Istoria recentă a Sibiului, expusă pe panourile publicitare din oraș

Cea mai longevivă expoziție de fotografie de presă din România – Focus Sibiu – a fost vernisată vineri seara. Din curtea interioară a Primăriei, cele peste 100 de imagini reprezentative pentru 2013 vor fi expuse apoi prin oraș.

Cea de-a șasea ediție a Focus Sibiu – cea mai longevivă expoziție de fotografie de presă din țară – a fost vernisată vineri seara, în prezența a numeroși jurnaliști, fotografi, oameni de cultură și de afaceri. Fotografiile care surprind într-o manieră unică (tentă artistică, amestecată cu fotojurnalism) principalele evenimente ale anului care a trecut sunt semnate de Silvana Armat și de Sebastian Marcovici, cunoscuți fotoreporteri din Sibiu.

Noutățile

De anul acesta, Focus a devenit ”multimedia”: tot un jurnalist – Bogdan Brylynski – a adunat laolaltă imagini video pe care le-a filmat în special din mijlocul proiectelor culturale și sportive ale aceluiași an 2013. Imaginile video sunt proiectate pe panouri special amenajate. Expoziția a fost deschisă de către primarul Klaus Johannis, o prezența constantă la vernisajele Focus Sibiu. ”Am ajuns la o tradiție deja, la a șasea ediție Focus, aici în curtea interioară a Primăriei. Pe mine mă bucură foarte mult că acest eveniment se repetă și de fiecare dată a fost un succes. Îi felicit pe expozanți, pe Silvana Armat, Sebi Marcovici și Bogdan Brylynski, care și în acest an au venit cu câteva imagini excepționale de la evenimente mai mult sau mai puțin excepționale din Sibiul anului trecut”, a declarat primarul Johannis. Și el a apreciat și ”noutatea” din acest an, videoclipurile, ”care cu siguranță aduc o completare expoziției Focus”. Un alt element inedit al ediției din acest an a Focus sunt foto-reportajele în două culori, semnate de cei doi cunoscuți fotografi de presă din Sibiu.

Ca și anul trecut, Focus Sibiu ”iese” și în afara curții interioare a Primăriei. Astfel, dacă cele peste 100 de fotografii vor rămâne expuse în curtea interioară a clădirii administrației locale până pe 27 aprilie (orar de vizitare 08:00 – 16:00), pe parcursul restului anului, o parte din imagini vor fi expuse periodic pe panourile publicitare outdoor din oraș.