Iranul ameninţă că va trece la acţiune dacă portavionul american, care a plecat din Golf, din cauza exerciţiului naval iranian, se va întoarce, a anunţat agenţia de presă de stat, care-l citează pe şeful armatei, Ataollah Salehi.
"Iranul nu-şi va repeta avertizarea, portavionul duşmanului a fost acum mutat în Marea Oman, din cauza exerciţiilor noastre militare. Recomand şi insist ca portavionul SUA să nu se întoarcă în Golful Persic", a spus Salehi pentru IRNA. "Îi sfătuiesc pe americani, le recomand şi îi avertizez în privinţa întoarcerii în Golful Persic, pentru că noi nu obişnuim să avertizăm de mai multe ori", precizează Salehi, potrivit sursei citate. Teste şi ameninţări
Oficialul iranian nu a numit portavionul la care se referea şi nici nu a dat detalii referitoare la acţiunile pe care le-ar putea întreprinde Iranul, în cazul în care nava de luptă se va întoarce în zonă. Forţele navale iraniene au încheiat, ieri, un exerciţiu militar de 10 zile, în care au testat rachete cu rază medie şi lungă de acţiune şi au ameninţat că dacă ţările occidentale impun noi sancţiuni Iranului, asupra exporturilor sale de petrol, Teheranul ar putea închide Strâmtoarea Ormuz, prin care trece 40% din transportul de petrol mondial. Franţa vrea noi sancţiuni economice Pe de altă parte, ministrul francez de externe, Alain Juppe, a declarat că ţara sa este convinsă de faptul că iranienii lucrează pentru a obţine arme nucleare şi ar trebui să fie sancţionaţi mai dur. Şeful diplomaţiei franceze a cerut ţărilor UE să urmeze exemplul SUA: să îngheţe bunurile Băncii Centrale iraniene şi să impună un embargo asupra exporturilor sale de petrol. "Iranul îşi continuă programul de dezvoltare a armelor nucleare. Nu am niciun dubiu în acest sens", a spus Juppe, într-un interviu la televiziunea I-Tele. "Ultimul raport al AIEA este foarte explicit din acest punct de vedere", a explicat el, adăugând că Franţa vrea sancţiuni mai dure în viitor în privinţa Iranului. "Preşedintele Nicolas Sarkozy a propus deja îngheţarea bunurilor băncii centrale, o măsură dură şi, în al doilea rând, un embargo asupra exporturilor de petrol", susţine Juppe.
În luna noiembrie a anului trecut, SUA, Canada şi Marea Britanie au anunţat impunerea unor noi sancţiuni contra Iranului, după cel mai recent raport al AIEA, Agenţia ONU pentru Energie Atomică, care preciza că Iranul face teste pentru dezvoltarea unui dispozitiv nuclear.