Islamiștii predau lupta cu cuțitul în Elveția. Și vor introducerea Sharia

Islamiștii predau lupta cu cuțitul în Elveția. Și vor introducerea Sharia

Consiliul Central Islamic al Elveției organizează lupte „de supraviețuire” rezervate bărbaților

Dacă Mickaël Harpon nu ar fi înjunghiat mortal patru polițiști în sediul poliției din Paris, la începutul acestei luni, presa elvețiană nu s-ar fi arătat interesată de agenda Consiliului Islamic Central Elvețian (CCIS).

Ea a descoperit în acest weekend că cele mai extreme organizații islamiste ale Confederației au organizat în 21 și 22 septembrie o tabără de supraviețuire pentru a învăța „psihologia în situații de urgență” și „manevrarea cuțitului”, scrie Le Point.

CCIS, fondată de Nicolas Blancho în 2009, în plină campanie împotriva minaretelor, este un organism provocator. Blanchi, un convertit la islam în vârstă de 36 de ani, cu barba lui roșie stufoasă, luptă pentru introducerea legii sharia în Elveția. El numește lapidarea „valoarea religiei mele”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Unele dintre acțiunile lui Nicolas Blancho au stârnit controverse, inclusiv un minaret gonflabil, expus la un congres al CCIS și distribuirea stelelor galbene cu inscripția „musulman”, deoarece musulmanii Elveției ar suferi, potrivit lui, aceeași discriminare ca evreii sub naziști ...

Deși tatăl lui Nicolas Blancho este francez, CCIS recrutează în principal în Elveția de limbă germană. Consiliul revendică aproximativ 4.000 de membri, aproape 1% dintre musulmani din Confederație.

Acest lucru nu l-a împiedicat acest fost ucenic tipograf să fie primit de autoritățile din Kuweit și apoi din Qatar și să fie prezentat de canalul de televiziune Al Rayane în 2016 drept „salvatorul islamului în țară creștină”.

Consiliul islamic elvețian nu este doar provocator. În 2015, a difuzat un videoclip de 38 de minute cu Saudi Abdullah al-Muhaysini, liderul spiritual al Front al-Nustra, filiala al-Qaeda din Siria, redenumit Frontul Fatah Al-Sham.

Ceea ce a adus ca Nicolas Blancho să fie urmărit de Curtea penală federală pentru „propagandă teroristă”.

Nicolas Blancho, care declară că „terorismul este întotdeauna o interpretare politică” și că „creșterea extremismului de dreapta este o problemă mult mai mare”, a fost totuși scos de sub urmărire, în iunie 2018, ministerul public al Confederației anunțând recurs.