Istoria alegerilor prezidențiale. Care a fost soarta perdanților din turul doi

Adrian Năstase. Sursa foto: Arhiva EVZ

Dacă ne uităm în istoria ultimelor două decenii, în România alegerile prezidențiale par să fie blestemate pentru cei care pierd. După locul doi în cursa prezidențială unii dintre marii perdanți s-au trezit cu  dosare penale și condamnări cu executare.  Două luni și un pic au mai rămas până când românii își vor vota noul președinte. În fața țării încearcă să convingă toți liderii politici din România. Un lucru e cert: câștigă unul singur. 

Alegerile prezidențiale și perdanții din turul doi

Perdanții din tururile doi de scrutin, începând cu anul 2004, au rămas și fără partidele care i-au susținut, arată o documentare a Jurnalul.ro.

Unul dintre ei a plătit chiar cu libertatea această candidatură, referindu-ne desigur la Adrian Năstase.

Altul a fost târât ani de zile prin procese penale, pentru ca, la final, să fie achitat pe motiv că fapta nu există.

Fără nicio excepție excepție, toți liderii partidelor care s-au avântat în alegerile prezidențiale și au pierdut au fost înlocuiți din funcțiile politice, în special cei care au ajuns în turul doi.

Adrian Năstase, executat de două ori

Marele perdant al agerilor prezidențiale din anul 2004 a fost Adrian Năstase.

S-a dovedit repede că aceasta a fost cea mai mică problemă la ce avea să urmeze.

La acel moment electoral, Adrian Năstase era președinte al Partidului Social Democrat și prim-ministru.

A pierdut funcția de premier, după ce Traian Băsescu a reușit să-și impună Guvernul Alianței D.A.

În luna aprilie a anului 2005, practic la câteva luni după alegerile prezidențiale pierdute, Adrian Năstase a fost înlocuit de la conducerea PSD de către Mircea Geoană, fost ministru de Externe.

În aceeași perioadă, Adrian Năstase devine „clientul” DNA.

Presat de dosarele penale, Adrian Năstase a demisionat, în 2006, din funcția de președinte al Camerei Deputaților.

În 2008 este ales deputat pe listele PSD și ocupă funcția de vicepreședinte al Camerei. Până în februarie 2012.

La data de 20 iunie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat pe Adrian Năstase la 2 ani de închisoare cu executare în dosarul „Trofeul Calității”.

În aceeași seară, când la locuința sa au sosit polițiștii, Năstase a încercat să se împuște cu un revolver.

Fostul premier a fost eliberat din penitenciar la data de 18 martie 2013. Pe 6 ianuarie 2014, Înalta Curte i-a aplicat o a doua condamnare, de data aceasta de 4 ani de închisoare cu executare, în dosarul „Zambaccian”.

Pe 23 iulie 2014, Năstase a fost eliberat condiționat și s-a retras din viața politică, scrie sursa citată.

Alt candidat, altă condamnare

Un alt candidat, Gheorghe Ciuhandu, a aflat și el cum e gustul înfrângerii.

A fost primat al municipiului Timișoara și a candidat din partea PNȚCD.

În 2019, Ciuhandu a fost condamnat de către Curtea de Apel Timișoara la o pedeapsă definitivă de trei ani de închisoare cu suspendare.

 Pe Geoana, „Mihaela, Dragostea mea” l-a lăsat fără partid

În alegerile prezidențiale din 2009, Mircea Geoană a fost contracandidatul lui Traian Băsescu.

Au rămas în memoria colectivă cuvintele „Mihaela, dragostea mea”, pe care Mircea Geoană le-a rostit sigur fiind că devenise președintele României.

Turul al doilea a fost câștigat, într-un mod pentru unii bizar, de către Traian Băsescu, cu 50,34%. Procentul reprezintă un număr de votanți de 5.277.068.

Candidatul PSD, Mircea Geoană, a fost declarat pierzător, cu 49,66%. Adică pe el l-au votat 5.206,747 de români.

În decembrie 2010, Mircea Geoană a fost suspendat din PSD pentru o perioadă de șase luni, iar, la data de 2 noiembrie 2011, a fost revocat din funcția de președinte al Senatului.

Și Sorin Oprescu a vrut să fie președintele României

Sorin Oprescu a fost un alt candidat la prezidențialele din 2009.

El a candidat și a fost ales ca independent în funcția de primar general al Capitalei, la alegerile din anul 2008.

Patru ani mai târziu, a fost reales edil al Bucureștiului, tot ca independent.

Nu a finalizat acest mandat pentru că în septembrie 2015, a fost reținut de DNA într-un dosar de luare de mită.

Sorin Oprescu a fost suspendat din funcția de primar general.

După un lung proces, la data de 13 mai 2022, Sorin Oprescu a fost condamnat definitiv la o pedeapsă de 10 ani și 8 luni de închisoare cu executare.

El se află, în prezent, în Grecia, la Atena, instanțele elene respingând cererea autorităților române de extrădare.

Gigi Becali a ajuns după gratii, când a vrut o carieră în politică

Și Gigi Becali a cunoscut o schimbare de viață dramatică după ce a candidat la prezidențialele din 2009 și a încercat să facă carieră și în politică.

În 2012, latifundiarul din Pipera a obținut un mandat de deputat în Parlamentul României, pe listele PNL.

În 11 februarie 2013, și-a dat demisia din formațiunea liberală, iar, la data de 4 iunie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat la trei ani de închisoare cu executare în dosarul „Valiza”.

După alegerile din 2014, cinci competitori au făcut cunoștință cu procurorii.

Victor Ponta a intrta imediat în vizorul DNA. După un ling șir de termene, la finalul anului trecut, Înalta Curte de Casație și Justiție l-a achitat definitiv pe Victor Ponta pentru că fapta nu există.

Era acuzat de fals în înscrisuri sub semnătură privată și evaziune fiscală.

Elena Udeea este și azi încarcerată, iar Călin Popescu Tăriceanu a fost achitat de două ori