Irina Begu, în lacrimi: „Sunt foarte dezamăgită că nu am putut să îmi ajut echipa”

Irina Begu, în lacrimi: „Sunt foarte dezamăgită că nu am putut să îmi ajut echipa”

Irina Begu a izbucnit în plâns, la finalul partidei pierdute în fața franțuzoaicei Pauline Parmentier, scor 3-6, 6-2, 2-6, în cadrul întâlnirii din Fed Cup.

Irina Begu a avut șansa de-a rezolva întâlnirea dintre Franța și România, câștigată de echipa gazdă cu scorul general de 3-2. La 2-1 pentru reprezentativa „tricoloră”, Irina a întâlnit-o pe Pauline Parmentier și a cedat în trei seturi, scor 3-6, 6-2, 2-6. La final, românca a izbucnit în plâns, în timpul conferinței de presă.

„Nu e bine deloc piciorul meu, dar asta contează cel mai puțin. Tot ce pot spune e doar că sunt foarte dezamăgită că nu am putut să îmi ajut echipa. Era un punct pe care trebuia să îl iau. Ce putem spune? Îi mulțumim Simonei pentru dăruirea ei”, a declarat Irina Begu, care s-a și acccidentat în finalul întâlnirii.

Ne puteți urmări și pe Google News