Irlanda bagă bani în bănci

INFUZIE. Guvernul irlandez va investi 7 miliarde de euro în primele două bănci pe plan local, Allied Irish Banks şi Bank of Ireland, şi negociază acordarea unor asigurări în valoare totală de până la 24 de miliarde de euro pentru pierderile cau zate de creditele ipotecare, potrivit ziarului „Sun day Times“, preluat de Reuters.

Guvernul Irlandei a anunţat, încă din decembrie 2008, că va investi două miliarde de euro în fiecare dintre cele două instituţii financiare. Totodată, statul a anunţat că va subscrie câte un miliard de euro la majorările de capital care se vor face la cele două bănci.