Când Ștefan a devenit domn al Moldovei, în 1557, țara era săracă și în voia vecinilor mari și tari. De la moartea lui Alexandru cel Bun, în 1432, nu mai fusese liniște. Urmași legitimi sau nelegitimi ai bunului voievod sau ai descendenților săi s-au luptat necontenit.

Legea pământului, acel principiu electiv-ereditar care a făcut atâta rău Țărilor Românești, dădea drept de domnie oricărui pretendent. Cu o singură condiție, să fie de „os domnesc”. În vreme ce Moldova se pustia, vecinii erau mai puternici ca niciodată.

Cedarea Hotinului, beneficiile

În Polonia, vecinul dinspre est și nord, pe tron se afla puternica dinastie a Jagellonilor din Lituania. La vest erau ungurii, care nu acordau Moldovei mai mare respect decât pe vremea lui Dragoș. Pe tron se afla, încă, nevolnicul rege Ladislau al V-lea Postumul, dar Ștefan nu s-a putut bucura prea mult de un vecin atât de inofensiv.

În 1458, rege ajunge Matei Corvin, urmașul avid de faimă al lui Iancu de Hunedoara. Ungaria vrea să fie puterea dominantă în est și pozează în campioană a luptei antiotomane. Nici la sud nu e liniște. Țara Românească e sub o presiune din ce în ce mai mare din partea turcilor.

Ștefan știe ce are de făcut, dar nu are mijloacele. Așa că încearcă să se înțeleagă ba cu ungurii, ba cu polonii, ca să-și consolideze domnia. A continuat să plătească și tribut otomanilor, ca și Petru Aron, unchiul care, refugiat în Polonia, pândea să-i ia tronul și viața.

Pentru a nu le da polonezilor pretext să-l ajute pe Petru Aron, Ştefan cel Mare se recunoaște vasal al regelui Cazimir al IV lea. Tratatul a fost semnat la Overchelăuţi în 1459. Domnul se obliga să ajute militar Polonia, dar se asigură că va primi și el ajutor în caz de primejdie.

Voievodul moldovean pierdea, însă, cetatea Hotinului. Cu toate acestea, Ștefan n-a avut ce face – tratatul îl ajuta să scape de o mare amenințare. Lui Petru Aron nu numai că-i era interzis accesul în Hotinul controlat acum de poloni, dar nu-i era îngăduit să se mai apropie de fruntariile Moldovei.

Relații până în Persia

Scăpat de amenințare, Ștefan încearcă să ia Chilia și Cetatea Albă, cetăți de o mare importanță strategică. Profită de invazia otomană în Țara Românească și asediază Chilia, care aparține Țării Românești, dar are o garnizoana maghiară. Nu reuește să cucerească cetatea.

Ba, mai mult, e grav rănit la picior, rană din cauza căreia va suferi toată viața. Asediul eșuat al Chiliei strică grav relațiile cu Ungaria lui Matei Corvin. În căutare de aliați, Ștefan se căsătorește cu o prințesă din Ucraina, Evdochia de la Kiev, sora cneazului Simeon Olelkovici.

Până la urmă, reușește ce și-a propus: Chilia e cucerită după un asediu de numai o zi. Mai mult, Ștefan îi încurajează pe secuii și sașii din Transilvania să se ridice împotriva regelui maghiar. Matei Corvin nu poate răbda afrontul și în 1467 invadează Moldova. Înaintarea nobililor maghiari e oprită, însă, la Baia.

Moldovenii dau foc orașului noaptea și se reped asupra invadatorilor. Matei Corvin e rănit și însoțitorii săi se grăbesc să-l ducă înapoi în Ungaria. Nici Ștefan nu are prea multe motive de bucurie. O partea a armatei sale a trădat, refuzând să atace, ceea ce-l obligă să-i execute pe boierii trădători.

Pentru că relațiile cu ungurii erau din ce în ce mai proaste, în 1468, Ştefan cel Mare întărește jurământul făcut regelui polonez, sperând că acesta va media relația cu Matei Corvin sau, măcar, îl va apăra în caz de invazie “de toate părţile şi de toate neamurile de pe lume: de turci şi de tătari, şi de unguri, cu un cuvânt de păgâni şi de creştini şi de orice persoană care ar fi împotriva noastră”.

Prin 1469-1470, Ștefan reușește să scape definitiv de Petru Aron. Îl învinge și îl ucide pe vechiul său dușman, care venise din nou, de data aceasta cu ajutor maghiar, să ia domnia. Abia în 1472 relaţiile cu ungurii devin mai calde. Ştefan cel Mare le permite negustorilor braşoveni să vândă în târgurile Moldovei .

Tot în 1472, Ștefan, căruia îi murise prima nevastă, se căsătorește din nou cu Maria de Mangop, din familia domnitoare a unui mic principat din Crimeea. Isaac, fratele noii doamne, poartă titlul de „domn de Theodoro și al întregii Khazarii”. Noua doamnă este de sânge ales, descendentă a familiilor imperiale bizantine.

În 1472, relațiile diplomatice ale lui Ștefan se extind până în Persia. El și Uzun Hasan, sultanul Aq Qouyunlu plănuiesc o acțiune concertată împotriva otomanilor, dar planurile nu se concretizează.

În 1473, Matei Corvin acceptă și el ca negustorii moldoveni să facă afaceri în mai multe orașe transilvane, mai ales că relațiile ungurilor cu polonezii sunt deteriorate. Împăcarea dintre unguri și moldoveni este forțată și de situația politică din Europa, și de pericolul turcesc.

În decembrie 1473, turcii invadează Țara Românească și-l înscăunează pe Radu cel Frumos, apoi intră în Moldova și o jefuiesc. Ștefan nu poate accepta pe oricine ca voievod în țara vecină. Ajută un alt pretendent la titlul de domn al Țării Românești.

Jocul alianțelor externe

Un atac otoman asupra Moldovei e inevitabil, așa că Ștefan încearcă să găsească aliați. Pe 29 septembrie 1474, se adresează Papei Sixtus al IV lea și îi cere să formeze o coaliție antiotomană. Ia legătura, apoi, cu polonezii și cu Matei Corvin, regele Ungariei. Turcii au mai întâi de rezolvat problemele din Albania.

Apoi, o armată numeroasă pleacă spre Țările Române. Ca să-și păstreze scaunul, Laiotă, noul domn, trece de partea turcilor și îi însoțește cu armata lui spre Moldova. Turcii au între 60 și 120 000 de oameni. În plus, pot conta și pe cei 17 000 de munteni ai lui Laiotă. Ștefan nu primește decât un ajutor infim 5.000 de secui, 1.800 de unguri (de la regele maghiar) și 2.000 de polonezi de la suveranul care ar fi trebuit să-l protejeze.

Voievodul moldovean are însă încredere în curtea lui și în țăranii Moldovei, chiar dacă n-are decât 40 000 de luptători, majoritatea țărani. Pe 10 ianuarie îl atacă pe Suleiman Pașa la Podul Înalt. Îi lasă pe turci să creadă că au câștigat bătălia și apoi se aruncă asupra lor. Victoria e totală. „Foarte puțini turci și-au găsit mântuirea prin fugă, căci chiar și aceia care au fugit și au ajuns la Dunăre au fost uciși acolo de moldoveni, care aveau cai mai iuți, sau au fost înecați de valuri. Aproape toți prizonierii turci, afară de cei mai de frunte, au fost trași în țeapă”, scrie cronicarul polonez Ian Duglosz.

Uriașa victorie nu-i aduce lui Ștefan niciun ajutor din partea creștinătății. Regele Ungariei își asumă toate meritele, scriindu-le conducătorilor Europei că Ștefan e „căpitanul său“. Drept urmare, Papa a trimis subsidii regelui maghiar. Voievodul moldovean a primit vorbe, deși solii săi i-au explicat Papei că Ștefan nu este supusul regelui Ungariei.

Amenințat de riposta otomană, Ștefan cel Mare acceptă în 1475 să fie vasalul regelui Ungariei. E inutil. Primăvara vine și ajutor nu se vede de nicăieri. Turcii iau Caffa și alte cetăți din Crimeea și atacă Mangopul. Căsătoria lui Ștefan cu Maria de Magop se încheie și ea prin divorț. Iar Ștefan se căsătorește cu Voichița, fata defunctului voievod al Țării Românești Radu cel Frumos. Dar nu e timp de petrecere.

În iulie 1476, Ștefan trece printr-o mare cumpănă. În primăvară. 15 000 de tătari pustiesc Moldova la ordinul lui Mehmed al II- lea Cuceritorul. Ștefan îi zdrobește la Ștefănești, pe Prut, dar e nevoit să-i lase pe răzeși să se întoarcă la gospodăriile lor pustiite de păgâni. Când armata de 200 000 de oameni a lui Mehmed atacă, Ștefan nu are lângă el decât pe Oastea cea Mică, cam 12 000- 15 000 de oameni. Bătălia se dă la Războieni, și valea se umple de oasele  oștenilor uciși.

În ciuda unor succese inițiale împotriva cavaleriei ușoare a otomanilor și a ienicerilor, nici strategia lui Ștefan, nici bravura boierilor nu pot opri puhoiul otoman. Mehmed al II lea intră personal în luptă, cu garda sa și trupele de spahii. Frontul moldovenilor se rupe la căderea serii, dar Ștefan fusese prevăzător, lăsase în rezervă o mie de călăreți.

Ei reușesc să ajute trupele lui Ștefan să se retragă. Pierderile sunt cumplite de ambele părți. 30 000 de turci sunt morți, la fel mii de moldoveni, inclusiv 11 boieri din Sfatul Țării. Cei 1000 de luptători care au acoperit retragerea sunt luați prizonieri.

Dar nu e totul pierdut. Cetățile rezistă, iar oastea cea mare se adună în nordul Moldovei, gatade luptă. Lipsit de cavaleria ușoară care l-ar fi ajutat să se aprovizioneze prin jaf, Mehmed al II-lea e nevoit să se retragă. Ștefan trimite soli la Roma și la Veneția pentru a convinge forțele Creștinătății să continue lupta cu turcii. În ianuarie 1479, Ștefan încheie un nou tratat cu polonezii și se obligă să presteze personal jurământul în fața regelui.

Echilibrul de forțe se rupe însă în defavoarea lui Ștefan. Voievodul moldovean își pierde încrederea în regii creștini. În 1480, le promite turcilor că le va plăti din nou tribut după 7 ani. În 1784, turcii cuceresc Chilia, iar aliații lor tătari, Cetatea Albă. Deși Matei Corvin îi oferă lui Ștefan două domenii în Transilvania, în 1483, regele maghiar încheie un tratat de pace cu turcii pe 5 ani.

Ca urmare. domnul Moldovei alege să se închine din nou polonezilor. Ca de obicei, în speranța că va reuși să redobândească cetățile de la Dunăre. Polonezii îl ajută pe voievodul moldovean să-i bată pe turci la Cătlăbuga. La Șcheia, Ștefan evită cu greu dezastrul într-o luptă dată tot cu otomanii.

Din 1486, va începe să plătească din nou tribut otomanilor. Ioan Albert, succesorul regelui Casimir al IV-lea, ar fi vrut să dea Moldova fratelui său Sigismund, dar diplomația moldoveană reușește să-i blocheze planul. În 1497, Ioan Albert atacă Moldova. Dar Ștefan, ajutat de trupe ungurești și otomane, îi învinge decisiv pe polonezi în bătălia de la Codrii Cosminului.

„Niciodată doi dușmani”

În 1499, la Hârlău, se încheie pacea cu polonezii. Moldova nu mai e vasală. În 1500, Ștefan oprește din nou plata tributului. Starea lui de sănătate se degradează văzând cu ochii, dar voievodul nu se dă bătut. Trimite solii și încearcă să găsească aliați, dar se și bate. La sfărșitul lunii iunie e deja pe moarte, dar nu-i iartă pe boierii care se răzvrătesc împotriva urmașului desemnat de el.

Înainte să se stingă (2 iulie 1504) îi cere fiului său Bogdan să plătească sultanului tribut în schimbul păcii. Potrivit istoricului Keith Hitchins, Ștefan „a plătit tribut otomanilor, dar numai atunci când a fost avantajos (…) și l-a recunoscut pe regele Casimir al Poloniei ca suzeranul său atunci când asta părea cea mai înțeleaptă soluție (…), dar a recurs la arme când celelalte mijloace au eșuat”.

De aceeași părere este și A.D. Xenopol: „Ștefan urmări încă din tinerețea lui un principiu, care îi fu prea folositor în lunga și viforoasa lui carieră. Niciodată doi dușmani, ci totdeauna împăcarea cu unul, cât era în ceartă cu celălalt”.

Citește mai mult, dar și alte materiale similare, pe Evenimentul Istoric.

Evenimentul Istoric, cea mai mare revistă de istorie din Europa, aduce în atenția publicului, prin cele 116 pagini ale sale, numeroase subiecte captivante, dosare desecretizate și imagini în exclusivitate.

Noile numere ale revistei sunt disponibile la punctele de difuzare a presei și online pe www.agoramag.ro. 

Dacă vrei să colecționezi revista, te invităm să te abonezi! Poți opta pentru un abonament în varianta print, accesând https://agoramag.ro/abonamente/abonamente-evenimentul-istoric sau poți să te bucuri de versiunea online a revistei, direct pe tableta, computerul sau telefonul tău, accesând https://agoramag.ro/abonamente/abonamente-evenimentul-istoric?product_id=441.