Evenimentul Zilei > EVZ Special > Istoria secretă. Cursa mârșavă întinsă de Sinan Pașa lui Mihai Viteazul
Istoria secretă. Cursa mârșavă întinsă de Sinan Pașa lui Mihai Viteazul

Istoria secretă. Cursa mârșavă întinsă de Sinan Pașa lui Mihai Viteazul

La jumătatea lunii octombrie a anului 1595, trupele lui Mihai Viteazul se îndreptau grăbite spre Giurgiu pentru a desăvârși victoria obținută în august la Călugăreni.

Cursa mârșavă întinsă de Sinan Pașa lui Mihai Viteazul. De această dată le stăteau alături și armatele principelui transilvănean Sigismund Bathory. Situația era destul de gravă, întrucât asupra Țării Românești plana pericolul de a fi transformată în pașalâc.

O victorie prea mică pentru a stăvili întreg aliotmanul

În ciuda victoriei repurtate la Călugăreni în august 1595, Mihai Viteazul nu a reușit să oprească înaintarea trupelor otomane spre București. Voievodul muntean s-a retras în munți pentru a aștepta întăririle ce urmau să vină din Transilvania.

La rândul lor, locuitorii din București și Târgoviște au fugit în codri lăsând orașele pustii. Ca urmare, Sinan Pașa intră în București pe 28 august 1595 și în Târgoviște pe 26 august, fără a întâmpina vreo rezistență. Știe că un contraatac creștin este iminent, lucru dovedit de faptul că otomanii încearcă să ridice cât pot de repede o întăritură din pământ care să-i ajute să se apere de un eventual atac.

Cu toate astea, conform instrucțiunilor primite de la sultan, Sinan Pașa începe să pregătească transformarea țării în pașalâc și împarte funcții administrative.

Contraatacul creștin

La 12 septembrie oastea munteano-transilvană a lui Mihai se găsea la Stoenești, în așteptarea armatelor conduse de Sigismund Bathory. Pentru a-l ajuta pe Mihai, principele Transilvaniei îşi aşază tabăra la Codlea (3 septembrie 1595), aşteptând sosirea aliaţilor săi.

Ştefan Răzvan, domnul pe care Sigismund îl impusese pe tronul Moldovei (aprilie – august 1595) vine cu 2 300 de pedes-traşi, 700 călăreţi şi 22 de tunuri. De la Oradea sosesc 800 de călăreţi şi lăncieri, precum şi 1 200 de puşcaşi pedeştri, iar din Polonia, 300 de cazaci şi 1 500 de cavaleri silezieni.

Cetăţile săseşti, Braşov, Sibiu, Mediaş şi Bistriţa trimit fiecare câte 1 000 de trabanţi. De o mare importanță aveau să se bucure cei circa 300 de artileriști italieni a căror pricepere în folosirea tunurilor avea să se dovedească hotărâtoare în luarea cetății Giurgiu. Astfel, tabăra creştină numără, după sosirea secuilor, circa 30 000 de soldaţi căliți.

Trupele ardelene încep traversarea Carpaţilor pe 1 octombrie 1595. La Rucăr fac joncţiunea cu oastea domnului muntean (6 octombrie) şi în două săptămâni ajung lângă Târgovişte. Mihai Viteazul cu oamenii lui formează avangarda, îi urmează Ştefan Răzvan. Ariergarda este alcătuită din oștile principelui transilvănean.

Cursa mârșavă întinsă de Sinan Pașa lui Mihai Viteazul

Cum trupele sale s-au răspândit prin țară după pradă, Sinan paşa lasă 5 000 de turci să apere Târgovişte şi se retrage spre Bucureşti. După arderea fortificaţiilor ridicate din ordinul său, marele vizir îşi duce oastea la Giurgiu, pentru a trece în sudul Dunării.

Aflând de la iscoade că „Sinan, în calea sa de la București la Giurgiu, tăia toate podurile de pe râuri, punea piedici la treceri, strâmtori și vaduri, ardea și pustia toate satele, ca astfel lipsa bucatelor și anevoințele să întârzie goana ce-i da armia creștină, generalii se sfătuiră atunci și hotărâră a schimba drumul, a lua altul mult mai spre dreapta de București.

Acel drum, pe lângă aceia că avea folosul de a nu fi călcat și smintit de dușman, scăpă încă pe creștini de cursa ce le întinsese Sinan la mănăstirea lui Alexandru Vodă la București, care săltă și atunci și se răspândi în aer fără a vătăma pe nimeni.”, scrie Nicolae Bălcescu în Istoria românilor sub Mihai Vodă Viteazul.

Fuga turcilor peste Dunăre

Când creştinii ajung la Giurgiu, cea mai mare parte a oştirii otomane trecuse deja Dunărea: „Iară turcii dacă văzură atâtea oşti strânse, ei nu aş-teptară, ci toţi de pretutindeni deteră dosul a fugii” (Cronica Buzeştilor). Podul peste Dunăre, plin de otomanii în retragere, şi ariergarda, circa 5 000 de oameni, sunt supuse tirului devastator al tunurilor creştine.

Cronicarul Balthazar Walter, contemporan cu evenimentele, scrie: „Domnul Mihai atacând mulţimea mare a armatei duşmane rămasă pe mal, o loveşte, o împinge, o îneacă, o aşterne la pământ cu tunurile şi o nimiceşte aproape toată. Ba chiar desface şi bucăţi şi distruge cât poate mai iute prin ghiulelele tunurilor podul îndreptat spre insula Dunării şi de aici prelungit până la ţărmul românesc… de ase-menea, scufundă două nave mai mari, străpungându-le cu ghiulelele, în timp ce alte două abia mai scapă, dar grav avariate”.

Pierderile turcilor sunt uriașe. În afara celor aproape 3 000 de morţi, „poverile şi muniţiile şi tunurile şi vistieria au rămas pe malul celălalt” , se jeluiește cronicarul otoman Selâniki.

Luarea Giurgiului

Lăsaţi în urma otomanilor, care nu-și doreau decât să scape cu viață, cei 10 000 de robi creștini au fost eliberaţi. Creștinii nu se mulțumesc cu măcelărirea turcilor. Profitând de haosul creat, atacă cetatea Giurgiu. Bombardamentul reușește să spargă zidurile, creând o breşă prin care pătrund 60 de luptători toscani. După deschiderea porţilor, garnizoana e nimicită, iar cetatea incendiată.

Prada a fost uriaşă, în valoare, se pare, de peste 2 000 000 de galbeni. O sursă contemporană notează că nu numai comandanţii oştirii ardelene s-au îmbogățit, dar şi ostaşii de rând.

O înfrângere usturătoare pentru Otomani

Dacă mulți istorici contemporani par să pună la îndoială că la Călugăreni ar fi fost o victorie clară a lui Mihai, în privința biruinței de la Giurgiu nu există niciun dubiu. O dovedesc măsurile luate de sultan la auzul veștilor.

Iată ce notează Nicolae Bălcescu în cartea sa Istoria românilor sub Mihai Vodă Viteazul: „Sultanul nu se mulțumi cu aceasta și, chemând pe Mustafa, află de la dânsul mărimea pierderii și purtarea cea neînțeleaptă a lui Sinan. Groaza domni la Constantinopole când se auzi de pățania lui Sinan, îndată ce sosi în capitală. Sultanul îl scoase din vizirat și îl trimise în locul său obișnuit de exil, la Malgara. De asemenea, depărtă din slujbă și pe caimacamul Ibraim Pașa, învinovățindu-l că n-a trimis din vreme oștirii bani și bucate, și numi vizir pe Sala-Mohamet-Pașa.”

Publicat in categoriile: EVZ Special, Istoria secreta
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: