Bombe atomice lângă România. Chiar dacă pare greu de crezut, documentele declasificate de CIA relevă faptul că, în decembrie 1975, vecinii României erau pe punctul de a deveni o putere nucleară.

E vorba de fosta Iugoslavie. Țara situată la sud-vest de România dispunea de capabilitățile tehnologice și de cantități suficiente de uraniu pentru fabricarea unei arme nucleare până în anul 1980.

Bombe atomice lângă România. Ce știa CIA

Statele Unite au monitorizat atent, în timpul Războiului Rece, ambițiile nucleare ale Belgradului. Informații cruciale despre stadiul programului nuclear al Iugoslaviei au fost obținute de la mai mulți agenți recrutați de CIA în instituțiile iugoslave.

Potrivit documentelor declasificate de CIA, primite și analizate de dr. Filip Kovacevic, un expert muntenegrean în politică externă americană care predă la Universitatea din San Francisco, liderul iugoslav Iosif Broz Tito (1892-1980) a dus o politică extrem de abilă, între SUA și URSS, obținând diverse avantaje de la liderii celor două tabere ce se înfruntau în Războiul Rece.

Documentele au fost primite în urma unei solicitări de informații de interes public adresată agenției americane în anul 2016. CIA a remis expertului opt dosare, conținând 84 de pagini de documente declasificate – studii științifice, estimări și sinteze de informații, precum și alte rapoarte, datând din perioada 1957 -1986.

Jocul pe sârmă al lui Tito

Din documentele CIA reiese că interesul Iugoslaviei pentru dezvoltarea unui program nuclear a apărut în primii ani de după Al Doilea Război Mondial. Iugoslavia era pe atunci în centrul unei intense campanii de influențare din partea celor două mari superputeri mondiale, SUA și URSS.

Tito, deși comunist, a optat pentru o politică de nealiniere, refuzând să se alieze cu vreuna din cele două superputeri. În același timp, liderul iugoslav, croat după tată și sloven după mamă, dorea să mențină Iugoslavia independentă. Așa că a început să exploreze posibilitatea creării unui arsenal nuclear, care ar fi permis Iugoslaviei un astfel de statut.

În mod surprinzător, Statele Unite i-au sprijinit planurile și  au invitat fizicieni atomiști și ingineri să studieze și să efectueze cerceări în domeniul nuclear la universități americane. În plus, în 1952 SUA a trimis și echipe de geologi din cadrul Societății Geologice din America, care, alături de geologii iugoslavi, au descoperit două depozite imense de uraniu pe teritoriul Sloveniei și Macedoniei, suficiente pentru a fabrica câteva bombe nucleare.

Cât de realizabilă era ideea Iugoslaviei de a deveni putere nucleară

Unul dintre documentele de la CIA, din iulie 1979, arăta că depozitul din Slovenia putea produce anual 300.000 de tone de uraniu, cantitate suficientă pentru fabricarea a 300 de tone de oxid de uraniu, un combustibil nuclear.

Iar în 1972 compania americană Westinhouse Nuclear a fost contactată de Belgrad pentru a construi prima centrală nucleară din Iugoslavia, în regiunea Krsko din Slovenia. Lucrările au început în 1975, iar centrala a devenit operațională în 1981.

În 1958 CIA prognoza că Iugoslavia nu avea potențialul de a produce singură o armă nucleară. Dar lucrurile s-au schimbat subtanțial până în 1975. Atunci analiștii SUA erau convinși că Iugoslavia era capabilă, din punct de vedere tehnologic și financiar, să fabrice o armă nucleară până în anul 1980.

Bombe atomice lângă România. „Progrese uriașe”

Alt document CIA remarcă „progresele uriașe” înregistrate de iugoslavi în domeniul cercetării și producției nucleare în ultimii 15 ani, în parte și datorită sprijinului american. Belgradul mai trebuia doar să investească într-o uzină de procesare a uraniului. Apoi să proiecteze și să construiască racheta care să poarte bomba către țintă.

Dincauza caracterului impredictibil al deciziilor lui Tito, care a cooperat atât cu Occidentul, cât și cu URSS pentru satisfacerea intereselor naționale, analiștii americani nu știau dacă Iugoslavia vrea sau nu să intre în clubul puterilor nucleare.

Iar când Washingtonul a refuzat cererea iugoslavilor de a le furniza un reactor experimental, Belgradul a cumpărat unul din URSS. Dar semnarea acordului cu SUA pentru construirea primei și unicei centrale nucleare s-a materializat în ciuda ofertelor sovietice.

Finalul

Până la urmă, Iosif Broz Tito a optat pentru întărirea forțelor convenționale. Iugoslavia a renunțat la ambițiile nucleare. Iar spre sfârșitul anilor ‘70, din cauza problemelor de sănătate, rolul politic al lui Tito s-a diminuat considerabil, la fel ca și interesul în programul nuclear.

Adaptare după un articol publicat de Carol Florea în Evenimentul istoric nr. 18.

Citește mai mult, dar și alte materiale similare, pe Evenimentul Istoric.

Evenimentul Istoric, cea mai mare revistă de istorie din Europa, aduce în atenția publicului, prin cele 116 pagini ale sale, numeroase subiecte captivante, dosare desecretizate și imagini în exclusivitate.

Noile numere ale revistei sunt disponibile la punctele de difuzare a presei și online pe www.agoramag.ro. 

Dacă vrei să colecționezi revista, te invităm să te abonezi! Poți opta pentru un abonament în varianta print, accesând https://agoramag.ro/abonamente/abonamente-evenimentul-istoric sau poți să te bucuri de versiunea online a revistei, direct pe tableta, computerul sau telefonul tău, accesând https://agoramag.ro/abonamente/abonamente-evenimentul-istoric?product_id=441.