Istoria rămâne materie de clasa a XII-a

Elevii de clasa a XII-a de la lice ele cu profil tehnologic şi de la şcolile de arte şi meserii vor învăţa în continuare istoria românilor.

După lungi discuţii avute ieri cu sindicaliştii, la Ministerul Educaţiei, Ecaterina Andronescu a hotărât ca orele de istorie făcute în ultimul an de liceu să nu fie scoase din programa şcolară.

„La început discutasem să se alterneze, de la o săptămână la alta, ora de istorie cu cea de geografie. Am obţinut până la urmă ca obiectele respective să aibă fiecare câte o oră pe săptămână”, a spus Teodor Fîrţonea, preşedintele executiv al Federaţiei Educaţiei Naţionale.

Orele de dirigenţie nu vor mai face parte din orarul elevilor de liceu, dar vor exista, în afara programului zilnic, activităţi de consiliere centrate pe elevii care au probleme.

La aceste activităţi extracurriculare, copiii nu vor primi absenţe, dar profesorii le au trecute în fişa postului şi, în zilele în care le desfăşoară, vor fi obligaţi să le treacă în condică. „Nu e obligatoriu să fie prezenţi toţi copiii unei clase la aceste activităţi. Poate vor fi chemaţi anumiţi elevi, care au probleme, împreună cu părinţii. În altă săptămână se pot organiza activităţi de educaţie rutieră, altădată poate vine psihologul”, a explicat Fîrţonea.

După reorganizarea programei şcolare, elevii de liceu vor avea, în medie, 30 de ore pe săptămână.

Citiţi şi: DEZBATERE EVZ: Mai avem nevoie de istorie?

„Chiar vă rugăm să scoateţi istoria!”