PROPUNERE. Profesorul Irinel Popescu susţine că o soluţie împotriva "plăţilor tăcute" ar putea fi introducerea în sistemul public a unor elemente din sistemul privat.
Ioana Lupea: Indexul european de sănătate ne clasează pe locul 27 din 31, iar România a scăzut cu două puncte faţă de anul trecut. Irinel Popescu: Apariţia indexului este bine-venită, pentru că oferă o imagine exactă, dincolo de cuvintele ce se spun, pozitive ale guvernanţilor, critice ale opoziţiei. Privim aceste clasamente cu suspiciune, cu mari reticenţe de ordin subiectiv. Dar ele scot la lumină adevăruri pe care unii vor să le ţină ascunse. Indexul este făcut potrivit unor parametri, pe care putem să-i luăm, să-i evaluăm. Ne uităm la ce putem îmbunătăţi, pe ce pedale să apăsăm. Sistemul nostru de sănătate are multe slăbiciuni, nu numai subfinanţarea. Racilele sistemului sunt politizarea şi lipsa de transparenţă, mai ales în privinţa spitalelor.
I.L.: Şi aici ce-ar fi de făcut, dv. ce-aţi face dacă aţi fi ministru? Să scăpăm de amândouă. Când numirea managerilor se face pe criterii politice, este evident că ei vor avea obligaţii politice, că sunt expuşi schimbării, ori de câte ori se schimbă puterea. Cealaltă mare problemă este că nu ştim cum funcţionează un spital, cum se cheltuieşte bugetul. O strategie trebuie să includă ambele aspecte şi poate că transparenţa ar fi chiar primul obiectiv. Daţi-mi voie să cred că şi numirea pe criterii politice poate fi acceptabilă, dacă bilanţul spitalului este pozitiv. Se întâmplă până şi la o echipă de fotbal: face performanţă, rămân şi antrenorul, şi jucătorii, nu, se schimbă. Trebuie să continue creşterea finanţării, noi alocăm 6% din PIB pentru sănătate, iar ţările UE - 12%, 13%. Situaţia s-a îmbunătăţit, iar faptul că taxa pe viciu vine la sănătate este un lucru bun, o vor şi alţii. Păcat că banii nu s-au cheltuit eficient.
Mircea Marian: Credeţi că un ministru, oricare ar fi el, va renunţa la această putere, numirea directorilor de spitale? Eu vă spun consecinţele: spitalul şi bolnavii vor suferi.
M.M.: Odată cu trecerea spitalelor la administraţiile locale, se mută politizarea la primar? În condiţiile actuale, da. Atâta vreme cât nu va exista o legislaţie clară, adoptată de parlament, mai mult, cât nu se va renunţa la excesul de legislaţie prin ordonanţe de urgenţă, spitalele vor fi supuse trocurilor şi influenţei clientelei politice.
I.L.: Spitalele ar putea fi privatizate, sau măcar o parte din ele? Deocamdată nu e niciun spital de vânzare. Ar trebui să le facem bilanţul, multe sunt falimentare, nu mai corespund ca infrastructură, ca standarde de confort pentru pacienţi. Nu-i împiedică nimeni pe oamenii de afaceri să construiască spitale noi. Marile investiţii nu au explodat însă din cauza costurilor, nivelului de trai şi a estimărilor că în astfel de unităţi se face foarte greu profit.
I.L.: Asigurările private de sănătate n-ar da un imbold? Noi avem un sistem de sănătate cu asigurare de bază. Aceasta nu acoperă însă costurile medicale într-un sistem privat, cineva trebuie să plătească în plus. Acel surplus poate fi acoperit de asigură rile private. Problema este că nu ştim cât acoperă sistemul public. De aceea, din câte ştiu, nici relaţia unităţilor private cu Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate nu e uşoară.
M.M.: De ce Ministerul Sănătăţii nu a fost capabil să facă pachetul de servicii garantate? Presupun că au fost alte priorităţi. Ar trebui să avem o cărticică în care să se scrie foarte clar la ce avem dreptul pentru prima de asigurare pe care o plătim. Sunt afecţiuni pe care Casa le poate acoperi integral şi altele pentru care, din diverse motive, e nevoie să plătească în plus cineva. „Cineva“ poate fi direct pacientul sau asigurările private. De regulă, se percepe coplată la operaţiunile simple pentru care omul nu trebuie să scoată din buzunar o sumă foarte mare. Asigurările sunt sisteme de solidaritate care acoperă afecţiunile foarte grave. I.L.: Aţi criticat şi măsura ministrului Nicolăescu, de eliminare a plafoanelor la medicamente. Am spus că măsura expune la risipă sau la fraudă, pentru că există tentaţia să se prescrie multe reţete. Există şi o presiune a industriei, ori sistemul de sănătate nu poate să-şi permită, cu banii pe care-i are, să acopere un abuz de prescriere.
M.M.: E o sursă de corupţie? Bineînţeles. Şi măsura va dura până la alegerile la care PNL se aşteaptă să ia un procent cât mai mare pentru desfiinţarea plafonului. Sub o formă sau alta va fi reintrodus. Banii nu ajung şi riscul este să fie deturnaţi din altă parte, de la spitale, de exemplu.
I.L.: Guvernul a hotărât reducerea contribuţiilor la sănătate cu două puncte procentuale. E un alt mod de a ne fura căciula. Probabil că acest minus va fi acoperit prin creşterea finanţării pe linie guvernamentală.
I.L.: Recent, secretarul de stat Raed Arafat a propus să se interzică doctorilor să lucreze şi în sistemul de stat, şi în cel privat. Credeţi că este o măsură oportună? Nu. Avem problema „plăţilor tăcute“ în spitale. Dacă-i dai voie unui doctor să lucreze şi în privat, poţi să-i spui „ai două surse de venit, renunţă la sistemul plăţilor tăcute“. Permisiunea de a lucra în ambele sisteme îi asigură un trai decent. Multă vreme de acum încolo salariile din sistemul public vor rămâne mult sub calitatea, valoarea şi responsabilitatea prestaţiei medicale.
M.M.: Există o soluţie pentru ceea ce dv. numeaţi „plăţi tăcute“? O soluţie ar fi introducerea în sistemul public a unor elemente din sistemul privat. O coplată dacă, spre exemplu, pacientul doreşte să-şi aleagă un anumit medic, care să fie percepută oamenilor cu venituri ridicate.
I.L.: Este suficientă pentru a împiedica exodul cadrelor? Dacă nu ştim să-i motivăm, vor pleca. Medicii tineri sunt interesaţi de o poziţie stabilă, la un spital bun. Pentru ei aş avea în vedere scoaterea la concurs, la un concurs cinstit, a mai multor posturi. La cadrele medii se ştie foarte bine cu cât am putea să le creştem salariul ca să nu mai merite să plece.
I.L.: Au fost multe campanii de presă care au ridicat problema malpraxisului în România. Asistă m şi la o deprofesionalizare? E foarte greu să ceri performanţe maxime atunci când mediul în care trăieşti - spitalele în care lucrezi, casa în care stai, drumurile pe care vii - sunt de calitate proastă. Derapajele de la standarde au loc peste tot, avem exemplul tragic al accidentului de la Mina Petrila. La nivel general, există o tendinţă de abatere de la standardele de calitate, în contextul unei societăţi din ce în ce mai debusolate din cauza răsturnării criteriilor. Într-o societate bine aşezată, astfel de erori sunt mai puţine. N-aş blama corpul medical în întregime. Poate că rigoarea în pregătire nu este întotdeauna cea pe care ne-o dorim, dar facultăţile nu produc medici iresponsabili. Un grad de responsabilitate există însă şi trebuie să ne gândim şi la contextul în care se produc astfel de erori.
I.L.: Avem şi o problemă cu calitatea învăţământului medical? Cât am fost în Comisia de educaţie a Senatului, am susţinut repetat necesitatea evaluării universităţilor. Nu avem nicio universitate în Top 500 Shanghai şi nici nu vom avea curând. Fuga de criterii ar fi amuzantă, dacă nu ar fi tristă, pentru că denotă frica de criterii. Se va vedea la un moment dat că regele e gol, că omul din vârful piramidei nu îndeplineşte niciun fel de criterii. Asta se reflectă şi în calitatea promoţiilor actuale.
"Fuga de criterii denotă frica de criterii. Se va vedea la un moment dat că regele e gol."
CANDIDAT LA PORTOFOLIU
„PC a solicitat Ministerul Sănătăţii. Am susţinerea partidului pentru acest post“
I.L.: Aţi fost vicepreşedinte al PNŢCD. După care aţi trecut la PUR-PC? De ce aţi optat pentru acest partid? Am făcut această alegere nu numai eu, ci şi alţi foşti colegi din PNŢCD, considerând că proiectul a eşuat. Cei cinci ani care au trecut de atunci ne-au dat dreptate. Ne-am dorit să rămânem în zona popular-creştin-democrată, iar în vara lui 2003 doar Partidul Umanist intenţiona să se înscrie în Partidul Popular European. PD era atunci în Internaţionala Socialistă. Am avut discuţii în PNL şi le-am spus că România nu mai are pe nimeni care să conteze în Partidul Popular, PNŢCD nu mai avea forţa necesară. Am întrebat dacă PNL este interesat să devină membru al PPE. Răspunsul a fost că nu, deoarece poziţia internaţională a liberalilor este foarte bună. Ironia sorţii: liberalii care susţineau acel punct de vedere şi cu care am purtat discuţii sunt în PPE, via PDL.
M.M.: Un ziar din Dolj, „Lupta“, titra zilele trecute: „Irinel Popescu, omul democraţilor pe listele PSD-PC“. Atacuri de campanie.
I.L.: Aveţi susţinere politică din partea partidului dv. pentru postul de ministru al sănătăţii? Da, categoric am susţinerea partidului pentru acest post. Partidul Conservator a solicitat oficial ministerul şi e posibil să-l obţină într-o guvernare PSD-PC.
CE SPUNE DESPRE…
CAMPANIA ELECTORALĂ
„Publicul nu duce lipsă de aleşi personali“
M.M.: După alegeri, se va ajunge, cel mai probabil, la un guvern de coaliţie. Cu cine aţi prefera să intraţi la guvernare, date fiind şi opţiunile dv. creştin-democrate? Alianţa PSD-PC îşi propune să câştige alegerile. Dacă vom ajunge în situaţia descrisă de dv., orice partid mare care câştigă alegerile doreşte să aibă un aliat mai mic. Un aliat natural ar putea fi UDMR, partener serios şi loial al oricărei guvernări.
I.L.: În campania electorală am văzut că vorbiţi mai mult despre infrastructură decât despre sănătate. Este primul lucru pe care ţi-l spun: „Uită-te cum arată strada, canalizarea, n-avem locuri de parcare, blocul ăsta nu s-a mai renovat de foarte multă vreme, apa nu ajunge la etajul patru“. Ca să fiu sincer, cel care va fi ales va trebui să se ocupe de problemele acestea împreună cu aleşii locali. Parlamentarul are datoria să se implice pentru că sunt nevoile oamenilor. Şi publicul nu duce lipsă de aleşi personali: văd peste tot mesajul „sunt senatorul tău“, „sunt deputatul tău“.
CINE ESTE IRINEL POPESCU
Dacă alianţa PSD-PC va ajunge la putere, chirurgul Irinel Popescu ar putea prelua postul de ministru al sănătăţii. Este şeful Clinicii de chirurgie din Institutul Fundeni şi a realizat 173 de transplanturi de ficat. Irinel Popescu este profesor de chirurgie în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“, membru al „European Society for Organ Transplantation“ şi preşedinte al „Asociaţiei Române de Chirurgie Hepato-Bilio- Pancreatică şi Transplant Hepatic“. Între 1999 şi 2000 a fost secretar de stat la Ministerul Sănătăţii, iar între 2004 şi 2008, senator din partea Partidului Conservator.