Este o carte pe care am citit-o cu răsuflarea tăiată fiind extrem de interesat să aflu cum se vedea din interior o operațiune de contraspionaj a Securității îndreptată împotriva țărilor socialiste. Acum o puteți citi și dumneavoastră dacă o comandați pe www.agoramag.ro.
Primele acțiuni anti-KGB au fost inițiate în 1962, de către Gheorghe Gheorghiu-Dej, ca răspuns la ceea ce se întâmplase cu Armata Română în timpul Crizei Rachetelor din Cuba. Fără știința conducătorilor politici, la comandă sovietică, armata intrase în alarmă de luptă, ca și când ar fi fost sub autoritatea Kremlinului, nu a Bucureștiului. Atunci, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Alexandru Drăghici, Vasile Patilineț și Nicolae Ceaușescu au creat un grup de lucru, intitulat Apolodor, după regulile cele mai dure ale conspirativității. Scopul era acela de a identifica ofițerii din Armata Română care răspund la comanda sovieticilor, cu alte cuvinte „ofițerii acoperiți”. Cum mulți dintre ei făcuseră Academia Militară Mihail Frunze, aveau de unde alege.
Oficial, Unitatea 0110/Anti-KGB a fost înfiinţată în 1969 (fosta UM 0920/A), după invadarea Cehoslovaciei de către sovietici, și se ocupa cu acţiuni de contraspionaj în ţările socialiste. Activitatea ei avea în vizor acţiunea serviciilor secrete sovietice pe teritoriul României, prin agenții săi Kremlinul supraveghea regimul politic de la București. Așa s-a născut „Dosarul Corbii”, dosar care îl includea pe contra-amiralul Nicolae Mihai , generalul Nicolae Militaru, generalul Ștefan Kostyal.
Conform declaraţiilor ultimului comandant al UM 0110, gen.mr. Victor Neculicioiu, după 1990, poziţia operaţională a KGB faţă de România era „destul de clară” fiind socotită la fel de ostilă „ca orice alt stat occidental”.
Unitatea a fost organizată în patru direcţii, două dintre ele se ocupau exclusiv de operaţiunile KGB și GRU în România, alta (cu același efectiv și resurse ca primele două) era destinată combaterii operaţiunilor spionajului maghiar și iugoslav și ultima se ocupa de celelalte servicii de informaţii din ţările socialiste sau ale regimurilor pro-sovietice din Asia, Africa și America Latină.
UM 0110 număra 264 de ofiţeri, 8 ofiţeri specialiști în comunicaţii și tehnică operativă, 15 subofiţeri și 17 angajaţi civili. Ultimul comandant a fost General-maior Victor Neculicioiu, iar adjunct: colonel Vasile Lupu, viitorul prim-adjunct al directorului SRI.
În vara anului 1970, Nicolae Mihai, contraamiral în rezervă, fost comandant al Marinei Militare Române şi generalul maior în rezervă Kostyal Ştefan au întocmit o scrisoare pe care au intenţionat să o trimită mareşalului Aleksei A. Epişev, şeful Direcţiei generale politice a Armatei şi Flotei Sovietice, în care îşi exprimau dezacordul faţă de politica internă şi externă a conducerii de partid şi de stat din ţara noastră şi solicitau intervenţia armatei sovietice în România pentru schimbarea acesteia. Scrisoarea a fost semnată şi de alţi 17 ofiţeri în rezervă şi civili care studiaseră în U.R.S.S. – unii dintre ei cunoscuţi ca agenţi ai N.K.V.D., precursor al K.G.B.
Colonelul (r) SRI Ioan Burdulea este unul din ofițerii care i-au supravegheat și anchetat pe aceștia, dar care a avut curajul ca după 1989 să scrie prima relatare venită din interiorul UM 0110. ”În slujba adevărului – din amintirile unui ofițer de informaţii”, carte ce poate fi comandată pe www.agoramag.ro lămurește o bună parte din speculațiile care s-au vehiculat pe tema agenților sovietici în România.
Cât de mult au contat în acești oameni în evenimentele din 1989? Enorm! Nicolae Militaru a ajuns ministru al Apărării, fiind sprijinit de Ion Iliescu, un alt personaj despre care col (r) SRI Ioan Burdulea spune că nu are nici o rezervă să afirme că a fost agent sovietic. Dar puteți afla de ce dacă citiți cartea ”În slujba adevărului – din amintirile unui ofițer de informaţii”…
