumea moderna
De la uratul din lumea clasica, de la patimile si martiriul sfintilor se ajunge la apocalipsa, infern si la metamorfozele complexe ale diavolului. Uratul, comicul, obscenul sunt evidentiate pornind de la Priap pana la satirizarea necioplitilor, eliberarea renascentista si caricatura. Eco nu iarta nici uratenia femeii, care „s-a vazut” din operele din Antichitate pana in „epoca” barocului, prin traditia antifeminina si manierism.
Diavolul este ipostaziat de la rebelul Satan la sarmanul Mefistofel si pana la cel din lumea moderna. De la vrajitorie, satanism, obscenitate si placerea data de cruzime, Eco arata ca filosofiile „uratului”, cu urati si damnati, nefericiti si diformi bolnavi, au fost recuperate in perioada romantica. Semioticianul este nemilos cu uratenia industriala, cu decadentismul si desfraul uratului, care au dus la avangarda si triumful kitsch-ului de astazi din arta si arhitectura.
CELEBRU
A scris „Numele trandafirului”
Umberto Eco, in varsta de 75 de ani, s-a nascut la Alessandria si a devenit profesor universitar si cercetator al simbolurilor culturale. Romanele „Numele trandafirului” (1980) si „Pendulul lui Foucault” (1989) sunt renumite pentru subtilele jocuri de limbaj si abundenta aluziilor culturale. Eco a mai publicat „Insula din ziua de ieri” (1994), „Baudolino” (2000) si „Misterioasa flacara a reginei Loana” (2004).
In albumele „Istoria frumusetii” si „Istoria uratului”, Eco nu face doar o istorie a artei. Imaginile, ca si ampla antologie de texte de la Pitagora si Platon pana in zilele noastre, ne ajuta sa reconstruim diferitele idei despre Frumusete si Urat care s-au manifestat incepand cu Grecia antica.