Așa cum cea mai mare discuție a stârnit-o atacul de joi seară anunțat, apoi anulat de către Donald Trump asupra a trei locații din Iran ce erau să fie distruse, și ultimele 10 minute au dus, dramatic la anularea sa, pe motiv de victime colaterale. În fine, s-a mai adăugat atacul cibernetic american care a orbit rachetele și sistemele de ochire antiaeriene iraniene, dar chiar întreaga infrastructură militară a țării.

Situația e extrem de dificilă în primul rând din cauza echipei din jurul lui Donald Trump, acolo unde și consilierul pentru securitate națională John Bolton, și secretarul de stat Mike Pompeo își doresc – politic și personal – atacul asupra Iranului.

Apoi un număr mare de generali subliniază dificultățile unui atac asupra Iranului, consecințele acestuia în regiunea Orientului Mijlociu și strâmtorii Ormuz, unde trece peste o tremie din traficul de hidrocarburi a lumii, dar mai ales cvasi-imposibilitatea unei invazii terestre pentru schimbarea de regim. În fine, analiza merge în zone foarte subtile de nivel strategic.

Marile dezbateri vizează dacă Trump a făcut bine sau rău că nu a angajat America într-o asemenea aventură militară, dacă e o acțiune de natură tactică, pentru a forța înclinația iranienilor spre dialog prin amenințare credibilă sau e vorba despre faptul că Donald Trump a clipit, așa cum a clipit și Barack Obama, la vremea lui, refuzând să întărească linia roșie a atacurilor chimice pe care a trasat-o singur. Mai mult, Trump și-a făcut un titlul de glorie din diferențele față de administrația democrată Obama, iar scrisoarea sa cerea atacuri cu rachete de croazieră în Siria la momentul în oglindă din mandatul anterior. Mai mult, prin intremediul Omanului, amenințările și mesajele au fost transmise pe culoar și către Iran și au venit replicile, și e importantă și percepția celuilalt actor implicat despre criză, nu numai a comunității internaționale. Iar în această materie, elementele de slăbiciune sau revizuirea unei decizii gata luată e la fel de pernicioasă și costisitoare ca un atac propriu-zis.

Criticii de pe pozițiile radicale vorbesc despre faptul că doborârea unei drone dintr-o investiție de peste 100 mln dolari a rămas nepedepsită, fără costuri pentru Teheran, fapt la care s-ar uita cu atenție marii actori ai lumii ce se opun SUA. O reacție în oglindă, doborârea unei drone iraniene, atacul la baza de unde s-a comandat doborârea sau s-a tras ar fi fost mult mai în logica lucrurilor de a comunica un mesaj ferm, proporțional și limitat, totodată. Dar nu a fost să fie.

De partea cealaltă, criticii care au văzut căderea Americii și în zodia lui Trump întrun nou război – și unul extrem de complex și cu costuri mari – clamează exact perspectiva ca Donald Trump să târască SUA în război cu Iranul. Peste toate, putem adăuga limitările sau potențările deciziilor lui Trump pe care le impune campania electorală prezidențială pentru un al doilea mandat, campanie în care Donald Trump s-a lansat în ultimele zile.

 E binecunoscut faptul că, pornind în război, cresc șansele unui președinte american de a nu pierde alegerile: istoria arată că o Americă în război se alătură președintelui său. Pe de altă parte, acest deznodământ e contrar afirmațiilor din campania pentru primul mandat al multimiliardarului American ajuns președinte, cel care a promis că va readuce toți soldații americani acasă. Iar consecințele și susținerea sau oprobiul public pentru un asemenea război poate, de asemenea, conta enorm.

Perspectivele relației Washington-Teheran sunt sumbre. Am putea avea de a face cu negocieri directe sau indirecte chiar în această perioadă. Dar sunt negocierile ultimei șanse, iar explozia și escaladarea acțiunilor agresive iraniene ar putea apărea cât de repede, conflictul fiind atunci, practic, de neevitat. Apoi e o chestiune ce ține de obiectivele părților în fața unei confruntări, cât de puternic sunt afectate situația internă a lui Donald Trump și presiunea pentru stoparea războiului respectiv situația internă a conducerii iraniene – alăturarea populației de conducere sau creșterea nemulțumirilor și contestărilor, prin nemulțumirea majoră pentru nivelul de trai și costurile sancțiunilor americane.

Departe de a fi clarificați în acest domeniu, perspctivele confruntării – chiar și a uneia restrânse, hibride – țin și de rezultatele războaielor secrete, inclusiv atacul Comandamentului Cibernetic American împotriva sistemului comunicațiilor militare iraniene. Practic, azi părțile sunt gata de confruntare, dar una fără linii ale frontului, cu prezență iraniană în tot Orientul Mijlociu și statele Golfului, cu posibilitatea blocării strâmtorii Ormuz și atacuri multiple la interese americane, creșterea prețului barilului de petrol și subminarea reurselor și creșterii economice globale de către Iran. Iar consecințele pot fi catastrofale nu numai pentru părți, dar și pentru lumea întreagă.

Nu-i vorba, și SUA riscă mult, indiferent de agenda electorală a Președintelui. Fără sprijin Occidental pentru acțiunile sale – sprijin neconcretizat la nivel european – cu jocuri neclare ale Rusiei și Chinei pe teren sau în Consiliul de Securitate, orice acțiune asupra Teheranului ar putea fi un dezastru de comunicare internă dar mai ales o prăbușire a credibilității internaționale. De aceea efortul de comunicare și termenii comunicării în momentul de față sunt de o importanță absolută pentru SUA și pe baza lor vom putea discerne unde ne aflăm în ceastă încleștare extrem de mediatizată. Dacă SUA intră în perioadă de presiuni suplimentare și constrângeri spre dialog, negocieri și cedări iraniene sau în cea de control al pierderilor – damage control – cu toate consecințele pentru viitorul mandat prezidențial Trump.

 

Te-ar putea interesa și: