Isărescu, anunț BOMBĂ despre aderarea României la zona EURO: „Vă voi spune un lucru care o să vă surprindă”

Isărescu, anunț BOMBĂ despre aderarea României la zona EURO: „Vă voi spune un lucru care o să vă surprindă”

Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a declarat miercuri, că PIB-ul Bucureștiului este similar cu cel al Berlinului, iar dacă toată țara ar avea o astfel de forță financiară, România ar putea intra rapid în zona euro.

Declarațiile lui Isărescu au fost făcute la cea de-a treia întâlnire din cadrul programului național de conferințe și dezbateri ”Viitorul României” organizat sub egida Marii Loji Naționale din România.

Isărescu a subliniat că, în privința aderării la zona euro, o mare parte din țară are probleme, mai puțin Bucureștiul.

„Vă voi spune ceva care vă va surprinde. Bucureștiul, la puterea de cumpărare, la paritatea puterii de cumpărare, nu la cursul de schimb, dar paritatea este mai bun indicator, are PIB pe cap de locuitor cât Berlinul.

Ne puteți urmări și pe Google News

Știți unde îl vedeți? Uitați-vă la mărimea mașinilor. Nu veți vedea mașini așa de mari la Varșovia, nici la Budapesta. Este mai mare PIB pe locuitor decât la Lisabona, de exemplu. Odată m-am exprimat așa: dacă Bucureștiul s-ar putea decupa, cu toată zona Ilfov, în doi ar putea să intre rapid în zona EURO. Din păcate, avem probleme cu o mare parte din țară", a declarat Mugur Isărescu, potrivit DC News.