Tânăra iraniano-britanică arestată în iunie la Teheran, pentru că a vrut să asiste la un meci de volei masculin, a fost condamnată la un an de închisoare.
„Verdictul nu a fost încă semnat oficial, dar judecătorul mi l-a arătat şi clienta mea a fost condamnată la un an de închisoare”, a spus avocatul Mahmoud Alizadeh Tabatabaie, fără a explica însă motivele condamnării lui Ghoncheh Ghavami, în vârstă de 25 de ani, scrie AFP, citată de Agerpres.
„În măsura în care nu există antecendete judiciare, tribunalul îi poate acorda o reducere a pedepsei”, a adăugat el.
Ghoncheh Ghavami a fost reţinută la 20 iunie când participa la o reuniune a femeilor care doreau să asiste la un meci din Liga Mondială de volei între Iran şi Italia.
Eliberată după câteva ore, tânăra a fost reţinută din nou câteva zile mai târziu, dar un responsabil judiciar a precizat în septembrie că noua decizie nu are legătură cu sportul, însă nu a furnizat alte detalii.
Într-un mesaj postat, la începutul lui octombrie, pe pagina sa de Facebook, mama sa, Susan Moshtaghian, a anunţat că Goncheh a decis să nu se mai alimenteze.
Familia sa a lansat o campanie în media sociale pentru a solicita eliberarea sa şi a discutat cazul cu Ministerul britanic de Externe.
Meciul internaţional de volei la care a Ghoncheh Ghavami a dorit să asiste era interzis femeilor, o decizie contestată atunci de guvernul moderat al lui Hassan Rohani.
Şeful poliţiei naţionale, generalul Esmail Ahmadi Moghaddam, a explicat în iunie că poliţia nu poate „permite prezenţa femeilor pe stadioane, întrucât amestecul lor cu bărbaţii pe stadioane nu este încă în interesul general”.
Accesul iraniencelor este interzis şi pe stadioanele de fotbal, oficial din cauza comportamentului obscen a unora dintre suporterii bărbaţi, notează AFP.