Iranul are suficiente resurse pentru arma nucleară

Iranul a produs material nuclear suficient ca să producă o bombă atomică, se precizează într-un raport al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, preluat de AFP.

În Iran s-au produs 630 de kilograme de uraniu îmbogăţit, care, conform experţilor, este suficient pentru a produce  o bombă atomică.

"Nu există nicio îndoială că au tot ce le trebuie pentru bomba atomică", a precizat Richard Garwin, expert în fizică nucleară, care face parte dintre inventatorii bombei cu hidrogen şi care, în ultimii ani, a lucrat pentru Washington.

Potrivit serviciilor secrete americane, este posibil ca Iranul să fabrice bomba în perioada 2009-2015. Un raport al aceloraşi servicii, dat publicităţii anul trecut, arăta că, în urma unor eforturi susţinute, s-a reuşit în 2003 stoparea fabricării bombei, dar nu şi a programului iranian de îmbogăţire a uraniului.

Siegfried Hecker, de la Universitatea din Stanford, fost director al laboratorului de armament din New Mexico, a declarat că "amploarea pe care a luat-o programul nuclear iranian reprezintă un real pericol pentru omenire".

În plus, se preconizează că celor 630 de kilograme de uraniu îmbogăţit li se vor adăuga, în scurt timp, alte 150 de kilograme.