Guvernatorul BNR ar fi clarificat, chiar înainte de apariţie, acuzaţiile lansate, marţi, de cotidianul România Liberă. Potrivit acestora, Mugur Isărescu ar fi colaborat cu Securitatea, semnând, înainte de 1989, zeci de note informative despre colegi de serviciu şi diplomaţi străini.
"Este adevărat că statutul neconvenţional al IEM (Institutul de Economie Mondială) impunea salariaţilor o anumită rigoare. Cu atât mai mult, cu cât am avut multe întâlniri în acea perioada cu cercetători, cu jurnalişti străini, cu diplomaţi, şi am plecat de mai multe ori în străinătate. Desigur, cu acceptul, aşa cum era atunci, al instituţiilor statului. Şi cu referinţe pe care angajaţii le scriau între ei că garanţii reciproce. Colectivul nostru era foarte unit în jurul personalităţii academicianului Costin Murgescu. Orice eventuală altă aşa-zisă referinţă nu poate fi decât un prefabricat, aşa cum au fost multe pe această tema din 1989 încoace. În 27 de ani, tot ce se făcea acolo a fost verificat şi rasverificat. Aşa că eventualele insinuări, care pot apărea, nu pot fi decât noi episoade din lungă lista de strădanii de a fi acuzat cu orice preţ de către aceeaşi oameni care şi-au făcut un subiect cotidian din persoană mea", preciza Mugur Isărescu într-un interviu pentru Jurnalul Naţional, acordat în 20 februarie.
Aceste declaraţii au fost transmise, de altfel, şi ziarului România Liberă, că reacţie la materialul publicat luni în paginile sale şi care dezvăluie că Isărescu a colaborat intens cu fosta Securitate, sub numele de cod Manole.
Astfel, rezultă că Isărescu neagă deci acest acuzaţii, considerându-le insinuări, "noi episoade din lungă lista de strădanii de a fi acuzat cu orice preţ de către aceiaşi oameni care şi-au făcut un subiect cotidian din persoană mea".
"Turnătoriile sursei Manole vizau, în special, diplomaţi străini de la Bucureşti, cu care Mugur Isărescu avea contacte constante. Iar dintre diplomaţi, cel mai des întâlniţi erau cei americani şi britanici. Nici colegii lui Isărescu de la Institutul de Economie Mondială nu scăpau de "notele" pe care actualul guvernator BNR le trimitea Unităţii Militare 0195", au scris jurnaliştii de la România Liberă.
UM 0195 era indicativul Contraspionajului Centralei de Informaţii Externe.
Unul dintre documente, din 1979, conţine chiar numele real al sursei Manole: Isărescu Constantin Mugurel, angajat al Institutului de Economie Mondială.