De la venirea comuniștilor la putere și până aproape de sfârșitul vieții, Constantin Noica a fost urmărit în  permanență. Securitatea a folosit în acest scop zeci de oameni cărora nici astăzi nu am reușit să le aflăm identitatea.

E drept, informațiile celor mai mulți dintre ei nu i-au făcut niciun rău filosofului. Există, însă, și o excepție – sursa „Șerban”, care a jucat un rol important în procesul intentat de comuniști lotului Noica-Pillat.

Urmărit de o armată de informatori

După cum notează Dora Mezdrea în lucrarea sa „Noica Securitatea”, nici „n-ar fi fost nevoie de autodenunțul lui Constantin Noica din 1944 pentru a intra în atenția Securității; el ar fi fost oricum urmărit, în calitate de «fost moșier» și «fost legionar», astfel încât, în 1949 i se fixează domiciliu obligatoriu la Câmpuluing Muscel”.

Este arestat pe 11 decembrie 1958 și condamnat la 25 de ani de muncă silnică pentru “uneltire contra ordinii sociale”.

Pus în libertate pe 8 august 1964, Constantin Noica este luat în urmărire de o rețea informativă de-a dreptul  impresionantă. “În urmărirea obiectivului cu indicativul 122, până în 1971, apoi cu numele conspirativ ”Nica Dan” este folosită cu precădere rețeaua informativă, sunt dirijați “informatori din legătura personală” (ceea ce înseamnă cunoștințe apropiate, colegi din Centrul de la Logică, de la “Revista de Filosofie”), ”Nicoară”, ”Marian” și ”Cristian”, informatorii ”Valerian” (de la același loc de muncă).

”Antonel”, ”Olteanu, ”din legătura altor ofițeri”, de asemenea ”sursle Diviziei a VI-a”. Despre identitatea unora dintre aceștia ne vorbesc documentele însele. “Aceeași atitudine realistă a avut și în discuțiile purtate în cadrul unor  întâlniri – controlate de noi – cu o serie de publiciști, cercetători din domeniul filosofiei, cu care se află în relații  apropiate, cum sunt: Edgar Papu, Paul Anghel, Marin Sorescu, Mihai Șora și alții ” (doc 132)”, scrie Dora Mezdrea.

De altfel, și în Raportul cu propunerea de închidere a dosarului de urmărire informativă “Nica Dan”, redactat de căpitanul de Securitate Mircea Prunescu se arată: “Pe parcursul urmăririi informative desfășurate au fost folosite mijloace complexe ale muncii, cu precădere rețeaua informativă fiind dirijați în permanență informatorii «Nicoară»,«Cristian», «Marian» și «Andrei», iar cu intermitențe alte 41 de surse”.

Strategia lui Noica

Așa cum am spus, multe dintre informațiile oferite Securității de aceste surse nu i-au făcut niciun rău filosofului. A fost vorba, în cele mai multe cazuri, de declarații inofensive. Câteva pasaje cred că sunt ilustrative în acest sens.

„C. Noica mi-a spus, în continuare, că nu este de părere să-l vizitez pe Emil Cioran. Acesta este supărat pe români și aproape că nu mai vrea să vorbească românește. De asemenea, se îndoiește de utilitatea unei vizite la Eugen Ionescu, care se interesează foarte puțin de problemele românești. Crede că redacția „Europei libere” de la Paris nu va încerca să obțină informații sau să-mi solicite un interviu, dar crede că nu ar fi nimic anormal sau periculos dacă aș avea o convorbire, de exemplu, cu Monica Lovinescu. Totuși, nu m-a sfătuit să o caut”, scria sursa „Nicoară” în Nota  redactată în septembrie 1973 cu privire la sfaturile primite de la Constantin Noica pentru călătoria pe care trebuia să o facă în Franța și Anglia.

Un alt exemplu este oferit de nota semnată de sursa “Valerian”, care relatează discuția avută cu Constantin Noica după ce filosoful s-a întors din vizita făcută în Franța și Anglia:

”Din călătoria în Anglia a reținut – Existența unui tineret turbulent, care nu este la înălțimea civilizației engleze, este bucuros că atare situație nu este și în România – are un fiu călugăr ortodox, într-o comunitate din Essex, alcătuită din cei mai diverși oameni – printre care și un doctor în chimie atomică – între care domnește cea mai deplină armonie, se muncește în comun, roadele se împart în comun, potrivit nevoilor. De reținut, spune Noica, este faptul că domnește un climat de bucurie, nu unul de apăsare, că munca fizică si munca intelectuală sunt pe deplin confundate.

Întâlnirile din Franța

În Franța – a întâlnit pe Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, cu care s-a întreținut îndelung;

– Mircea Eliade i-a mărturisit că este mâhnit de felul în careeste tratat în România, adică nu i se publică nici o lucrare filosofică și de istoria religiilor, în vreme ce în Polonia, Ungaria și chiar URSS i s-au publicat atare studii sau este pe cale să i se tipărească – la „Vaprosii Filosofii” d.p., este cerută colaborarea sa. Este mâhnit că acel interviu i s-a publicat trunchiat – este vorba de discuția cu A. Păunescu, din „Contemporanul” – că mai bine nu i se publica nimic, nu era supărare. Ar vrea să ajute mulți români, însă i se pare că aceștia fug de el, de frică să nu se audă că stau de vorbă cu el. Dacă este astfel tratat, de ce – întreabă Eliade- i se face „curte” din partea autorităților române, spre a deveni membru al Academiei Române?

– Emil Cioran este retras, tăcut, nu mai are nici o opinie – Eugen Ionescu l-a primit excepțional de bine, l-a reținut de câteva ori la masă, au discutat tot felul de lucruri. Și-a păstrat simțirea românească, dar – spune Eugen Ionescu- n-ar vrea să vină în România câtă vreme durează cenzura”.

Am notat toate aceste exemple pentru a explica de ce, până la urmă, Securitatea renunță la urmărirea informativă a lui Constantin Noica. Există, însă, și un alt aspect. Faptul că informatorii Securității nu au spus nimic împotriva lui Constantin Noica nu este nicidecum o dovadă de eroism. Nu au scris nimic compromițător, pentru că, pur și simplu, nu aveau ce. După ieșirea din închisoare, Constantin Noica nu a mai încercat să lupte sau să se opună regimului comunist, ci s-a consacrat în întregime operei sale. În această privință nu a făcut, însă, compromisuri.

Misterul sursei “Șerban”

Asta deși de aici i-au venit necazurile și, în primul rând, condamnarea în procesul lotului Noica-Pillat. Un document din arhiva CNSAS, semnat de Mihai Șora ca declarație în procesul Noica, aduce lămuriri interesante în această privință:

“Subsemnatul ȘORA MIHAI, născut la 7 noiembrie 1916 in comuna Ianova regiunea Timișoara, domiciliat în București, Str. Jules Michelet nr. 15, raionul I.V. Stalin, declar următoarele:

În momentul în care a venit la ESPLA lucrarea lui NOICA despre Hegel, m-am gândit că, în cazul în care ar prezenta un interes oarecare din punctul de vedere al publicității, chiar cu ample modificări (însă nestructurale, adică:  suprimări și adausuri), să fie dată unui referent extern competent în Hegel, care să facă propuneri concrete. Am căzut de acord în sensul acesta cu tov. ZIGU ORENSTEIN (Zigu Ornea n.r.), redactor la redacția de critică și având studii de filozofie la bază, asupra persoanei tov. PAVEL APOSTOL, cercetător principal la Institutul de Filozofie și autor al unei lucrări despre Hegel. Tovarășul ORENSTEIN a și luat contact și a vorbit cu tov. Pavel Apostol în acest sens, spunându-i că avem lucrarea respectivă și că eventual, dacă este cazul, am dori să cerem avizul.

Tov. ORENSTEIN mi-a comunicat că tov. Apostol a acceptat în principiu să fie referent.

După lectură, constatând că orientarea cărții este funciarmente idealistă și că, deci, nu poate fi luată în considerare din punct de vedere al publicității ei, chiar după ample remanieri, am socotit că nu mai este cazul să cerem nici un aviz extern, care nu-și avea rostul decât pentru a ne ghida în procesul de refacere a cărții prin modificări ce nu ating structura”.

(ACNSAS, AFI, Dosar nr. 207, vol. 2, f. 24-25)

Cartea despre Hegel și condamnarea

Această carte a lui Noica despre Hegel, precum și răspunsul dat de Noica unei scrisori către Cioran, comentarea cărților „legionarilor transfugi”, Cioran și Eliade, și manuscrisul romanului lui Dinu Pillat „Așteptând veacul de apoi”, au reprezentat capete de acuzare în procesul Noica-Pillat și au fost pedepsite cu ani grei de închisoare.

Cum s-a transformat o carte despre Hegel într-o acuzație penală aflăm de la ziaristul Ion Spânu: ”Din Nota sursei «Șerban» aflăm că Zigu Ornea (Orenstein, în declarația dată de Mihai Șora) a fost cel care a semnalat sursei de la Securitate existența manuscrisului lucrării «Povestiri din Hegel», căruia i-a predat și o copie a lucrării!

De aici, «filosofii de la Secu» s-au ocupat de analiza detaliată a lucrării, pe care au etichetat-o ca fiind «una dintre cele mai periculoase materiale ideologice din țară»”.

Cartea lui Noica despre “Fenomenologia spiritului” a lui Hegel și-ar fi propus, în viziunea lui «Șerban», «să atace regimul de democrație populară, revoluția, ideologia marxist-leninistă, spre a face apologia burgheziei și a religiei».

Cu trimiteri exacte la filele din manuscris, «Șerban» vrea să demonstreze că textul lui Constantin Noica ar conține «afirmații cu caracter fățiș anticomunist și mistic», ceea ce-l face pe locotenent-colonelul A. Olimpiu, care a primit Nota, să tragă concluzia asupra «conținutului dușmănos al acestei lucrări»”.

Câteva pasaje din documentul publicat de Ion Spânu sunt edificatoare pentru psihoza conspiraționistă a organelor comuniste de represiune. Iată ce nota locotenent colonelul de securitate Olimpiu A, în urma discuțiilor cu sursa  „Șerban”:

“Alături de aceste falsificări și mistificări ideologice periculoase în sine, C. NOICA a introdus în carte o serie de afirmații cu caracter fățis anticomunist și mistic. Întrucât ele abundă, vom alege câteva exemple, pe care le grupăm pe probleme:

Una din metodele favorite ale lui C. NOICA este atacarea politicii socialiste sub forma atacului împotriva politicii în general: «politicul e într-adevăr încercarea de a realiza imposibilul… ceva din Don Quijote nu încetează să vă însoțească pe toți…» (pag. 43) sau:

«În experiența politicului, conștiința omului se smintește; ea nu mai e la locul ei» (pag. 45).

Iar după aceasta: «Perversiunea care e în tine o vezi în afara: denunți… egoismele de clasă… pervertit cum… aveți dreptate în pornirea voastră. Căci ordinea generală e și ea perversă și nu numai cea veche, ci oricare, orice stat e rău…» (pag. 45, subl. noastră). În altă parte, NOICA spune că, în afara discursurilor, toată acțiunea revoluționară e “un abur, o nălucire” (pag. 87).

Guvernul revoluționar e doar «facțiunea învingătoare», «fanatică», de aici «legea suspecților din Revoluția franceză și din orice revoluție» (pag. 89)”.

Pe astfel de “dovezi” s-a bazat condamnarea lui Noica și a colegilor săi de generație. Poliția gândirii a ales să răspundă ideilor care nu-i erau pe plac cu ani de temniță și tortură. Pericolul e prezent, de altfel, și astăzi, mai ales că cei care uită istoria sunt, până la urmă, obligați să o repete.

Citește mai mult, dar și alte materiale similare, pe Evenimentul Istoric.

Evenimentul Istoric, cea mai mare revistă de istorie din Europa, aduce în atenția publicului, prin cele 116 pagini ale sale, numeroase subiecte captivante, dosare desecretizate și imagini în exclusivitate.

Noile numere ale revistei sunt disponibile la punctele de difuzare a presei și online pe www.agoramag.ro. 

Dacă vrei să colecționezi revista, te invităm să te abonezi! Poți opta pentru un abonament în varianta print, accesând https://agoramag.ro/abonamente/abonamente-evenimentul-istoric sau poți să te bucuri de versiunea online a revistei, direct pe tableta, computerul sau telefonul tău, accesând https://agoramag.ro/abonamente/abonamente-evenimentul-istoric?product_id=441.