Editura Evenimentul si Capital

Irina Loghin: „Paștele înseamnă familie și se sărbătorește în familie!”

Autor: | | 0 Comentarii | 351 Vizualizari

Irina Loghin, supranumită regina muzicii populare, va petrece Paștele în mod tradițional, ca majoritatea românilor, după cum a mărturisit chiar ea pentru EvZ. Pentru ca masa acestei sărbători să fi e cât mai elegantă și simplă în același timp, artista a început deja să se pregătească. Totodată, doamna muzicii populare spune că va avea o masă „puțin diferită”.

Pentru mine și pentru fiica mea, Irinuca, voi pregăti altfel de bucate, noi fiind vegetariene. Poate o să mâncăm puțin pește. Voi găti drob din bureți hribi, aduși din zona Vatra Dornei, care sunt senzaționali. Pe masa de Paște vor fi și multe fructe: struguri, pere, mere”, povestește Irina Loghin.

Artista nici în tinerețe nu mânca multă carne, iar când a decis în urmă cu 40 ani să devină vegetariană, i-a fost foarte ușor. „Iubim foarte mult animalele, atât eu cât și Irinuca, și nu avem cum să le sacrificăm – îmi este foarte greu în această perioadă când se sacrifică mielușeii și iezișorii. Niciodată nu am mâncat carne de miel. Nici în copilărie”, mărturisește regina muzicii populare. Dacă până acum câțiva ani înroșea ouă de găină, de câțiva ani a renunțat și la acestea. „De câțiva ani, de Paște înroșesc ouă de prepeliță. Irinuca este nelipsită și mă ajută cu toate treburile prin gospodărie”, spune artista.

„Așa m-au învățat mama și bunica”

Irina Loghin, păstrează cu sfințenie o tradiție din copilărie, pe care le-a insuflat-o și copiilor. „Este o lege pe care o păstrez cu sfințenie. Această sărbătoare trebuie făcută în familie, căci Paștele este familie și se sărbătorește în familie. Așa m-au învățat mama și bunica. De Înviere mergem cu toții să luăm Sfânta Lumină. De obicei mergem la Mănăstirea Cernica, dar anul trecut a fost foarte aglomerat și nu am mai ajuns. Și am regretat enorm. Să vedem unde mergem anul acesta. Poate la bisericuța din satul unde am copilărit. Dacă nu mergem la Înviere, parcă nu simțim că este Paștele”, povestește artista.

Amintirile din copilăria artistei

O sclipire în voce și în ochii artistei a apărut când a început să depene amintiri despre copilăria sa, despre modul cum își petrecea Paștele. „Mergeam la Denii, era o frumusețe. Cu părere de rău am constat că în ziua de azi Paștele și-a pierdut mult din semnificații și tradiții, față de acum 20 de ani. Ce nu îmi place aici în București, este faptul că mulți merg la biserică, iau lumina, iar apoi pleacă imediat acasă. Trebuie să rămâi până la 3-4 dimineața, când se termină slujba. Asta era plăcerea noastră la țară. Toată comuna era parfumată de mirosul zambilelor – tot țăranul avea grădinile pline de flori. De atunci mi-a rămas zambila o amintire extraordinară. Și acum când o miros, parcă mă simt copil. Îmi amintesc cum rupea mama zambile din grădină, îmi făcea buchețel și mergeam în Vinerea Mare cu flori, la Iisus Hristos. Rugăciunea era și este ceva extraordinar. Paștele din copilărie era cu totul altfel... Îmi aduc aminte cum venea mama la București să ne cumpere pantofi, rochițe, să ne înnoim, iar după amiaza mergeam la hora satului. Era o plăcere deosebită să te înnoiești de Paște”, mărturisește Irina Loghin.

CTP il face PRAF pe Gica Hagi! Cel mai dur ATAC la Rege! Ce l-a scos din minti pe jurnalist

Pagina 1 din 1


Tag-uri: irina loghin



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Divertisment

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI