Evenimentul Zilei > Istoria secreta > Istoria secretă. Povestea Șeherezadei, spioana care i-a permis lui Ceaușescu să întărească relațiile cu o țară arabă și cu una occidentală
Istoria secretă. Povestea Șeherezadei, spioana care i-a permis lui Ceaușescu să întărească relațiile cu o țară arabă și cu una occidentală

Istoria secretă. Povestea Șeherezadei, spioana care i-a permis lui Ceaușescu să întărească relațiile cu o țară arabă și cu una occidentală

Soția unui diplomat trimis la București dintr-o țară din Orientul Mijlociu era agenta unei alte țări! Cum a fost depistată de contraspionajul românesc, ce soartă i-au ales ofițerii de la București frumoasei agente secrete, o poveste interesantă pe care o aflăm din numărul 13 al revistei Vitralii, editată de Asociația Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din SRI.

Dincolo de farmecul de a descoperi frânturi de realitate care seamănă perfect cu secvențele din filmele de spionaj, povestea este și mai captivantă, dacă o plasăm în contextul istoric în care s-a consumat.

Așa că, după ce parcurgeți povestea, găsiți și câteva considerații.

Istoria frumoasei „Șeherezade”

De Col. (r) Hagop Hairabetian

La 32 de ani, brunetă, cu ochii foarte uşor migdalaţi, de un albastru marin tulburător, nu prea înaltă şi cu dimensiunile aproximative 60 – 90 – 60, aşa cum se cere acum unui fotomodel, era o apariţie exotică, o adevărată prinţesă din haremul celebrului Harun al Raşid, care nu putea trece neobservată. Iată pe scurt datele „personale” ale celei pe care Serviciul nostru de Contraspionaj o poreclise inspirat „Şeherezada”.

Se afla în ţara noastră – până la proba contrarie – în calitate de soţie a unui diplomat dintr-o ţară orientală, recent venit la post şi, evident, botezat „Califul”. Încă de la începutul şederii ei în România, „Şeherezada” s-a dovedit o femeie energică, inteligentă, deosebit de sociabilă.

Așteptând zadarnic o idilă

Ştia să se facă plăcută în orice anturaj, iar în saloanele diplomatice era nelipsită, vorbind o engleză perfectă de Oxford, ceea ce trăda că petrecuse mulţi ani în ţara Albionului. Spre deosebire de soţul ei, care nu gusta societatea celorlalţi diplomaţi şi părăsea rareori ambasada pentru a participa la câte un cocktail, una dintre principalele sale griji fiind aceea să respecte orele de rugăciune atât de importante pentru un credincios musulman, „Şeherezada” era ca argintul viu, neratând nici cea mai anostă sindrofie diplomatică.

Primea şi vizita soţii de diplomaţi, iar la cocktail-uri era permanent anturată de diverşi diplomaţi şi ataşaţi militari care, în ciuda prezenţei consoartelor, nu se puteau împiedica de a încerca să intre în graţiile ei, venind spre ea ca fluturii de noapte atraşi de lumină. Cocheta cu toţi, împărţea zâmbete pline de drăgălăşenie, dar nu se înfiripase nici o idilă, spre dezamăgirea ofiţerilor de contraspionaj care sperau în dezlănţuirea unei relaţii pasionale cu vreun diplomat cunoscut ca fiind rezidentul unui serviciu de spionaj mai important.

Ofiţerii începuseră să creadă că era doar o femeie fericită că a scăpat de încorsetările şi rigorile legilor islamice şi care se bucura de libertatea pe care o căpătase temporar. Drept urmare slăbiră controlul. Între timp, „Şeherezada”, acomodată cu viaţa din România, a început să facă vizite de binefacere în diverse orfelinate şi cămine de bătrâni, împărţind daruri.

Era un mod elegant şi onorabil de a pătrunde în societatea românească. Treptat, timpul afectat pentru viaţa mondenă din lumea diplomatică a început să fie împărţit cu cel rezervat pentru cultivarea relaţiilor ei din societatea românească.

Plecând de la activitatea ei filantropică, printre cunoştinţele ei începuseră să apară persoane cu funcţii în aparatul de stat. „Şeherezada” devenise răsfăţata unor reuniuni mondene destul de exclusiviste şi chiar discrete ale personalităţilor româneşti, reuniuni pe care le prefera celor diplomatice. În mod firesc, şi în aceste anturaje, slăbiciunile masculine pentru frumoasa orientală au început să dea roade.

Fără știrea ”Califului”

Aşa se face că în scurt timp, pentru soţia „Califului” culisele politicii româneşti nu prea mai prezentau vreo taină. Ea a început să afle cu mult timp înainte ce legi se pregătesc, ce promovări se vor face în aparatul de stat, disensiunile din partid etc. Lucrurile s-ar fi desfăşurat probabil în acest mod încă mult timp, însă Contraspionajul a intrat din nou pe firul vieţii frumoasei din „1001 de nopţi”. Reluând controlul, serviciul de contraspionaj reuşeşte să intre în posesia unei coli de hârtie din budoarul „Şeherezadei”, pe care rămăseseră imprimate urmele textului de pe două pagini scrise în limba engleză chiar de ea.

După o muncă de mare migală, specialiştii serviciului de contraspionaj au reuşit să citească conţinutul celor două pagini suprapuse. Era un raport conţinând informaţii despre unele măsuri ce urmau să fie luate pe linie de partid şi de stat.

Devenise clar că primul instinct al ofiţerului de contraspionaj fusese cel bun. „Şeherezada” era agent al unui serviciu de spionaj, iar perioada de relaxare a supravegherii ei fusese o greşeală. Raportul informativ întocmit în limba engleză dovedea că acesta era destinat unui reprezentant al unui serviciu de spionaj străin şi în nici un caz pentru serviciul de informaţii al ţării sale.

Verificările au stabilit că domnul „Calif” era complet străin de preocupările informative ale soţiei sale.

Incontestabil că era interesant de stabilit care dintre diplomaţii străini era şeful „Şeherezadei”, dar transmiterea rapoartelor este un joc de copii atunci când agentul şi rezidentul se întâlnesc oficial la tot felul de sindrofii diplomatice. Era dificil, dacă nu chiar imposibil de stabilit cine primea rapoartele şi cu atât mai puţin era posibilă organizarea unui flagrant.

Analizându-se situaţia la conducerea Direcţiei de contraspionaj, au fost luate în discuţie două variante: prima avea în vedere, în limbaj profesional, „întoarcerea” „Şeherezadei”, adică demascarea şi determinarea ei de a lucra mai departe sub controlul nostru, o acţiune destul de riscantă şi periculoasă, care ar fi putut compromite bunele noastre relaţii cu ţara ei.

A doua variantă avea în vedere informarea „elegantă” şi discretă a şefului reprezentanţei, ca un gest de prietenie, despre faptul că aveau o trădătoare care lucra pentru o putere străină. Se ştia că a doua variantă însemna condamnarea la moarte a „Şeherezadei”, dar în munca de spionaj şi contraspionaj sentimentalismele nu-şi au locul, iar cel care acceptă să lucreze într-un asemenea domeniu trebuie să-şi asume riscurile respective. În ce priveşte stabilirea diplomatului care primea informaţiile şi o dirija pe „Şeherezada” (care era recrutată ca agentă, probabil de mai mulţi ani), se putea presupune uşor că era reprezentantul uneia dintre acele mari puteri care consideră că „trebuie” să controleze şi să ştie totul.

Destinul ”Șeherezadei”

În final, s-a optat pentru a doua variantă. Când şeful reprezentanţei şi, respectiv, şeful „Califului”, au luat la cunoştinţă despre preocupările „Şeherezadei”, l-au chemat imediat pe acesta pentru a-l informa.

Prima reacţie a soţului a fost că vrea s-o ucidă cu mâna lui şi ţipa în toată ambasada că acesta este dreptul lui. Cu greu a fost potolit. Au convenit ca, sub un pretext plauzibil, un soi de misiune, s-o urce în primul avion în direcţia capitalei ţării lor, iar la coborârea din avion urma să fie aşteptată de agenţii poliţiei.

Când „Şeherezada” a aflat că trebuia să-şi facă imediat bagajele, având de îndeplinit o misiune în capitală, şi că nu mai avea voie să părăsească ambasada, a înţeles că se întâmplase ceva grav.

În conformitate cu înţelegerea stabilită, ambasadorul nu i-a interzis să folosească telefoanele ambasadei şi, drept urmare, ea a făcut gestul pe care-l spera contraspionajul nostru: a pus imediat mâna pe telefon şi l-a sunat agitată pe secretarul II al ambasadei unei mari puteri, informându-l că era sechestrată în ambasadă şi avea să fie expediată acasă cu primul avion, însoţită de unul dintre poliţiştii ambasadei.

Vădit jenat şi nemulţumit, totuşi diplomatul a liniştit-o, asigurând-o că nu i se putea întâmpla nimic, fiind nevinovată, şi a închis repede telefonul. Ofiţerii contraspionajului s-au declarat mulţumiţi. Cum s-ar spune, dintr-o lovitură prinseseră două muşte.

Episodul final al acestei afaceri a fost mai puţin tragic pentru „Şeherezada”. Avionul în care se afla împreună cu însoţitorul ei mai făcea o escală într-o capitală. Bineînţeles, ea nu a avut voie să coboare, dar poliţia aeroportului a intrat în avion pentru a controla paşapoartele celor care nu coborâseră la escală.

Poliţiştii au considerat că era ceva în neregulă cu actele şi au coborât-o din avion, cu toate protestele însoţitorului ei. Bineînţeles, frumoasa „Şeherezadă” a dispărut pentru totdeauna, spre disperarea „Califului” care a rămas „văduv” şi cu onoarea pătată, dar spre tainica mulţumire a ofiţerilor noştri care, omenoşi ca tot românul, nu s-ar fi putut împăca cu gândul că „Şeherezada” ar fi atârnat în ştreang.

P.S. Așa se încheie povestea spusă de colonelul Hagop Hairabetian. Trebuie să știți că România socialistă a anilor 1980 avea un set de alianțe și adversități pe față, cele din Tratatul de la Varșovia și cele din NATO, dar și un set subteran. Țările din Orientul Mijlociu, cu care Nicolae Ceaușescu menținea legături pe care le folosea în scop propriu, erau unul dintre atuurile din mâneca sa. Pe de altă parte, relația cu URSS era tensionată de ani buni și agenții lor de influență sau spionii făceau obiectul unei structure speciale din contraspionaj.

A cărei puteri era agentă misterioasa Șeherezada? Nu pare a fi defuncta URSS, pentru că raportul e făcut în limba engleză. Mai degrabă era una de dincolo de Cortină. Care era țara din Orient de unde provenea frumoasa cu măsuri atât de perfecte?

Oricare ar fi aceste țări, metoda de rezolvare era ideală din punct de vedere diplomatic. Desconspirând o agentă, o țară din Orient ne datora o favoare. Salvând-o de ștreang, o țară occidentală datora și ea un favor României socialiste.

Astfel de gesturi nu deschideau noi uși de comunicare, dar întăreau relațiile făcute deja pe sub cortina fermă dintre Tratat și NATO.

Caută revista Evenimentul istoric la chioșcuri sau abonează-te pe agoramag.ro

 

 

Publicat in categoriile: Istoria secreta
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: