Trianon. De ce sunt ungurii supărați pe români. Desigur, pentru români, slovaci, sârbi, croați sau italieni, tratatul a reprezentat recunoașterea drepturilor lor istorice. Pentru maghiari, însă, severele pierderi teritoriale și de populație au dat naștere unui „Sindrom Trianon”, de care clasa politică din țara vecină suferă și astăzi.

Pentru a vedea de unde vine acest sindrom, vă propun să vedem lucrurile și din punctul de vedere al vecinilor noștri.

Articol oferit de https://evenimentulistoric.ro

Două mici trădări pentru salvarea Ungariei Milenare

În toamna anului 1918 devenise clar că Puterile Centrale nu mai pot continua războiul. Austria-Ungaria a fost prima care a cedat. Pe 3 noiembrie 1918, la Villa Giusti din apropiere de Padova, Monarhia Bicefală semna armistițiul, abandonându-și aliații germani.

În conformitate cu dispozițiile armistițiului (care urma să intre în vigoare a doua zi), forțele Austro-Ungariei se angajau să evacueze nu numai tot teritoriul ocupat după august 1914, dar și Tirolul de Sud, Tarvisio, Valea Isonzo, Gorizia, Trieste, Istria, vestul Carniola și Dalmația. De asemenea, se obligau să expulzeze toate forțele germane de pe teritoriul lor în termen de 15 zile sau, în caz contrar, să le interneze.

Pe 23 noiembrie, Ungaria încheie cu Antanta o Convenție militară care pregătea Tratatul de Pace.

A doua mică trădare avea să aibă loc la Budapesta. Numit prim-ministru al Ungariei de către împăratul austro-ungar Carol (în calitatea sa de rege al Ungariei), contele Mihály Károlyi, președintele Consiliului Național Maghiar, începe neîntârziat să pregătească separarea de Austria.

Argumentele Ungariei la Liga Națiunilor

Speranța claselor conducătoare maghiare era că Ungaria va avea parte de condiții mai bune la Conferința de Pace.

De la Budapesta încep să vină mesaje adresate „popoarelor lumii” în care se afirmă că maghiarii au instituit un blocaj alimentar împotriva Germaniei pentru a grăbi pacea. Mai mult, opinia publică internațională este informată că maghiarii tocmai au finalizat o „revoluție pacifică și victorioasă și, rupând jugul prin care aceștia au fost oprimați de secole, au format acum un stat democratic și complet independent.

Ca nu cumva să existe dubii cu privire la scopul acestui comunicat, mesajul respinge orice responsabilitate a Ungariei pentru războiul mondial, care ar fi fost „declarat de asupritorii săi”, și declară că maghiarii așteaptă cu nerăbdare să intre în Liga Națiunilor.

Subtilitatea n-a fost niciodată o caracteristică a propagandei maghiare. Drept urmare, referindu-se la istoria milenară a Ungariei ca „bastion al Europei și al civilizației”, mesajul recomandă ca „existența și integritatea teritorială a Ungariei” să fie recunoscută în rândul națiunilor libere ale lumii.

Lungul drum spre pace

Integrarea noii Ungarii în concertul internațional n-a fost, însă, o treabă prea ușoară. Până și prezentarea de către aliați a condițiilor de pace cu Ungaria a fost întârziată. Marile puteri învingătoare au fost reticente în a trata cu regimul comunist al lui Béla Kun. Nici instabilitatea evidentă a guvernelor maghiare mai moderate care au activat în timpul ocupației românești a capitalei maghiare (din august până la mijlocul lunii noiembrie 1919) nu i-a îndemnat pe învingători să deschidă discuțiile. Abia în ianuarie 1920, aliații recunosc un guvern maghiar.

Invitată la Conferința de Pace de la Paris la 7 ianuarie 1920, „delegația numeroasă a Ungariei, condusă de contele Appóny, încearcă să salveze Ungaria Mare, contestând legitimitatea hotărârilor și acuzând România, Iugoslavia și Cehoslovacia de «imperialism»”, pe motiv că ar dori să acapareze «teritoriul milenar al Ungariei».

Consiliul Suprem al Păcii respinge cererile ungurilor

Appóny încerca să convingă puterile victorioase că Tratatul de Pace „ar aduce atingere principiului naționalităților”, că e o violare a acestuia și e nevoie „de un plebiscit” în problema Transilvaniei .

Cererile maghiarilor sunt, însă, respinse ferm de Consiliul Suprem al Păcii. Pus în fața acestei situații, Appóny și delegația Ungariei refuză semnarea Tratatului, iar la 3 martie 1920, demisionează.

La 17 mai 1920, contele Teleki, ministrul ungar de Externe, înștiințează, însă, că Ungaria s-a răzgândit și va semna Tratatul în forma elaborată de învingători.

Tratatul e semnat ambasadorul la Paris și ministrul Sănătății

Drept urmare, la 4 iunie 1920, în Palatul Grand Trianon din Versailles, tratatul de pace a fost prezentat delegației ungare. Din partea Regatului fără rege, documentul ar fi trebuit să fie semnat de contele Appóny.

De îndată ce a fost citit textul, acesta a părăsit, însă, ostentativ palatul. În cele din urmă, sub presiunea reprezentanților statelor Antantei, la 16.32 pm, tratatul a fost semnat de ambasadorul ungar la Paris și de ministrul Sănătății (ambii membri ai delegației Regatului). După semnarea tratatului, cei doi s-au retras din viața publică. Era încă un semn că Ungaria nu putea să accepte cedările teritoriale.

Ungaria pierde șaptezeci la sută din teritoriu

Conform prevederilor, Regatul Ungariei trebuia să renunțe la aproape șaptezeci la sută din teritoriul său, de asemenea, milioane de maghiari rămân în afara noilor granițe. Ungaria pierdea Transilvania, Slovacia, Croația, Banatul, Bačka, Rutenia Transcarpatică și Burgenland.

Numai în Burgenland, în fața pericolului de a izbucni o răscoală, a fost convocat un plebiscit. Astfel, orașul Sopron și împrejurimile sale au revenit între granițele  Ungariei.

În plus, pentru a tempera veleitățile revanșarde ale Ungariei, tratatul  a impus limitarea armatei maghiare la 35 de mii de soldați. De asemenea, i-a fost interzis să dețină aviație și forțe navale, o hotărăre de altfel inutilă, dat fiind că țara amiralului Horthy nu mai avea  deschidere la mare.

Veștile venite din Franța au adus doliul în întreaga Ungarie. Se trag clopotele, se țin slujbe de înmormântare, iar ziarele sunt tipărite cu margini negre. Pe 4 iunie, toate birourile, școlile și magazinele au rămas închise. La 16.30 pm tot transportul public se oprește timp de cinci minute, iar steagurile sunt coborâte la jumătatea catargului în semn de doliu.

I s-a făcut Ungariei vreo nedreptate?

Tratatul de la Trianon a recunoscut dorința maghiarilor de a avea un stat independent. Noile granițe nu aveau cum să fie în acord cu speranțele maghiarilor.

Regiunile care au fost cedate țărilor vecine aveau o majoritate non-maghiară. E drept, însă, 31% dintre unguri (3,3 milioane)  au rămas în afara granițelor stabilite la Trianon. Cinci dintre cele mai mari zece orașe ale regatului dinainte de război au fost cedate.

Principalii beneficiari au fost Regatul României, Republica Cehoslovacă, Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor (ulterior Iugoslavia) și Republica Austriacă, conform tratatului dictat de învingători, iar maghiarii nu au avut altă opțiune decât să-i accepte termenii. Ungaria era o țară învinsă, iar tratamentul care i-a fost aplicat nu a fost neobișnuit. Nici aliații de rangul al doilea ai Antantei (de pildă România) nu s-au bucurat de prea multă trecere la Conferința de Pace.

Realitatea demografică

De altfel, chiar și datele Recensământului făcut în 1910 de austro-ungari (în ciuda faptului că s-a încercat o abilă manipulare- oamenii fiind întrebați de limba lor maternă, nu de naționalitatea lor) arată că maghiarii erau minoritari în teritoriile pe care aveau să le piardă după război. Astfel, în teritoriile cedate României, trăiau 2.831.222 de români (53,8% din populație) și numai 1.662.948 de maghiari (31,6%) din populație. Recensămintele din 1919 și 1920 făcute în Transilvania aveau, de altfel, să indice un procent mai mare de români (57,1, respectiv 57,3%).

În Ungaria superioară (acum parte a Slovaciei) trăiau 1.667.977 slovaci și 1.233.454 maghiari, potrivit recensământului din 1921.

Asemănătoare e și situația din teritoriile cedate Iugoslaviei, unde 2.756.000 de sârbi și croați locuiau alături de 1.366.000 maghiari.

În ciuda tuturor acestor realități, propaganda maghiară continuă să afirme și astăzi, cu mare succes în anumite medii occidentale, că Ungariei i s-a făcut o mare nedreptate la sfârșitul Primului Război Mondial și că Antanta a vizat întărirea statelor vecine în detrimentul drepturilor maghiarilor