”Sovietizarea”, despre care vorbește agentul american, nu a însemnat numai fotografii și muzee, ci închisori, cooperativizare, teroare.

Pe 29 decembrie 1952, un agent aflat, cel mai probabil, în București, transmitea către sediul CIA următorul raport:

”1. Ca parte a sovietizării vieții și gândirii românilor, guvernul român a organizat un Muzeu Româno-Rus. El se află sub patronajul Institutului de Studii Româno-Sovietice.

  1. Noul muzeu este pe strada Fundației, în București. Este deschis zilnic, cu excepția zilelor de luni, de la 9 AM la 2 PM și apoi, din nou, de la 4 PM la 7 PM. Numeroase panouri ilustrează ajutorul împotriva invadatorilor dat României de Soviete. Școlarii din toate clasele sunt aduși la acest muzeu. Delegațiile din provincie venite la București pentru diverse congrese sunt și ele aduse aici. Este un pelerinaj permanent la acest monument ”unde sunt adunate dovezile prieteniei Româno-Ruse și probe privind ce au primit românii de la sovietici”.
  2. Aproape toate capitalele regiunilor din România au copii mai mici ale acestui tip de muzeu. Ele expun copii ale fotografiilor din muzeul de la București. Ele sunt completate cu materiale care înfățișează relațiile speciale ale fiecărei regiuni românești cu Uniunea Sovietică. În prezent sunt 28 de astfel de muzee.”

Din pagina de Facebook ”Casa Filipescu Cesianu” găsim confirmarea informațiilor culese de americani:

 

”Înfiinţat în 1948, în Casa Scarlat Kretzulescu, trecută încă de la începutul secolului al XX-lea în proprietatea statului, Muzeul Româno-Rus a fost considerat în timpul existenţei sale „o realizare ştiinţifică de mare valoare, ce avea rolul de a prezenta, sub forma strictei documentări istorice, linia de dezvoltare a poporului român de-a lungul veacurilor, în legătură strânsă cu popoarele din Uniunea Sovietică”. 

Organizarea muzeului s-a aflat sub îndrumarea academicianului Mihail Roller, în timp ce conducerea propriu-zisă a instituţiei i-a fost încredinţată lui Scarlat Callimachi, cunoscut în istorie şi sub numele de „Prinţul Roşu”, ca urmare a adeziunii sale la ideologia comunistă. 

Patrimoniul muzeului a fost folosit în scopul promovării ideilor comuniste ale vremii, conform cărora „între poporul român şi cel rus a existat o prietenie strânsă şi o legătură puternică încă de la începutul formării celor două popoare”. 

Propaganda prieteniei româno-ruse a fost susţinută de importante obiecte muzeistice: portretul lui Petru I, primele tipărituri românești și rusești din secolul al XVI-lea, harta drumurilor de comerț în epoca formării Principatelor, scrisoarea Ţarului Fedor către Mihai Viteazul, tratatul româno-rus din 1656, ediţia specială a ziarului „Românul” din 28 noiembrie 1877, precum şi altele. 

Un moment important în istoria muzeului l-a constituit primirea premiului de ştiinţe istorice şi filosofice „Nicolae Bălcescu” din partea Academiei Republicii Populare Române, pe baza referatului comitetului de premii, prezentat Adunării Generale a Academiei de Dr. Acad. Prof. Em. Petrovici. 

Muzeul Româno-Rus a fost închis în anul 1963, pe fondul distanţării conducerii de la Bucureşti de politica Kremlinului. În acelaşi an a mai fost desfiinţat şi Institutul pedagogic de limbă şi literatură rusă „Maxim Gorki”, librăria „Cartea rusă”, revista „Timpuri Noi” şi, de asemenea, s-a renunţat la obligativitatea predării limbii ruse în şcoli, cât şi la organizarea lunii prieteniei româno-sovietice.”

Evenimentul Istoric, acum la punctele de difuzare a presei și online pe www.agoramag.ro.