Iran, prima echipă calificată în sferturile de finală la Cupa Asiei

Selecţionata iraniană a devenit prima formaţie calificată în sferturile de finală ale Cupei Asiei din Qatar, după ce a învins, ieri, cu scorul de 1-0, Coreea de Nord.

Iranul caută cel de-al patrulea succes în Cupa Asiei (ultimul obţinut în 1976) şi a câştigat ambele meciuri de până acum la turneul final din Qatar. După succesul cu 2-1 din prima etapă, în faţa campioanei în exerciţiu - Irak -, iranienii s-au impus, în urma golului marcat de Karim Ansari Fard, în faţa nord-coreenilor.

Irakienii s-au impus şi ei ieri, tot cu 1-0, în faţa selecţionatei Emiratelor Arabe Unite, în al doilea meci din Grupa D şi sunt şi ei favoriţi la ocuparea unui loc care oferă dreptul de a juca în faza următoare. Coreea de Nord şi EAU împart ultimul loc în grupă, cu 1 punct.