Evenimentul Zilei > EVZ Special > Istoria secretă. Au românii vocația trădării? Ce spun germanii
Istoria secretă. Au românii vocația trădării? Ce spun germanii

Istoria secretă. Au românii vocația trădării? Ce spun germanii

Întoarcerea armelor la 23 august 1944 nu este prima trădare pe care au acuzat-o conducătorii germani din partea țării noastre. Astfel de acuzații la adresa românilor au mai fost proferate și în primul război mondial.

Singura mare putere europeană a cărei alianță putea fi utilă României era Germania, cea mai mare putere militară a continentului. Dar drumul spre Berlin trecea obligatoriu pe la Viena. Pentru Germania era important ca Monarhia Dualistă si aibă asigurat frontul sudic. Și Monarhia Bicefal[ știa asta. De altfel, auViena a avut inițiativa unei aliațe cu România. În toamna lui 1879, austriecii au purtat cu Principele Carol I discuții cu privire la asistenţa militară mutual în cazul unui atac rusesc. În primăvara lui 1880, contele Andrassy, fostul ministru de externe, a trimis la București o scrisoare în care invita România să se alăture alianței dintre Germania și Austro-Ungaria. Acțiunea lui Andrassy era aprobată de Împăratul Franz Josef.

Istoria secretă a unei crize

Problemele dintre cele două țări erau, însă, extrem de complicate, Existau divergențe fundamentale legate de regimul navigației pe Dunăre, de comerț și situația românilor din Austro-Ungaria.Ultimul aspect era deosebit de sensibil, iar un incident minor era cât pe e declanșeze războiul. La manifestările de la Iași prilejuite de dezvelirea unui monument dedicat lui Ștefan cel Mare, senatorul Petre Grădişteanu a ținut un toast iredentist. Viena a reacționat dur, cerând ultimativ dezavuarea unor asemenea manifestării „insolente”.


 Istoria secretă. Dej a dezmembrat spionajul sovietic din România


Ministrul Austro-Ungariei la Bucureşti, Mayr, a fost instruit să declare că imperiul era „decis să pună capăt acestor activităţi periculoase”, inclusiv prin intermediul războiului, dacă va fi necesar! AmenințărileAustro-ungariei au stârnit panică la București, dar nu numai. Într-o discuție cu Tornielli, Carol I mărturisea că și Împăratul Wilhelm s-a temut de izbucnirea unui război. Ca urmare, la jumătatea lunii iulie 1883, ministrul Sturdza s-a dus la Viena ca să asigure guvernul imperial că România se consideră „aliatul natural” al Austro-Ungariei.

Istoria secretă a negocierilor  cu „inamicul”

În aceeași idee a unei alianțe cu Germania și Austro-Ungaria, regale și Ion C. Brătianu, s-au întâlnit cu împăratul Wilhel m I la Potsdam pe 18 august, exprimându-și dorința ca România să încheie o alianță cu

Germania. Carol I a fost sfătuit să discute cu Franz Joseph, împăratul Austro-Ungariei, astfel încât delegația română s-a deplasat la Viena. Pe 25 august, împăratul austr-ungar și regele român au convenit că o alianță era utilă.

Ca urmare, la sfârșitul lui august și începutul lui septembrie 1883, Ion C. Brătianu a avut întâlniri cu ministrul de externe imperial Gustav von Kalnoky și Bismarck, convenind asupra textului de bază al tratatului, care a fost mai apoi negociat în detaliu. La 13 octombrie, textul era definitivat. Pe 18/30 octombrie, miniștrii de externe D.A. Sturdza și Kalnoky au semnat la Viena, în numele împăratului Franz  Joseph și al regelui Carol I, tratatul secret.

România și Austro-Ungaria se angajau să-și vină în ajutor în cazul unui atac neprovocat. Actul cuprindea un preambul și șapte articole. Alianța avea character defensiv, cele două părți se angajau să se abțină de la încheierea unor alianțe sau angajamente îndreptate împotriva una împotriva celeilalte. Promisiunea unui sprijin reciproc era. însă, limitată de o condiție care putea da naștere la interpretări -”în limita intereselor lor”.

Obligațiile Austro-Ungariei

Articolul 2 stipula obligația pentru Austro-Ungaria de a acorda ajutor României în cazul în care ar fi fost atacată. Monarhia Dualistă urma să obțină și ea ajutor în cazul în care ar fi fost atacată de unul din ”statele limitrofe României”, adică Serbia, dar mai ales Rusia. Problemele militare urmau a fi reglementate de o convenție specială. În caz de război, părțile contractante se angajau să nu negocieze și să nu încheie pace separată.

Durata tratatului era stabilită la 5 ani, începând din momentul ratificării, iar dacă nu era denunțat sau una din părți nu cerea revizuirea cu un an înainte, el se prelungea automat cu încă trei ani. Părțile își promiteau să țină secretul cu privire la încheierea tratatului.

Interpelat în Parlament, Ion C. Brătianu a răspuns evaziv că a urmărit apropierea de Germania, că nu s-a încheiat vreun tratat. Actul va ieși la iveală abia în 1914.

Istoria secretă. De ce a refuzat România să intre în rîzboi alături de Puterile Centrale?

Izbucnirea primului război mondial și refuzul României de a se alătura Germaniei și Austro-Ungariei, i-a făcut pe conducătorii Germaniei și Austro-Ungariei să vorbească despre trădarea românilor. Răspunsul Regatului României a venit prin declarația de război înaintată Monarhiei Dualiste. A fost o trădare?

Iată ce nota Constantin Kirițesu în Istoria Războiului pentru Întregirea României, „”Declarația de război făcea procesul legăturilor României cu Tripla Alianță, enumera decepțiile șin vexațiunile îndurate. îÎregistra desființarea alianței prin intrarea Italiei în război împotriva Austro-Ungariei, care implica și caducitatea obligațiilor României. Deplângea tratamentul barbar și încercările de distrugere la care era supus neamul românesc din monarhie,, în ciuda legăturilor de prietenie și alianță dintre cele două state”.

PAGINA ANTERIOARA

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.