ISAILĂ: "Ce s-a întâmplat ieri pe Şoseaua Kiseleff ne pune din nou faţă în faţă cu incapacitatea de a avea un comportament uman".
O tânără a fost lovită de o maşină pe trecerea de pietoni. În zonă erau zeci de poliţişti care se ocupau cu paza celebrului „culoar NATO“. Tânăra şi-a dat ultima suflare singură şi părăsită într-un scuar, în timp ce poliţiştii dirijau circulaţia, iar femeia de la volan implicată în accident dădea interviuri pentru Antena 3.
Maşina Salvării a venit destul de repede, 20 de minute, conform reporterilor staţiei de ştiri, dar paramedicii nu au mai putut face nimic. Şi astfel, ziua în amiaza mare, o persoană moare înconjurată de nepăsarea autorităţilor, a celei implicate în accident şi a celor aflaţi pe „culoarul NATO“.
În imaginile prezentate de postul de televiziune e şocantă detaşarea poliţiştilor şi a celor din trafic. Spre liniştea oamenilor aflaţi în sufragerie, privind la televizor, câţiva trecători revoltaţi s-au luat la ceartă cu poliţiştii, urlându-le să facă ceva. Şi mai şocant e faptul că agenţii de circulaţie nu ştiau cum să intervină. Să-i înveţe cineva că oamenii n-ar trebui să plece din această lume părăsiţi pe marginea drumului. Să-i înveţe să se apropie şi să atingă mâna victimei, chiar dacă totul e pierdut. E atât de greu să arătăm puţină compasiune? E atât de greu să ne comportăm uman? E atât de greu să dăm câteodată cu cascheta de pământ şi să alergăm spre cel aflat în suferinţă? O ţară întreagă a fost cutremurată de imaginea nepăsării.
O ţară întreagă a fost şocată de atitudinea celei implicate în accidentul mortal, care nu a făcut niciun gest să-şi ajute victima. Undeva, pe drum, ne-am pierdut sufletul. Undeva, pe drum, am uitat să mai facem gesturile simple. Undeva, pe drum, ne-am izolat, ne-am ascuns în spatele geamurilor fumurii ale automobilelor scumpe, ne-am îngropat în egoism şi nu mai suntem în stare să fim buni.
Da, în viaţă se întâmplă tragedii, se întâmplă accidente. Unii supravieţuiesc, alţii nu, iar cei care nu mor azi trebuie să-i ajute pe cei care nu au acest noroc. Am strâns, în aceste zile, în România cei mai importanţi oameni ai planetei. E foarte probabil ca Summitul NATO să fie un succes atât în plan politic, cât şi în plan organizatoric. Sunt persoane care au muncit şi au făcut acest lucru posibil. Dar, din ce în ce mai des în ultimul timp, ratăm să fim oameni. Lăsăm agresivitatea, prost-gustul, nepăsarea şi frica să pătrundă în viaţa noastră. Prinşi în tăvălugul cotidian, nu mai avem puterea să privim în jur. Nu mai avem puterea să dăm o mână de ajutor. Nu mai avem puterea să ne oprim din drum şi să ne tragem sufletul. N-ar trebui să ne temem, n-ar trebui să ne ascundem. E trist faptul că nimeni nu ne mai învaţă cum să fim buni. În ultimii 18 ani nu s-au mai ţinut lecţii despre compasiune. Am fost prea ocupaţi să supravieţuim într-o lume din ce în ce mai complicată, într-un timp „care nu a mai avut răbdare“, vorba lui Marin Preda.
O fată a murit singură la marginea „culoarului NATO“, în timp ce poliţiştii dirijau circulaţia spre nepăsarea fiecăruia dintre noi. De acelaşi autor, citiţi şi blogul „Stockholm 330“, la www.evz.ro/isaila