Istoria secretă. Pericole mortale în drumul spre Brașov. Cum le vorbea un voievod consilierilor locali

Istoria secretă. Pericole mortale în drumul spre Brașov. Cum le vorbea un voievod consilierilor locali

Pericole mortale în drumul spre Brașov. Un voievod din Muntenia le scria, acum mai bine de 500 de ani, „consilierilor locali” din Brașov - numiți pe atunci pârgari - despre pericolele ce-i pândesc pe cei ce vor să treacă munții din Muntenia spre Transilvania.

Pericole mortale în drumul spre Brașov. Documentul din anul 1485 este adresat de domnitorul Țării Românești, Vlad Călugărul, pârgarilor din cetatea Brașovului. Voievodul muntean le solicită ardelenilor să-i prindă și să-i pedeapsească pe tâlharii Tatul Duvalmă din Râșnov și pe Secară. Hoții la drumul mare sunt acuzați că au omorât și jefuit munteni care tranzitau teritoriul controlat de brașoveni.

Mai jos, conținutul scrisorii, tradusă de istoricul și lingvistul Ioan Bogdan (Documente privitoare la relațiile Țării Românești cu Brașovul și cu Țara Ungurească în sec. XV și XVI, București, 1905).

„S-au făcut tâlhari și au omorât oameni și multă marfă au furat”

„Din mila lui Dumnezeu Io Vlad, voevod și domn. Scrie domnia mea multă sănătate bunilor noștri prieteni, județului și celor doisprezece pârgari din Brașov, și vă dau de știre domniei voastre despre niște oameni răi ce s-au ridicat - unul e cu numele Tatul Duvalmă din Râșnov, și Secară și alți robi împreună cu ei - și au venit în muntele mare și s-au făcut tâlhari și au omorât oameni și multă marfă au furat.

Ne puteți urmări și pe Google News

Și au dat de niște femei sărace cu carul și le-au luat tot ce au avut și le-au desbrăcat și le-au lăsat numai cu pielea.

Astfel au dat apoi acolo peste ei niște oameni buni ai noștri și i-au lovit, ca să scoață pe acele femei, atunci ei au săgetat pe un om bun al nostru, pe ginerele lui Voina din Buzău, care acum e mort.

Apoi au mai omorât doi turci, și acum ni se cere să plătim pentru ei năpaste 50.000.

Astfel, povățuească-vă Dumnezeu și Preacurata, împrăștiați pe acei oameni răi de acolo, sau ce vreți să le faceți, faceți-le, căci n-aveți niciun folos de la ei, ținându-i acolo.

Mai mare rău vouă n-o să vă facă, iar vreun bine nu vă vor face.

„Oamenii voștri merg în bună voie la Brăila și la Floci”

Domnia voastră știți bine că oamenii voștri merg în bună voie la Brăila și la Floci și peste tot locul prin Țara Românească; așa să meargă și oamenii noștri în bună voie; căci nu e bine ca oamenii drepți să piară, ci să se prăpădească mai degrabă făcătorii de rele.

Și iarăși mă rog de domnia voastră, Dumnezeu să vă povățuiască și paguba ce au făcut ei oamenilor noștri să se întoarcă îndărăt, tot cât le-au furat. Și iarăși, ce are să vă spue sluga noastră credincioasă, jupân Neagu paharnicul, să credeți, căci sunt cuvintele noastre adevărate”.

Sursa traducerii: Ioan Bogdan. Documente privitoare la relațiile Țării Românești cu Brașovul și cu Țara Ungurească în sec. XV și XVI, București, 1905 (pe digibuc/dacoromanica); Sursa foto: arhivamedievala.ro

Cine a fost Vlad Călugărul?

Domnitorul Vlad Călugărul (1425 - noiembrie 1495) a fost fiul lui Vlad Dracul, fiind, așadar, frate după tată cu Vlad Ţepeş.

După moartea fratelui său, Vlad Călugărul a condus Ţara Românească în anul 1481 şi între anii 1482 şi 1495.

A refăcut mănăstirea Glavacioc, unde a fost înmormântat.

Fiul lui Vlad Călugărul, prinţul Vlăduţ, a fost decapitat de turci, la doar 16 ani, în curtea Mănăstirii Mihai Vodă din București.

Citește alte materiale similare pe Evenimentul Istoric.

Evenimentul Istoric, cea mai mare revistă de istorie din Europa, aduce în atenția publicului, prin cele 116 pagini ale sale, numeroase subiecte captivante, dosare desecretizate și imagini în exclusivitate.

Noile numere ale revistei sunt disponibile la punctele de difuzare a presei și online pe www.agoramag.ro

Dacă vrei să colecționezi revista, te invităm să te abonezi! Poți opta pentru un abonament în varianta print, accesând https://agoramag.ro/abonamente/abonamente-evenimentul-istoric sau poți să te bucuri de versiunea online a revistei, direct pe tableta, computerul sau telefonul tău, accesând https://agoramag.ro/abonamente/abonamente-evenimentul-istoric?product_id=441.