Miliția din România le scoate comunismul din cap rockerilor americani. În anii de foc ai Războiului Rece, trupa rock Blood, Sweat & Tears spunea că a renunțat la comunism după ce a dat peste violența milițienilor de la București care, pe 27 iunie 1970, ar fi oprit prin forță un concert al americanilor.

Turneu susținut de Departamentul de Stat

Fila de istorie pe care o întoarcem astăzi este din anul 1970. Relația dintre Republica Socialistă România și Statele Unite ale Americii era marcată de atitudinea lui Nicolae Ceaușescu de după invadarea Cehoslovaciei, în 1968. „Dezghețare” ar fi cel mai potrivit cuvânt pentru a descrie această relație. În primăvara lui 1970, România fusese devastată de inundații, iar americanii s-au oferit să ne ajute.

Parte din acest ajutor a venit prin intermediul unui turneu finanțat de Departamentul de Stat cu formația de rock Blood, Sweat & Tears. Turneul era în Iugoslavia, Polonia și România. Turneul a început pe 13 iunie 1970 și urma să țină 26 de zile, concertele fiind programate la Zagreb, Sarajevo, Liubliana, Belgrad, București, Constanța, Ploiești, Varșovia și Poznan.

Mulți s-au întrebat atunci de ce fusese aleasă tocmai trupa respectivă. BS&T nu era o formație „comodă”. Militanți pentru pace și dușmani declarați ai statului american, rockerii erau o legendă a muzicii, mai ales după ce au urcat, în august 1969, pe scena teribilului Woodstock. Ei au cântat în ultima noapte a maratonului rock-folk, 17 spre 18 august 1969. Când a apărut proiectul cu turneul est-european, ghitaristul trupei, Steve Katz, comunist declarat, a spus inițial că nu vrea să participe la concerte plătite de statul american. Până la urmă a cedat, urmând să vedem mai jos din ce motive.

Miliția din România le scoate comunismul din cap rockerilor americani. Blood, Sweat & Tears întorc spatele comunismului

La întoarcerea în țară după turneu, compania care înregistrase concertele National General Television Production și formația au organizat o conferință de presă. Atunci s-a aruncat bomba: deși simpatizanți comuniști, inamici ai politicii externe americane, rockerii rebeli reveniseră în SUA ca dușmani ai ideologiei de stânga, din cauza unor incidente din România!

Informația a fost un șoc. Cel mai bine îl descrie reporterul David Felton, în ediția din 3 septembrie 1970 a renumitei reviste Rolling Stone.

„Am mers acolo cu ideea că așa-numitul fascism comunist este propaganda americană”, a spus David Clayton-Thomas, vocalistul grupului. „Și am constatat că propaganda e destul de aproape de adevăr. E înfricoșător.”

Din declarațiile lui Clayton- Thomas, bateristului Bobby Colomby și ale chitaristului Steve Katz a devenit clar că Departamentul de Stat și-a cheltuit bine banii, investind în acest turneu.

Miliția din România, intervenție brutală

Turneul a avut câteva exemple de brutalitate a poliției române, surprinse și pe film, o revoltă majoră în timpul unui concert la București și convertirea la ”americanism” a cel puțin nouă persoane – toți membri ai Blood, Sweat & Tears.

Conferința de presă, convocată de cei de la National General Picture Corp, care au filmat turneul, a arătat că:

• Clayton-Thomas a declanșat revolta din București când, în ciuda ordinelor poliției secrete, a aruncat un gong în audiență.

• Concertul anterior a provocat autoritățile de la București să conceapă un „manifest”, transmis ambasadei americane, în care enumeră restricții stranii impuse grupului și muzicii lor.

• Un cameraman de la National General a fost bătut când a încercat să fotografieze o formație de soldați, postată în afara sălii de concerte din București.

• Părul lung este strict interzis pentru bărbații români, dar regulile sunt mai relaxate în Iugoslavia.

• Membrii Blood, Sweat & Tears știu cu adevărat cum să improvizeze pe scenă, doar că, potrivit lui Clayton-Thomas fac asta „într-un mod foarte cult.”

• Steve Katz, care la început nu a vrut să participe la turneu, pentru că nu dorea să reprezinte oficial Statele Unite, a devenit dezamăgit de comunism după ce a descoperit că „nimeni nu poate deține un magazin, cu excepția statului”. (…)

Ce spuneau americanii despre tinerii din România

Tinerii de acolo se aprind ușor?

Colomby: Nu. Nu. Le e complet frică. Sunt atât de înspăimântați de poliție. Vezi tu, dacă te arestează aici, să spunem pentru iarbă, nu vei rămâne în închisoare o sută de ani. De obicei, poți ieși, într-un fel, nu știu, nu s-a întâmplat cu mine, dar se poate întâmpla. Dar acolo nu există proces. Dacă ceva nu merge bine, te iau direct. Nu poți avea păr lung în România. Dacă o faci, vor veni polițiștii și te vor rade în cap și te vor bate.

Clayton-Thomas: Este un lucru pe care îl numim procedură legală, pentru orice merită. Cu alte cuvinte, dacă guvernul dorește să-l închidă pe Abbie Hoffman (celebru activist și anarhist din acei ani n.n.), trebuie să-l ducă în instanță și poate dura ani și ani și poate face chiar o avere din publicitate, știi, activitatea lui poate merge mai departe. În România dacă guvernul dorește să închidă pe cineva, el dispare.

Dacă un român vrea să părăsească țara, dacă se căsătorește, trebuie să-și lase soția în urmă pentru a se asigura că se va întoarce. Dacă un cuplu vrea să plece și este angajat la stat, ei trebuie să-și lase copiii în țară, ca o garanție, până când se vor întoarce.

„Câțiva copii au fost bătuți foarte rău”

A fost cenzură acolo?

Clayton-Thomas: A fost! Oh Doamne.

Colomby: Am avut o experiență ciudată.

Clayton-Thomas: Am cântat un concert la București. Și în prima noapte a concertului, copiii au făcut ceva care nu s-a mai întâmplat niciodată în România. S-au ridicat de la locurile lor, au început să strige „SUA”, să facă semnul păcii, orice altceva. Iar militarii au fost foarte, foarte speriați.

Și au adus poliția, câțiva copii au fost bătuți foarte rău. Și au luat un copil care fugea pentru un autograf și, în loc să-l prindă, aruncându-l înapoi în mulțime, l-au prins și l-au târât într-o cameră mică și l-au bătut și l-au lovit.

Și Mal Klein, președintele National General, a intervenit și a spus: „Acum vrei asta să apară pe cameră sau nu? Dacă nu o doriți pe cameră, opriți-vă”. Și au încetat să bată copilul și să-l lase să plece.

„Da, toată lumea e un spion. E ridicol”

Katz: Desigur, am aflat a doua zi că el a fost un spion.

Clayton-Thomas: Da, toată lumea e un spion. E ridicol.

Katz: Toată lumea nu este un spion, dar toată lumea informează. Este datoria lor să informeze.

Clayton-Thomas: A doua zi, Ambasada de la București a primit o listă de cereri. L-am numit Manifestul de la București. Și aceasta a fost cenzura impusă nouă. [Clayton-Thomas citește din notițele pe care le luase după document]: Trebuie să cântăm mai mult jazz – „jazz meter”. Trebuie să punem mai puțin ritm. Pentru că, în mintea lor, ritmul, ritmul puternic, îi incita pe copii. Nu faptul că au fost reprimați atât de mult încât atunci când au văzut o picătură de ceva liber, au rămas blocați și apoi au răbufnit. Ne-au învinuit pe noi pentru asta.

Adaptare după un articol din Evenimentul Istoric. Citește articolul integral aici.

Citește mai mult, dar și alte materiale similare, pe Evenimentul Istoric.

Evenimentul Istoric, cea mai mare revistă de istorie din Europa, aduce în atenția publicului, prin cele 116 pagini ale sale, numeroase subiecte captivante, dosare desecretizate și imagini în exclusivitate.

Noile numere ale revistei sunt disponibile la punctele de difuzare a presei și online pe www.agoramag.ro. 

Dacă vrei să colecționezi revista, te invităm să te abonezi! Poți opta pentru un abonament în varianta print, accesând https://agoramag.ro/abonamente/abonamente-evenimentul-istoric sau poți să te bucuri de versiunea online a revistei, direct pe tableta, computerul sau telefonul tău, accesând https://agoramag.ro/abonamente/abonamente-evenimentul-istoric?product_id=441.